Cine are copii știe cât de greu e să găsești încălțămintea adecvată, care să ajute la formarea unui mers corect și la creșterea armonioasă, dar să fie și pe gustul micuțului.

Există în Galați, un magazin specializat pe încălțăminte pentru copii, unde cei mici petrec, hipnotizați, minute în șir în fața rafturilor și nu pleacă decât după ce își conving părinții să le cumpere ceva. Ghete sau cizme în trend, adidași moderni, pantofi și sandale care îți iau ochii sunt cerute nu doar de copii, dar și de mămicile cu piciorul…ușor. Tot aici mai e expusă la raft încălțămintea pentru interior sau de grădiniță. Locul unde Cenușăreasa ar renunța bucuroasă la pantoful prințului se află situat pe bulevardul Brăilei, la parterul blocului A6, lângă Banca Transilvania și se numește LittleJo. Aici veți găsi doar modele din piele naturală, aprobate și recomandate de asociațiile medicale de pediatrie.

“Ideea magazinului a apărut atunci când fetița mea a avut nevoie de încălțăminte și nu am găsit în oraș nimic pe placul meu. Eu aveam ceva experiență în vânzări și am plecat dintr-un post de conducere din sistemul financiar-bancar ca să îmi deschid propria afacere. Nu a fost ușor, dar după cinci ani de activitate, am satisfacția clienților fideli și a faptului că nu fac rabat de la calitate. La LittleJo veți găsi doar încălțăminte din piele, aparținând unor branduri cunoscute”, spune Lăcrămioara Matei, managerul magazinului.

Încălțăminte de bună calitate

Așadar, pentru un confort sporit și un mers corect, LittleJo aduce în Galați încălțăminte de bună calitate, cu talpă flexibilă și înălțători plantari de la Melania (brand italian, cu fabrica în România), PJ Shoes (brand românesc), DD Step, Cuquito sau Mayoral (brand spaniol), Tomky și Renbut (încălțăminte de grădiniță). Lăcrămioara alege personal modelele și își încalță fetița sau copiii prietenilor doar de aici. “Am citit foarte mult în domeniu, urmăresc sfaturile medicilor specialiști, nu cumpăr niciodată ce nu îmi place. Ideea e să am clienți mulțumiți și să păstrez standardele,” explică Lăcrămioara.

Lăcrămioara Matei,
manager LittleJo

Afacerea rezistă și datorită site-ului www.little-jo.ro, administrat tot de ea, unde se primesc comenzile online din toată țara. “Pentru clienții fideli am distribuit carduri de reducere dar și flyere promoționale. Încerc să rezist, pe o piață acaparată de chinezisme, în condițiile în care adaosul meu e destul de mic și câștig practic din rulaj. Dacă ar fi să mă extind, aș alege să deschid un magazin în București, tot de încălțăminte, sau un altul, în Galați, mixt, unde aș aduce și haine pentru copii, dintr-un singur brand,” mărturisește Lăcrămioara.

Cu doi copii, o afacere și două site-uri de administrat (celălalt fiind legat de suplimente alimentare, cosmetice și produse inclusiv pentru micuți) tânăra spune că încearcă să găsească timp pentru toate. Cel mai mult se bucură atunci când se implică în campaniile umanitare, de sărbători, donând încălțăminte celor aflați în dificultate.

“Afacerea e un hobby, practic, nu mă văd făcând altceva. Pentru că LittleJo e o parte din mine”, spune Lăcrămioara.

Pasiune, respect pentru client și ambiția de a fi antreprenor pe un teren mai puțin fertil sunt ingredientele afacerii LitteJo – universul copiilor fericiți și … întotdeauna în trend.

Foto: Giuliano Coman