Fost jurnalist, actualmente blogger, salvator de mobilă veche, fotograf și specialist în marketing, scriitorul Bogdan Stoica, cel care știe sigur că Tipul din filme nu există, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:

Cum scrie un fost jurnalist? Cât de autobiografice sunt cărțile tale?

Acum scriu destul de ușor, dar asta a venit după aproape 20 de ani de exercițiu (primul meu job de presă a fost în 1996). Sunt norocos că am prins vremurile de aur ale presei, când nu aveam mașină, telefon mobil, internet, când Legea 544 nu-mi dădea totul mură în gură, ca acum. Eram doar eu și agenda mea, tramvaiul și autobuzul. Nici să scot la masă o „sursă” nu aveam bani. În condițiile alea, daca nu aveam spirit de observație și viteză la scris, aș fi fost dat afară fără milă din orice redacție. Carțile mele sunt sută la sută autobiografice, pentru că eu am fost și sunt un mincinos mediocru. Pe de alta parte, nu vreau să dau senzația unui fucker de profesie. Am 46 de ani, am comis-o prima oară la 15, am peste 30 de ani de „activitate”, mie mi se pare cumva normal ca în cărțile mele să nu fie vorba de doar doua-trei tipe. Și nu e nimic special în asta, mai toți bărbații de vârsta mea care n-au fost niște capsomani misogini cu femeile se pot „lăuda” cu „volume de activitate” similare. Eu doar verbalizez și scriu mai ușor și mai bine decât alții. În rest sunt un tip obișnuit, cu o burtă obișnuită…

Mai sunt bloggeri sau influenceri care scriu despre relația bărbați-femei. Și care au succes. Ce aduci tu nou?

Dracu’ știe câți mai sunt, n-am citit niciodată așa ceva. Eu am blogul ăla doar ca să nu mă duc la psihiatru, mă doare-n cot dacă influențez pe cineva cu el. Iar cărțile le-am scris după doi ani în care m-au alergat „trei edituri”, nici acum nu mă simt tocmai un scriitor și sper ca activitatea mea literară să nu ajungă să lase urme prin cultura românească. Îți rog cititorii să ia cărțile mele așa cum sunt: divertisment citibil. Nu audio, ca la un standup, nici video, ca la un film. Eu sunt pasionat maxim de citit, tot ce sunt acum sunt datorită lecturilor, și cred că dacă lumea o ia razna în momentul ăsta, o ia pentru că nu se mai citește. Ce aduc nou? Fix asta. Că în loc să dai 30 de lei să intri la un film cu iubita sau iubitul, dai 30 de lei pe o carte pe care o puteți citi amândoi, tăvălindu-vă de râs. Din cartea asta rămâi cu învățăminte. Așa zic cititorii, nu eu. De-aia o scot și pe a treia, în primavara asta.

Cât de proști sunt bărbații?

Cei mai proști. Pe lângă femei, sunt sub-oameni. Ma uit la mine, un tip cu un IQ de 139 (ce-i drept, măsurat acum 20 de ani), care a reușit să facă bine cel puțin trei profesii, și tot m-am comportat ca un imbecil sinistru cu unele femei. Despre asta este vorba, când te gândești la cel mai mare defect al barbaților: talentul unic de a răni exact femeile de care le pasă cel mai mult. Asta și spun în cărțile „Tipul din filme nu există”: că o tipă poate da de cel mai mișto bărbat posibil, fix pe gustul ei, și tot trebuie să se aștepte ca, uneori, fabulosul să se poarte ca un cretin.

Și dacă tipul din filme nu există, noi ce ne facem?

Ce puteți. Dar în principiu ar trebui să renunțați la a mai căuta „tipul din filme” și să încercați să coexistați cu tipul căruia îi puteți suporta defectele pe termen lung.

Care sunt ingredientele care te mai fac citit azi?

Cărțile mele sunt citite, pun pariu, pentru că sunt sincere. Îmi dau seama de asta după feedback: cititoarele îmi confirmă teoriile, iar cititorii îmi trimit mesaje de tip „băi nemernicule, ai dat din casă, păi ce facem aici?”

Se poate trăi din scris?

Se poate trăi și din strânsul sticlelor de plastic, dacă o faci bine. Din cărți poți câștiga bine în funcție de cât de cinstită e editura cu care lucrezi și de mărimea rețelei de distribuție care se ocupă de vânzarea lor. Pe rețetele actuale, un autor câștigă între 2 și 12 lei la fiecare carte, din care statul ia, apoi, cam 40%. Precum vezi, poți trăi. Prost. :)) Partea bună este că succesul cu o carte aduce și alte tipuri de venituri: ești invitat ca speaker la evenimente, unele branduri îți cer endorsement, sau celelalte activități pe care le ai devin mai vizibile. Eu visez la momentul in care oamenii o sa ma plateasca sa sterg texte de pe blog, nu sa le public.

Ce citește Bogdan Stoica?

Citesc cărți vechi, de tot felul. Sunt fascinat de cunoașterea din publicațiile interbelice și cred că facem o mare greșeală ignorand-o. Am găsit, în cărți vechi, remedii la o droaie de probleme de viață, pentru că oamenii erau conectați cu natura și cu ceilalți oameni și, cu resurse puține, reușeau să aibă cam tot ce avem și acum. Pot să-ți spun doar că o tipă educată de vârsta ta știa să-și facă singură și pastă de dinți și ruj, să danseze și să brodeze, iar un tip educat de vârsta mea putea repara orice în afară de o locomotivă, știind și el să scrie, să danseze și să socotească la nivelul unui olimpic.

Ești pasionat de fotografie. Poți câștiga un Pulitzer cu o fotografie făcută pe telefon?

Sigur. Fotografia nu este despre cât de mare ai Nikonul, ci despre ce vezi prin el. Iar educația vizuală se poate învăța foarte ușor, fără stres și nervi. La workshop-urile mele de fotografie cu telefonul se râde cu spume, trei-patru ore cât durează, iar pozele făcute la final de către participanți sunt muuuult mai bune decât cele făcute la început.

Upcyclingul te-a descoperit sau tu pe el? Cum îți alegi obiectele pe care le “salvezi”?

La început lucram pe cele care îmi picau în mână. Acum știu să deosebesc piesele, stilurile, pot recunoaște funcționalitatea unora și le-o pot schimba altora. Pot să fac o veioză dintr-o vioară, o bibliotecă din trei chitare, o masă din geamantane. Acum cred că nu există ceva mai relaxant și mai destresant decât asta. Când îți tragi un ciocan în deget, uiți de toate facturile…

Un sfat pentru cei care doresc să-și construiască o imagine în social-media

A, asta e simplu: fie nu mințiti niciodată, așteptând să vă descopere cei asemeni vouă, fie mințiți zilnic, urmărind trendurile zilei, pentru a deveni populari.

Foto: Ciprian Zinca