Breaking news:

KINGA Sebestyén, un model demn de urmat în sport

Ambasadoarea Kangoo Jumps în România

Prezentă la un eveniment aniversar al unei săli de fitness foarte cunoscute din Galați, Kinga Sebestyén a oferit, printr-un program antrenant de Kangoo Jumps, o felie de optimism şi energie celor prezenţi la Sala Sporturilor.

Deschisă, prietenoasă, dornică să împărtăşească din experienţa ei de viaţă, Kinga – ambasadoarea acestui sport în România – a povestit tuturor care sunt beneficiile KJ, dar a arătat şi cât de important e să alegi ghetele potrivite.

“Kangoo Jumps e dinamic, e antrenant, a fost inventat pentru reabilitare, protejează coloana şi articulaţiile. Eu fac sportul acesta de 11 ani, chiar şi câte 5 ore pe zi şi nu am nicio problemă”, explică Kinga.

Fat burning cu Kinga Sebestyén

Mai nou, chiar şi la Galaţi, Kinga promovează un stil de viaţă sănătos, Fat burning cu Kinga Sebestyén, în care sunt înscrise zeci de persoane, cu rezultate deosebite.

“Eu nu sunt adepta dietelor drastice, pentru că sunt nerealiste. Însă garantez că, prin acest program, Fat burning, dacă faci de trei ori pe săptămână Kangoo Jumps, mănânci și bei corect apă, poți slăbi până la 10 kilograme pe lună.

Eu am fete şi băieţi care au slăbit frumos, au devenit instructori de KJ şi şi-au schimbat total modul de viaţă. Ideea este să te distrezi, să te simţi bine şi să faci un sport sănătos, fără efort şi fără diete chinuitoare”, mai spune Kinga.

Program de recuperare şi reechilibrare prin KJ

Şi pentru că nu se opreşte aici, Kinga a iniţiat un nou program. Împreună cu mai mulţi medici de la Facultatea de Medicină din Oradea, specialişti în kineto, balneo, psihologie şi interne, a pornit un studiu pe un eşantion de 85 de persoane, prin care doreşte să arate beneficiile exerciţiilor de KJ asupra sănătăţii. “Am făcut analize medicale tuturor celor implicaţi şi, după 6 luni de KJ le repetăm.

În eșantion sunt persoane cu diabet, obezitate, probleme cu spatele şi genunchii. Vreau să oficializez un program de recuperare şi reechilibrare prin KJ în sălile de fitness şi să demonstrez că acest sport e pentru recuperare. Dacă faci corect exercițiile, îţi dispar durerile!”, explică neobosita Kinga, care dorește să obțină licență pentru ca acest program să fie folosit în reabilitare, în sălile de fitness şi să mai scrie o carte.

Casetă!

Kinga Sebestyén este de 11 instructor Kangoo Jumps, lector la Federaţia Română “Sportul pentru Toţi” şi distribuitor de echipament pentru KJ în 5 ţări. Pentru acest lucru, Kinga recomandă tuturor să verifice mereu diplomele instructorilor, deoarece sunt și instructori care cumpără de pe diverse site-uri ghete contrafăcute, chinezești care nu au calitățile și beneficiilor celor distribuite de ea.

A antrenat presenteri din România, Bulgaria, Serbia, a organizat sute de evenimente în întreaga lume, a promovat acest sport susţinând prezentări, demonstraţii, workshopuri și cursuri de formare peste tot în lume. Din 2010, Kinga organizează în fiecare an evenimente caritabile, prin intermediul Kangoo Club România, sub denumirea “Kangoo Jumps pentru viaţă.”

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Cum transformi manichiura într-o operă de artă cu nuanțele vedetă ale sezonului?

Când ți-ai privit vreodată unghiile ca pe o posibilă...

Cât este darul de nuntă în 2024?

În câteva luni începe sezonul de nunți, iar portofelele...

Pornește în aventura imaginației din Țara Minunilor de la Cofetăria DANA

Ce crezi că se întâmplă atunci când bucuria gustului...

Ordinea corectă de aplicare a produselor de skincare

Ți s-a întâmplat să investești într-un produs de îngrijire...

Make-up și strălucire la Blush Beauty by Giulia!

Pentru multe femei, machiajul a devenit o parte integrantă...

Delicatețe florală și emoții de primăvară, la Extreme FlorEvents!

Pot oare cuvintele să descrie însăși aroma primăverii? Doar...