Noi schimbăm vremurile și vremurile ne schimbă pe noi. Mă uit prin fotografiile de familie și văd cinci generații de femei. Străbunica s-a măritat cu un soț ales de părinți, un bulgar din Sfânta Elena, și a fost gospodină casnică o viață întreagă.
Fiica ei, bunica mea, a trăit două războaie, a asistat la căderea monarhiei și instaurarea comunismului, și a învățat croitorie, pentru că mama ei i-a spus că o femeie trebuie să fie pe picioarele ei și să nu depindă de nimeni.
Fiica ei, mama mea, a trăit în plină dezvoltare tehnologică – a fost martora tranziției de la trăsură la automobil, de la telefonul cu disc la telefonul mobil, de la cuptorul aragazului la microunde. A avut o meserie practică și destul de masculinină, tehnician proiectant.
Fiica ei, eu, am asistat la căderea comunismului și apariția unei așa-zise democrații, care a însemnat instabilitate și incertitudine, și care m-a îndrumat spre o meserie liber-profesionistă.
Fiica mea, Maria, se îndreaptă spre o carieră în artă și este liberă să aleagă în totalitate cum să își administreză viața.
Fiecare generație a avut o amprentă. Dacă străbunicele noastre își așteptau nepoții cu plăcinte coapte în sobă, eu îmi voi aștepta nepoții cu smoothie, Led Zeppelin, Daft Punk și rafturi întregi de cărți. Va exista măcar o generație de bunice cu brațele tatuate, care își vor cuprinde nepoții în ele cu aceeași dragoste ca și strămoșii lor.
Noi ne schimbăm. Iubirea niciodată.