Când călătoresc, prefer să simt strada, să mă amestec printre oameni și să mă las purată de ritmul vieții lor. Te pierzi repede în mulțime. Se vorbesc toate limbile pământului. Zâmbesc, gândindu-mă că nu înțeleg nimic din ce spun unii, găsesc asta reconfortant. Este o stare de comuniune, de apartenență la un întreg de mult pierdut. Babel.
Londra a fost mereu în ochii mei amestecul ideal între vechi și nou, între tradiție și inovație. Trec cu evlavie pe lângă Globe Theatre, replică identică a construcției originale elisabetane, cu gândul la Shakespeare. Puțin mai încolo, Tate Modern este găzduit într-o fostă uzină electrică. În holul imens este montată o instalație de lumină și sunet. Oameni întinși pe mocheta gri trăiesc experiența instalației de artă contemporană de sunet-lumină cu un firesc și cu o relaxare desăvârșită. Devin geloasă, mi-aș dori și înapoi acasă, în orașul meu, așa ceva.
Urcăm dealul verde smarald până la Greenwich Observatory. La meridianul zero, turiștii se fotografiază cu un picior în emisfera de est și cu celălalt în emisfera de vest. The Shard, unul din zgârie-norii londonezi, patronează zvelt cerul. Pub-uri cochete. La Royal Albert Hall lumea intră la spectacol. Mâncare din toate colțurile lumii în mica piațetă din Greenwich. Tube rides. Thames Clippers, catamarane de mare viteză pe Tamisa. Kensington la asfințit, Royal College of Music, ambasade, eleganță și somptuozitate.
Pe Prince Consort Road, a patra cea mai scumpă stradă din Londra, este o pancartă anunțând trecerea Prințului Albert pe acolo duminică 9 aprilie și implicit închiderea drumului din acest motiv între prele 11 și 13. Este o altă lume. Un alt secol de civilizație.
