De ce să alegi epilarea facială Threading, de la Mon Charme ?

Dacă nu ai auzit până acum de metoda Threading, atunci trebuie să știi că acesta e numele pentru epilarea facială cu ață.

Este o tehnică pe care esteticienii de la Mon Charme – Maison de beauté o stăpânesc de minune și o recomandă tuturor clientelor care doresc să evite iritațiile într-o astfel de zonă sensibilă.

Mai exact, epilarea cu ață presupune ca un fir din ață antibacteriană să fie răsucit, cu îndemânare și printr-o tehnică precisă, peste firele de păr nedorite.

Avantajul e că astfel se evită total iritația, în orice zonă a feței ar fi aplicată (mustață, bărbie etc).

În plus, firele de păr cresc mai greu dacă apelezi la metoda Threading, deoarece sunt smulse cu tot cu rădăcină (spre deosebire de epilarea cu ceară, unde se rup de la suprafață).

Sprâncene perfect conturate

La Mon Charme, epilarea cu ață are o utilizare cu totul specială la conturarea unor sprâncene cât mai aproape de perfecțiune. Și asta deoarece specialiștii de aici urmăresc întotdeauna obținerea unui efect natural, indiferent de tratamentul aplicat. Prin urmare, în acest fel pensarea nu se realizează excesiv, metoda Threading fiind ideală pentru a curăța pielea sensibilă din jurul ochilor și pentru a reda sprâncenelor modelul ideal.

De altfel, acesta e doar primul pas în creionarea unor sprâncene de invidiat.

Tehnica de vopsire Brow Charme Henna e la mare căutare printre clientele Mon Charme. Explicația? Le conferă expresivitatea facială care cucerește pe oricine!

Indiferent de zona facială pentru care soliciți tratamentul de epilare cu ață, nu uita principalul său avantaj: nu vine în contact direct cu pielea, deci adio iritație, bun venit bună dispoziție!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Paștele: între tradiție, liniște și alegeri conștiente

Paștele rămâne, înainte de toate, cea mai importantă sărbătoare...

Magna Roma – crocant sau pufos? Totul începe cu o alegere

Joi, 19 martie, la Galați, a avut loc inaugurarea...

Întoarcerea la esență

Ce ne oferă, cu adevărat, Paștele Dincolo de convenții și...

Sărbătoarea Floriilor: tradiții și semnificații

Floriile aduc, în fiecare an, o schimbare de ritm....

Spring reset: ce se schimbă în noi odată cu primăvara

Odată cu schimbarea anotimpului, nu se transformă doar natura,...

Freddy & Muschetarii – salon de evenimente în Galați pentru nunți, botezuri și petreceri private

Organizarea unui eveniment important începe întotdeauna cu alegerea locației...