KidsZone- Scoala de joaca, finalist la Future Makers, un program sponsorizat de Fundatia Coca Cola

Impartasesc cu voi aceste randuri, din bucurie si entuziasm, pentru ca proiectul inscris de mine la program, a devenit finalist.
55 de echipe finaliste încep aventura Future Makers 2019.

Din 18 orașe, ideile de business propun soluții diverse din peste 12 domenii, de la educație, mediu, sănătate, mobilitate și până la noi tehnologii.

Future Makers este un program educaţional de antreprenoriat ce cuprinde o competiţie de idei de business orientate către viitor. Aflat la a doua ediție, Future Makers se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani şi va angrena peste 2000 de elevi, studenţi, tineri profesionişti în ateliere antreprenoriale tematice, în toată ţara.

Sunt preocupaţi de tendinţele de viitor şi isi doresc să pregăteasca România pentru provocările ce urmează. Tocmai de aceea au lansat o competiţie de idei de business pentru 2030 în care investesc 20.000 de euro şi creaza un spaţiu de conversaţie despre cum vor evolua diferite industrii şi ce tipuri de soluţii trebuie să construim împreună.

Proiectul Future Makers este organizat prin sprijinul Fundației Coca-Cola și implementat alături de partenerii locali și naționali. În spatele lui se află o echipă de tineri creativi din Global Shapers Bucharest Hub și Social Innovation Solutions.

„Cele 55 de echipe finaliste vor intra într-un program de incubare timp de 4 luni. Dezvoltăm împreună ideile şi afacerile finaliste printr-o serie de ateliere, webinarii şi sesiuni de mentorat menite să sprijine echipele în conturarea planurilor de business. Pe perioada programului de incubare, echipe vor avea şansa să lucreze alături de mentori antreprenori care să îi ghideze în acest proces. Oferim acces la un centru de resurse online, dar și un bootcamp de 3 zile alături de celelalte echipe finaliste.”

Comunity voting va fi o etapa importanta asa ca va invitam sa ne urmariti pe pagina de facebook Kidszone Galati sau pe pagina mea personala, Ilioara Arbune pentru a ne ajuta sa castigam premiul publicului si sa il aducem la Galati!

Faza finală a competiţiei o reprezintă pitch-urile în faţa juriului. În cadrul finalei, juriul va acorda 5 premii de 2,500 de euro fiecare, 1 premiu de popularitate şi premiul cel mare în valoare de 5,000 de euro.

Happy to be part of Future makers 2019!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Paștele: între tradiție, liniște și alegeri conștiente

Paștele rămâne, înainte de toate, cea mai importantă sărbătoare...

Magna Roma – crocant sau pufos? Totul începe cu o alegere

Joi, 19 martie, la Galați, a avut loc inaugurarea...

Întoarcerea la esență

Ce ne oferă, cu adevărat, Paștele Dincolo de convenții și...

Sărbătoarea Floriilor: tradiții și semnificații

Floriile aduc, în fiecare an, o schimbare de ritm....

Spring reset: ce se schimbă în noi odată cu primăvara

Odată cu schimbarea anotimpului, nu se transformă doar natura,...

Freddy & Muschetarii – salon de evenimente în Galați pentru nunți, botezuri și petreceri private

Organizarea unui eveniment important începe întotdeauna cu alegerea locației...