Breaking news:

„Amor cu parfum de altădată”, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”

Sâmbătă, 2 februarie, începând cu ora 18,00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, gălățenii sunt invitați la spectacolul „Amor cu parfum de altădată”, pentru a-și aduce aminte de magia muzicii și de dragoste, deoarece… în chestiuni de amor toți avem ceva de spus.

Șlagăre cu parfum interbelic

Spectacolul este o combinație între teatrul de revistă şi dramaturgie, ieșind în evidență cu şlagăre cu parfum interbelic, încurcături în dragoste, momente coregrafice şi proiecţii video, care întregesc atmosfera vremurilor idilice în care spectatorii vor fi transpuşi.
„Cândva, de demult, în vremuri trecute, odinoară… cuvinte cu gust de vremuri trecute, vremuri cu parfum de lene la fereastră, cu oameni care nu se grăbeau nicăieri. Aveau timp să stea la taclale, să-şi scrie, să petreacă, să bârfească, să iubească… pardon, să se îndeletnicească cu ale amorului.” Cam așa s-ar carateriza spectacolul „Amor cu parfum de altădată”.

Scenarist și regizor este Octavian Jighirgiu, dirijor va fi Nicolae Mantu, iar coregrafia este semnată de Edi Stancu. Scenografia îi aparţine Danielei Drăgulescu, iar conceptul video, lui Andrei Cozlac.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Cum să-ți construiești o rutină de frumusețe adaptată vremii reci

Odată cu venirea toamnei, pielea și părul resimt aerul...

Christmas Circus la Cofetăria Dana – povestea dulce care aduce sărbătorile în lumini de spectacol

În fiecare decembrie, Cofetăria Dana aduce gălățenilor un moment...

Filozofia blândă a animalelor de companie

În prezența animalelor de companie, lumea pare mai simplă...

Când iubirea devine matură – estetica relațiilor care cresc frumos

Există o frumusețe aparte în relațiile care cresc odată...

Cum ne poate ajuta recunoștința în carieră și în starea de spirit

Mulți oameni văd recunoștința ca pe un gest personal...