Breaking news:

Află cum poți dezinfecta telefonul pentru prevenirea coronavirusului

Știm cu toții că telefonul este unul dintre cele mai folosite obiecte, dar și unul dintre cele mai predispuse obiecte la microbi,  intrând în contact cu acesta de foarte multe ori pe zi atunci când stăm pe rețelele de socializare, când verificăm un e-mail, când citim o știre sau pur si simplu când socializăm.

Problema este că mâinile noastre inevitabil ating ecranul telefonului, de multe ori atunci când nu sunt tocmai curate, iar automat aceşti microbi lăsați în urmă pe telefon ajung, inevitabil, în organismul nostru, fiindcă din instinct avem obiceiul să ducem mâinile la nas, la gură sau la ochi.

Dacă suntem mai atenți, există soluții pentru a scăpa de aceste probleme. Telefonul trebuie curățat cel puţin o dată pe zi sau chiar mai des dacă trece prin mai multe mâini. Indicat ar fi să nu iei cu tine telefonul la baie şi să te speli corect pe mâini după folosirea toaletei.

Curăță telefonul mobil într-un mod corect

Vă prezentăm, așadar, câțiva pași care trebuiesc urmați pentru curăţarea telefonului mobil.

Este indicat să o porţi mereu cu tine în geantă o cârpă din microfibră, deoarece este un bun material pentru curăţarea urmelor de grăsime de pe suprafaţa telefonului, avantajul fiind că nu zgârie.

Foloseşte soluţii pe bază de alcool 60% şi apă 40% fiindcă sunt dezinfectante. Poţi umezi uşor o cârpă din microfibră și  apoi să ştergi ușor telefonul, pe toate părţile, inclusiv în colţuri. Bine de știut: nu aplica soluţia direct pe telefon!

Dacă preferi o variantă mai comodă, te poţi folosi de şerveţele antibacteriene pe bază de alcool. Mare atenție, însă, fiindcă şerveţele tind să fie prea umede şi nu prea sunt indicate pentru ecranele telefoanelor, ci mai degrabă pentru husele acestora.

Cel mai eficient și clasic mod este spălatul pe mâini cu apă şi săpun.  Un lucru ideal pentru a ţine la distanţă microbii, dar poţi folosi şi un gel dezinfectant pe bază de alcool dacă nu ai acces la o sursă de apă.

În felul acesta, mâinile tale nu vor mai împrăştia microbii peste obiectele pe care le foloseşti uzual, aşa cum este şi cazul telefonului.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Velvet Outlet, acum și în incinta Centrului Comercial Traian Galați!

Bucură-te de stil și de moda care ți se...

Demonstrații dulci la Cofetăria Dana. Invitat special: cofetarul-patiser JEROM

Explozie de arome și finețe în deserturi reinventate! Cofetăria...

Îmbunătățește-ți calitatea vieții cu Art Therapy Orthopedic Center

Căutarea stării de bine și a echilibrului interior este...

Celebrează ZIUA MONDIALĂ A PÂINII, alături de Pain Vivant!

Se spune că o masă oricât ar fi de...

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...