Breaking news:

Amalia Dan – o imaginaţie de top. De Top Event!

Destinul Amaliei Munteanu Dan reflectă foarte bine zicala: orice hop ascunde în el un final fericit! Şi asta pentru că, după mai multe încercări de a fi un bun agent de vânzări, Amalia a luat o pauză de un an, care avea să îi schimbe viaţa. “Munceam în vânzări, dar nu îmi plăcea să merg la muncă, nu mă regăseam deloc. Am decis atunci să mă opresc. În tot acest timp, mai multe prietene și-au organizat nunta, eu m-am implicat, le-am ajutat şi aşa am văzut că am imaginație, îmi place domeniul şi pot porni pe acest drum”, povesteşte Amalia.

Aşa a apărut, în 2010, când Amalia avea 28 de ani, Top Event, firma de organizări evenimente. Nu a fost uşor, mai ales pe o piaţă destul de convenţională, dar încet, încet şi-a creat un nume. “Noi am adus în Galați conceptul de wedding planner, acel responsabil de tot ce se întâmplă la o nuntă, pe care îl vedeam până acum doar în filme.

Noi ajutăm mirii să găsească o tematică, în jurul căreia croim evenimentul în cele mai mici detalii.

Cele mai interesante teme de până acum au fost, de exemplu, nunta ca o călătorie sau tematica poker. Ne ocupăm de tot şi de toate, iar la final, mirii, care între timp au devenit prietenii noștri, ne mulțumesc!”, spune Amalia. Sunt peste 60 de nunţi pe an de organizat, plus alte evenimente fericite: petreceri tematice, corporate, botezuri, aşa că echipa de la Top Event (7,8 oameni) nu are când să se plictisească. În 2013, a venit colaborarea cu designerul Natalia Vasiliev, şi Top Event este unic distribuitor de rochii de mireasă cum nu există în Galaţi. Din 2015 magazinul pune la vânzare şi haine de ceremonie pentru bărbaţi (brandul Mosetti).

Imaginaţie şi perseverenţă

“Cum suntem noi? Suntem plini de imaginaţie şi perseverenţi: ne întâlnim cu clienții noștri de cinci, şaşe ori înainte de a stabili tematica evenimentului. Apoi, suntem adaptabili: este imposibil să nu apară situaţii imprevizibile, dar noi am învățat să le anticipăm şi să le rezolvăm cu tact, discreție și eleganță. În timp, am realizat că e important să ştii să vorbeşti cu oamenii, să fii tu o persoană extrem de organizată! Au fost și momente grele, mai ales la evenimentele în aer liber, dar am reuşit să le depăşim. Am acumulat experienţă, aşa că acum suntem mai buni şi mai puternici”, spune Amalia.

Sigur, e un job care se plăteşte cu weekenduri pline şi sărbători compromise. O afacere pentru care se negociază fiecare minut petrecut cu familia, dar Amalia nu se vede făcând altceva, nici măcar peste 15 ani. Am întrebat-o cum şi-ar organiza propria nuntă şi am primit un răspuns frumos: “Ar fi simplă. Aș schimba partea de entertainment: muzica e esenţială la un astfel de eveniment. Aș lua persoanele cele mai apropiate și m-aș duce pe malul mării, într-o pădure sau la munte (de exemplu la Hadar Chalet, în inima Siriului, Buzău). Nu aș face o nuntă pentru invitații mei, ci pentru mine, pentru noi.”

Amalia va continua să îşi facă prietene multe mirese. Secretul succesului? “Trebuie să plece din tine. Dacă tu faci ce trebuie, restul vine de la sine!”

P

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

5 / 5. voturi: 2

ai citit?

Expoziţie de fluturi exotici vii la Brăila Mall!

În lumea fluturilor, fragilitatea înseamnă grație, delicatețe și o...

Bronz intens cu noul solar Megasun K9S! Vara e mai aproape la TanTastic Studio Galați

Sezonul outfit-urilor lejere și al serilor calde este tot...

German House – Feel the quality. Love the price

Pe 20 martie, la ora 13:00, Galațiul va fi...

„Hello, Beauty!” – un eveniment cu stil la Brãila Mall

Fii gata să strălucești! Pentru că primăvara este anotimpul...

Florăria Barocco – aranjamente florale personalizate, stil și armonie în detalii!

Florile creează fermecătoare geometrii – un cerc al iubirii,...