Breaking news:

Cele mai bune alimente anti-îmbătrânire

Îmbătrânirea e un proces normal, cu care se confruntă toată lumea la un moment dat. Totuși, parcă am vrea să întârziem acel moment cât de mult este posibil. Din fericire, există câteva alimente care combat efectele trecerii timpului.

Rodia

Bogată în vitamina C, cu efect antioxidant, rodia ajută la protejarea pielii contra razelor solare și refacerea țesutului. De asemenea, conținutul bogat de acid elagic și punicalagin, luptă împotriva radicalilor liberi și și ajută la păstrarea țesutului catifelat, prin creșterea capacității organismului de a “economisi” colagen.
Se recomandă consumul săptămânal de rodii, nu suc de rodie! Trebuie să conțină și semințele pentru ca efectul să fie cel scontat.

Afinele

La fel ca și rodia, acestea sunt extrem de bogate în antioxidanți, au puține calorii și adaugă o protecție crescută împotriva radicalilor liberi. Apără pielea de deteriorarea produsă de expunerea la soare, stres emoțional sau stres fizic prin exerciții. Consumați aproximativ ½ cană de afine zilnic, acestea pot să fie încorporate la micul dejun, cu cereale integrale și semințe, sau la gustările dintre mese. Ajută la prevenirea deteriorării structurii celulare și adaugă un plus de fermitate pielii.

Legume cu frunze verzi: Spanac și varză Kale

Legumele cu frunze verzi nu trebuie să lipsească din alimentația zilnică, fie că sunt încorporate în shake-uri cu fructe sau alte legume, în supă, paste sau salată. Sunt o sursă importantă de fitonutrienți ce protejează pielea de efectele dăunătoare ale soarelui. Spanacul este o sursă bună de luteină și beta-caroten, nutrienți ce îmbunătățesc elasticitatea pielii. Varza Kale are proprietăți impresionante: antioxidant, anti-inflamator și anti-cancerigen. Aceasta joacă un rol important în procesul de detoxifiere al organismului. Se recomandă cel puțin o porție de legume cu frunze verzi pe zi, o cană fiind o porție.

Pește și grăsimi Omega-3

Fie că alegeți somon, macrou, sardine sau ton, acestea ajută la întărirea membranelor celulare, reducerea inflamației cronice și păstrarea fermității pielii. Se recomandă aproximativ 2 porții de pește pe săptămână.

Ceai verde, ceai alb și ceai negru

Ceaiul verde și ceaiul negru pot să înlocuiască cafeaua de dimineață, iar ceaiul alb să fie consumat cu plăcere chiar și seara. Acestea conțin catechine, compuși importanți pentru prevenirea unor eventuale deteriorări ale țesutului sau hiperpigmentări ale tenului, și polifenoli, antioxidanți ce luptă împotriva radicalilor liberi pentru a vă menține tinere. Consumați cel puțin o ceașcă de ceai pe zi pentru a vedea efectele.

Sursa foto: www.pexels.com

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Bronz intens cu noul solar Megasun K9S! Vara e mai aproape la TanTastic Studio Galați

Sezonul outfit-urilor lejere și al serilor calde este tot...

German House – Feel the quality. Love the price

Pe 20 martie, la ora 13:00, Galațiul va fi...

„Hello, Beauty!” – un eveniment cu stil la Brãila Mall

Fii gata să strălucești! Pentru că primăvara este anotimpul...

Florăria Barocco – aranjamente florale personalizate, stil și armonie în detalii!

Florile creează fermecătoare geometrii – un cerc al iubirii,...

Florăria Vows – primăvara în note parfumată!

Florile sunt un simbol al noului început și un...