Căutat de femei, invidiat de bărbați, Codin Maticiuc, cunoscut în lumea mondenă drept un veritabil „crai de Dorobanţi”, merge mai departe. Dincolo de afacerile sale, face doar ce-i place: joacă în filme, scrie cărți, călătorește și trăiește viața la maximum. Colecționar de femei tunate, dar și de mașini de lux, Codin a acceptat să ne acorde un interviu de pe plaja din Miami.
Cum arată o zi din viața lui Codin Maticiuc?
Pentru mine nu există o zi obișnuită. Am zile în care mă trezesc la șapte, pentru că am o treabă de făcut la opt, dar am și zile în care mă trezesc la ora două după amiaza. Am zile în care scriu, fac producție de film, mă duc la unul din cele 3,4 birouri să mă ocup de firme, am zile în care călătoresc. Mi-e foarte greu să stabilesc o rutină, un numitor comun. Partea bună e că 90% din timp fac numai ce îmi place. Nu fac nimic din obligație sau de nevoie.
De câte firme te ocupi în prezent?
Mă ocup de 4,5 firme din domenii total diferite: una e de PR, unde încasez din zona de blogging și publicitate, alta pe imobiliare, sunt co-asociat la o firmă producătoare de tricouri, am o alta de producție film. Ideea e că la fiecare am câte un asociat executiv, care se ocupă de tot când eu nu sunt acolo. Eu nu mă cunsider neaparat un om de afaceri, adică acel businessman care face dintr-un leu, doi. Eu, dimpotrivă, cheltuiesc și știu sigur că nu-mi place să fac bani, dar nu am de ales, mai trebuie să și muncesc. Iar angajații mă iau în serios, chiar dacă nu bat cu pumnul în masă.
Am văzut că promovezi pe blogul tău activitatea t-shirt factory.
Sunt acționar la t-shirt factory dar sunt și vendor – adică îmi vând singur producțiile. T-shirt factory e firma unui gălățean, Adrian, pe care îl știu, e prietenul meu, se ocupă de câțiva ani de chestia asta, și mi s-a părut o idee bună, pe care am decis să o duc la un alt nivel. Am mai multe tricouri cu mesaje proprii pe care le promovez și le vând. Dacă intrați pe site veți recunoaște tricourile mele: “Urâtele mă deprimă!”, “Nu sunt milionar dar cheltui ca și cum aș fi”, “Nimeni nu-ți poate da ce-ți pot promite eu”, “Nu sunt îndrăgostit, dar mă comport ca și cum aș fi” etc.
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Leneș…dar cu simțul umorului și imaginație.
Apelativul “crai de Dorobanți”, cu care te-a gratulat presa, te deranjează?
Mă deranjează, dar mi-l asum, că nu am de ales. Asta e!
Ești și un tip implicat: te ocupi de un orfelinat pe care părinții tăi îl au de mai bine de 13 ani, organizezi campanii sociale pentru cei aflați în dificultate, faci vizite la spital copiilor bolnavi…
Orfelinatul este sufletul mamei mele, ea merge cel mai des la ei, dar este şi mintea tatălui meu. Sunt destul de implicat. Le-am spus tuturor prietenilor că este cea mai grea moştenire pe care mi-o lasă ai mei. Îngrijim 36 de copii, alți 25 vin zilnic să mănânce la cantină și să își facă lecțiile. Practic, avem 40 de angajați plătiți să aibă grijă de acești micuți. E o “afacere” care i-a costat pe ai mei 34 de mii de euro lunar, până să facă un contract cu autoritățile. Acum plătim doar jumătate din sumă. Orfanii găsesc la noi și o casă, ba le asigurăm și locuri de muncă atunci când împlinesc 18 ani. Cea mai frumoasă poveste de succes? Un fost orfan care este acum medic rezident în Cluj. Dar practic, orice tânăr care iese din sistem, se angajează, plătește taxe și impozite și reușește să se întrețină e o poveste de succes. Le găsiți și pe blogul meu!
Cea mai bună lecție pe care ai învățat-o de aici?
Că sunt norocos. Că trebuie să mulțumesc de fiecare dată pentru tot ce am. Noi luăm de-a gata totul și gândim că ni se cuvin lucruri mari și mici, fără să ne uităm în jurul nostru. Am învățat să spun în fiecare zi că sunt foarte bine!
Filmul e noua pasiune a ta. Ai produs până acum trei filme şi ai jucat în alte patru, colaborând cu regizori precum Anca Damian, Iura Luncaşu, Paul Negoescu şi Cristina Iacob. Ce îți place cel mai mult?
Am produs deja câteva filme din 2013 de când am propria mea companie Watch me Production. Este vorba de Déjà vu, în regia lui Dan Chișu, dar și de București non-stop și Youtube Bazar (2015). Îmi place mai mult să fiu actor. Producător în adevăratul sens al cuvântului, în România, nu există. Există un tip care face management pe platoul de filmare. Eu am descoperit că îmi place să joc în filme, am făcut și ceva cursuri de actorie. O să mă mai vedeți într-un film, ca actor, chiar anul acesta.
“Consumatorul de suflete” e o carte despre tine. Cui îi este destinată? Sunt și lucruri de nespus și de nescris în viața ta?
Cartea mea nu are un public țintă. E un roman nu neaparat autobiografic pe care l-am scris cu plăcere. L-am gândit destinat bărbaților, dar văd că e mai apreciat de femei. Sunt și pasaje din viață, normal. Cât despre lucruri de nespus, încerc să nu fie…tocmai de aceea, în 2019 va apărea cel de-al doilea roman al meu.
Ce-ți dorești de la o femeie?
Să mă accepte cu toate câte sunt, așa cum sunt. E un pas extrem de important. E mare lucru, să te accepte un om, cu totul, în pofida defectelor. Eu am avut această șansă, de câteva ori în viață! Pentru calități te iubește toată lumea.
Ești adeptul tunărilor, atât timp cât sunt făcute cu cap, zici tu la un moment dat. Cât de mult contează fizicul pentru tine?
Foarte mult. E primul lucru pe care îl vezi. În ecuația unei relații contează și altele, dar ca să te apropii, fizicul e determinant. Dacă nu îmi place, nu apuc, practic, să o cunosc, nu?
Cât de mult te-a deranjat într-o relație faptul că ești un tip cu bani?
Banii nu m-au deranjat niciodată.
Cum te vezi peste 10 ani?
Înconjurat de copii. Îmi doresc trei copii.
Un sfat pentru un tânăr ca tine?
Nu știu ce sfat să dau, pentru că nu știu cine sunt eu, ca să pot da sfaturi. Nu știu cum mă văd oamenii pe mine și ce își doresc de la viață. Dacă vor să călătorească, îi sfătuiesc să muncească, dacă vor să scrie, îi sfătuiesc să citească mult. La mine a fost și o chestiune de noroc și nu pot sfătui tinerii să aibă noroc!
Foto: Gabriel Hennessey
