Breaking news:

Cofetăria DANA îți dedică o poveste dulce

Pentru că dincolo de strălucirea podoabelor, mirajul cadourilor sau entuziasmul întâlnirii cu Moș Crăciun, bucuria sărbătorilor poate fi mai presus de toate, despre una dintre minunatele povești de-ale noastre: Nașterea Sfântă și, odată cu ea, a izvorului credinței, speranței și împlinirii.

Și ce timp poate fi mai potrivit decât acum pentru introspecție și pentru a te întoarce, subtil, în suflet, în universul interior, plin de însemnătate și bogății?

Știind că nu e puțin lucru să reușești să te oprești din tumultul acesta zilnic, ce ne ține mereu ocupați și plini de griji și probleme, iată că acum Cofetăria Dana, care te-a obișnuit de fiecare dată cu un decor tematic inedit și surprinzător, îți dedică, de această dată, această frumoasă poveste. Și, odată cu ea, timpul, locul și, mai ales, prilejul pentru a păși sublim spre această dimensiune spirituală.

Astfel, ca o fermecată culme între două lumi, în care să te regăsești și în care să regăsești simbolurile personale prețuite – dragoste, familie, credință, speranță – vitrina tematică pe care ți-o oferă Cofetăria Dana în acest nou sezon celebrează întocmai momentul sfânt și binecuvântat, care este, de fapt, Crăciunul.

Ilustrând, cu strălucire, candoare și sensibilitate scena sfântă a nașterii Domnului, vitrina de la Cofetăria Dana îți dezvăluie universul tainic al unei alte lumi, cuprinse între aripi firave de îngeri, daruri cerești și sclipire divină.

Iar la toate acestea se adaugă, negreșit, gustul deosebit cu care Dana te cucerește, cu fiecare ocazie, cu încântătoare experiențe pline de savoare. Regăsește gustul tradițional al deserturilor de altădată cu prăjiturile Albă ca Zăpada, Albinuța, nucile, fagurii, caisele și piersicile copilăriei, dar nu ezita să încerci și variantele moderne precum Macarons, Brownies, Snickers, Mocca, Bailly, Choux-à-la-Crème, Rocher sau brioșele irezistibile. Nu uita nici de produsele preferate de patiserie și ciocolaterie, fursecuri, renumiții cozonacii sau, desigur, delicioasele turte de sezon.

Bucură-te de o experiență dulce și deosebită, prin priceperea și experiența cu care Cofetăria Dana continuă să spună povestea plină de pasiune și dragoste pentru arta dulce și care acum, îmbrăcată în strălucire, îți aduce, în plus, un moment special de răsfăț sufletesc.

Profită și tu de această invitație de a vedea și de a simți Crăciunul mai aproape! Vino și lasă-te surprins de noul decor tematic de la Cofetăria Dana, care te poartă alături de magi, pe aripi fine de înger, în chiar povestea care marchează începutul dragostei față de cei dragi. Cât de minunat este să îți începi astfel sărbătorile, nu-i așa?

P

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

5 / 5. voturi: 213

ai citit?

Expoziţie de fluturi exotici vii la Brăila Mall!

În lumea fluturilor, fragilitatea înseamnă grație, delicatețe și o...

Bronz intens cu noul solar Megasun K9S! Vara e mai aproape la TanTastic Studio Galați

Sezonul outfit-urilor lejere și al serilor calde este tot...

German House – Feel the quality. Love the price

Pe 20 martie, la ora 13:00, Galațiul va fi...

„Hello, Beauty!” – un eveniment cu stil la Brãila Mall

Fii gata să strălucești! Pentru că primăvara este anotimpul...

Florăria Barocco – aranjamente florale personalizate, stil și armonie în detalii!

Florile creează fermecătoare geometrii – un cerc al iubirii,...