Cum arată zâmbetul tău?

Dental One Studio îți vine în ajutor!

Fără îndoială, frumusețea unei persoane reiese din aspectul feței, iar zâmbetul, această formă universală de comunicare, este, practic, încununarea frumuseții exterioare.

Când vine vorba să apreciem un zâmbet cuceritor, criteriile de evaluare sunt forma dinților și forma buzelor, linia surâsului și, nu în ultimul rând, alinierea dinților. Iar dacă vă doriți un zâmbet frumos, este obligatoriu să puneți în balanță toate aceste criterii! Estetica dentară nu înseamnă doar culoarea unor coroane. Specialistul pornește de la studiul inițial al pacientului, în care trebuie să țină cont de dorințele și de personalitatea acestuia.

De aceea recomandăm tehnica fațetării și, opțional, în cazul în care dinții nu sunt corect aliniați, și un tratament ortodontic. Fațetele ceramice reprezintă o soluție excelentă în cazul dinților din față cariați sau îngălbeniți, precum și în cazul dinților sănătoși, dar care au imperfecțiuni legate de formă.

De preferat este să realizați simulări înainte de începerea propriu-zisă a procedurii de fațetare, pentru a vă putea decide asupra formei și lungimii perfecte a dinților.

La Dental One Studio veți primi sfaturi și recomandări atunci când veți dori să adăugați frumusețe întregii fizionomii, apelând la alternativele estetice dintr-un cabinet stomatologic. Loredana Boroș, alături de echipa sa de medici specialiști, vă pune la dispoziție servicii ireproșabile, la standarde înalte.

Dincolo de a fi doar o procedură estetică ce vă va aduce un zâmbet ca la Hollywood, fațetarea este și o intervenție stomatologică serioasă și… ireversibilă. Tocmai de aceea, trebuie să faceți o analiză atentă a situației și să consultați stomatologi specializați în aplicarea de fațete.

Pe Loredana Boroș şi pe echipa ei de specialiști îi găsiți la Dental One Studio, pe Str. Cosminului Nr. 13 și pe pagina de facebook, iar pentru programări, apelați cu încredere numărul 0731 969 921!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Există un moment în care validarea nu mai contează

Nu pentru că nu ai avea ce demonstra, ci...

Spring Style: Nu ai nevoie de mai mult, ci de mai bine ales. Accesoriile devin semnătura ta.

Uneori, nu schimbăm garderoba. Schimbăm felul în care alegem. Alegem mai...

Gloss is Back: tendințele primăverii 2026 și noua eră a frumuseții

Un sezon în care pielea respiră, imperfecțiunile devin identitate,...

Paștele: între tradiție, liniște și alegeri conștiente

Paștele rămâne, înainte de toate, cea mai importantă sărbătoare...

Magna Roma – crocant sau pufos? Totul începe cu o alegere

Joi, 19 martie, la Galați, a avut loc inaugurarea...

Întoarcerea la esență

Ce ne oferă, cu adevărat, Paștele Dincolo de convenții și...