Breaking news:

Hotel Orient Galați, noua oază de odihnă şi relaxare din orașul tău (P)

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te poți odihni într-un loc de cazare care să se plieze cu confortul dorit de tine, un substitut pentru ceea ce avem acasă, chiar în orașul tău?
Încarcă-ţi bateriile şi bucură-te de liniște la noul Hotel Orient Galaţi, situat pe strada Victor Vilcovici nr. 31, în apropiere de Turnul de Televiziune.

Hotel Orient și-a deschis porțile în luna martie a acestui an și te așteaptă să descoperi un nou orizont de confort şi relaxare în inima orașului.

Perfect pentru persoanele care se află în zonă în scop de afaceri, turistic sau cultural cât și pentru persoanele care sunt în tranzit prin oraș, Hotel Orient este locul ideal destinat celor care caută o combinație de evadare din cotidian, reîncărcare și odihnă.

Hotel Orient este un hotel de trei stele full service, punând la dispoziția oaspeților un total de 72 de camere. Musafirii hotelului pot opta între cele 30 de Camere Twin, 38 de Camere Duble, 3 apartamente şi 1 Cameră Triplă. Cu un aspect elegant, frumos şi cochet, toate camerele din Hotelul Orient Galaţi reprezintă alegerea ideală pentru cei care îşi doresc să călătorească cu stil!

Rafinamentul stilului clasic al hotelului şi confortul facilitaţilor moderne se îmbină armonios într-un cadru distins şi intim, perfect pentru odihnă şi relaxare.

Turnul de Televiziune, una dintre atracţiile principale ale Galaţiului, se află la 5 min de mers pe jos, iar la 250 metri de proprietate aveţi la îndemână mai multe hipermarket-uri, dar şi unele bancomate sau poşta.

Ca orice hotel care se respectă, toate camerele sunt dotate cu minifrigider, aer condiţionat, televizor LED, cabină de duş, uscător păr, săpun/şampon.

În limita locurilor disponibile, hotelul mai dispune de parcare proprie supravegheată video, lift, Wifi gratuit în întreaga proprietate, camere video de supraveghere, senzori de fum, recepţie deschisă non-stop, servicii de spălătorie/călcătorie haine contracost, serviciu de trezire şi altele. De asemenea, dimineţile sunt nelipsite fără micul dejun, care poate fi servit în zona de lounge sau în camera în care sunteți cazați.

Hotelul respectă toate măsurile de siguranță necesare pentru a oferi oaspeților o experiență sigură: dezinfectarea tuturor spațiilor publice de mai multe ori pe zi, purtarea echipamentului de protecție de către angajați, păstrarea unui interval de 72 de ore înainte de cazarea următorului oaspete în cameră și alte măsuri de precauție pentru distanțarea socială.

O lecție despre curaj și asumare – aceasta ar fi, pe scurt, povestea Hotelului Orient Galați, care porneşte cu gânduri curajoase, optimiste și dornice de a ieși din anormalul care ne urmărește de ceva vreme.

Dacă adăugăm serviciile deosebite, Hotel Orient se evidențiază ca un ”must try” în zona de răsfăț actuală.

Oricând ai nevoie, bucură-te de o excelentă experiență de cazare la Hotel Orient!

Pentru detalii şi rezervări, poţi suna la telefon 0771 626 075 sau accesează site-ul www.orienthoteliergroup.ro!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Velvet Outlet, acum și în incinta Centrului Comercial Traian Galați!

Bucură-te de stil și de moda care ți se...

Demonstrații dulci la Cofetăria Dana. Invitat special: cofetarul-patiser JEROM

Explozie de arome și finețe în deserturi reinventate! Cofetăria...

Îmbunătățește-ți calitatea vieții cu Art Therapy Orthopedic Center

Căutarea stării de bine și a echilibrului interior este...

Celebrează ZIUA MONDIALĂ A PÂINII, alături de Pain Vivant!

Se spune că o masă oricât ar fi de...

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...