Breaking news:

Le Marché – cadouri cu dragoste!

Clubul celor care se fac remarcați prin cadourile dăruite

Le Marché, situat pe strada Domnească, lângă Galeria de Artă, este clubul celor care țin cu orice preț să se facă remarcați prin cadourile dăruite! Este spațiul perfect unde puteți găsi tot ce vă trebuie pentru darurile elegante, personalizate, destinate companiilor, angajaților dumneavoastră, partenerilor de afaceri, asociaților, colaboratorilor sau prietenilor și celor dragi.

Le Marché, este primul magazin de acest tip din Galați, cu o experiență de 11 ani în pregătirea cadourilor corporate, așa că vă invităm să beneficiați cu încredere de expertiza celor de aici.

Dacă doriți să le spuneți celor din companie că îi prețuiți, dacă aveți un partener de afaceri pe care îl stimați și vreți să se vadă acest lucru, vreți să impresionați sau să vă arătați recunoștința față de o persoană dragă, vă așteptăm la Le Marché!

Aici miroase deja a sărbătoare, a scorțișoară și turtă dulce, și puteți bea relaxați o cafea de calitate, în timp ce domnișoarele-elf vă personalizează cadourile, în funcție de buget, preferințe, cromatică și gusturi. Pentru că Le Marché e un fel de Atelier al unui Moș exclusivist, îndrăgostit de lucruri fine, care pregătește zilnic surprize irepetabile celor care îi trec pragul.

Și câte produse rafinate se găsesc aici! Ceai şi cafea marca Taylors – furnizor al casei regale britanice – trufe şi praline belgiene și franțuzești în ediție specială de Crăciun, ciocolată artizanală cu foiţă de aur şi fructe uscate, sortimente de vinuri din Franța, Italia, România, Germania, spumante, șampanie, Armagnac, vinuri de colecție, biscuiții cu cafea sau caramel sărat și căsuțele de turtă dulce.

Produse tradiționale de Crăciun

Și asta nu e tot: cât vedeți cu ochii, găsiți la Le Marché aperitive, produse tradiționale de Crăciun ale brandurilor renumite sau de la furnizori din Galați, surprize dulci, dar și sortimente de cafea speciale. Vă anunțăm că Moșul a adus la Galați celebra cafea artizanală marca Gheorghe Florescu (autorul volumului de memorii Confesiunile unui cafegiu, Ed. Humanitas), din care vă puteți alege un buchet complex de arome, după ce veți afla povestea și ingredientele fiecărei combinații în parte.

Vă recomandăm și Cafeaua Constantin, un produs aparte atent selectat și prăjit manual, sau Dolce Nera – cunoscătorii știu despre ce e vorba. Cafeaua pentru ibric, filtru, espressor poate fi râșnită în magazin!

În plus, dacă doriți să strecurați, în cuferele, coșurile sau lădițele decorate minunat, un suvenir, atunci seturile pentru vin (răcitoare, dopuri speciale, pompe de vidat) sunt alegerea perfectă. Iar dacă persoanele la care vă gândiți nu consumă zahăr, le puteți îndulci cu produsele din gama “sugar free” care se găsesc din belșug în boutique-ul Le Marché.

„Avem peste 150 de produse care nu se găsesc în altă parte în Galați, dar putem să aducem, pe comandă, orice își dorește clientul pentru a-și personaliza cadoul. Putem, de asemenea, să acoperim o comandă mare de cadouri, așa că firmele cu mulți angajați pot conta pe noi.

Ne păstrăm aceeași grijă pentru calitate și originalitate cu care ne-am obișnuit prietenii de un deceniu și garantăm că toate cadourile Le Marché vor fi apreciate, iubite, de neuitat”, a declarat Corina Cosoreanu, managerul acestui boutique.

„Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești!” Puneți dragoste în cadourile voastre cu ajutorul celor de la Le Marché! Comenzi la telefon: 0744 832 779.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Cofetăria DANA îți dedică o poveste dulce

Pentru că dincolo de strălucirea podoabelor, mirajul cadourilor sau...

Velvet Outlet, acum și în incinta Centrului Comercial Traian Galați!

Bucură-te de stil și de moda care ți se...

Demonstrații dulci la Cofetăria Dana. Invitat special: cofetarul-patiser JEROM

Explozie de arome și finețe în deserturi reinventate! Cofetăria...

Îmbunătățește-ți calitatea vieții cu Art Therapy Orthopedic Center

Căutarea stării de bine și a echilibrului interior este...

Celebrează ZIUA MONDIALĂ A PÂINII, alături de Pain Vivant!

Se spune că o masă oricât ar fi de...