Breaking news:

Loredana Boroş – un produs made in Galați

A terminat ASE-ul, dar a ajuns un …dentist de succes

Loredana povestește amuzată că a urmat prima facultate la sfatul părinților iar pe a doua – Medicina – pentru că și-a dorit. La admitere a fost repartizată la Stomatologie, unde și-a promis că va încerca să reziste măcar un semestru.

La primul seminar, atunci când a apucat să modeleze primul dinte, a știut că asta e pasiunea ei. Acum are propriul cabinet dentar, multe specializări pe implantologie și o grămadă de pacienți mici și mari care o adoră. Și care vin de la sute de kilometri, ba chiar și din străinătate, să fie tratați doar de ea.

Loredana e o combinație interesantă între Zâna Măseluță și un profesionist desăvârșit, iar copiii vin cu periuțele ca să-i arate cum se spală corect pe dinți.

Dentistul bun se cunoaște de la intrarea în cabinet

Când intri în Cabinetul Dental One Studio situat în Galaţi, în Micro 17, pe Strada Oltului, ai impresia că te afli într-un salon de spa. Tonurile colorate, orhideele violet, zâmbetul din posterul de pe perete te fac să te simți ca acasă.

Apoi, Loredana te întâmpină cu același zâmbet pe buze fix când ai programarea și, foarte important, nu te ceartă și nu îți reproșează neglijențele. Dimpotrivă: încearcă să propună cea mai bună schemă de tratament pentru tine şi pentru buzunarul tău.

 

Muncă și studiu

“Fac parte din a doua generație de dentiști ai Facultății de Medicină din Galați și sunt foarte mândră de asta. Am studiat cu profesori din București și Iași și am învățat pe brânci. Am șase ani de studiu în care am făcut practică la cabinetele dentare din oraș încă din prima clipă.

Aşa am deprins aparatura și planurile de tratament. Ulterior am făcut competențele de implantologie iar cabinetul l-am deschis acum trei ani. Practic, sunt aici de dimineață până seara, ţin pasul cu tot ce e nou, investesc foarte mult în educație și în pregătirea mea”, spune ea.

Loredana crede că dentistul nu mai trebuie să fie un fel de bau-bau, ca pe vremuri, ci este un bun psiholog, o persoană empatică şi prietenoasă. “Eu vorbesc cu oamenii, îi întreb de cei din familie, lucrez în tihnă şi mă împrietenesc cu pacienții mei”.

Prevenția bună trece primejdia extracțiilor!

Nu degeaba Loredana are foarte mulți pacienți mici. Copiii o iubesc și vin cu drag la cabinetul ei. “Îmi spun că sunt haioasă şi îi fac să se simtă bine. Îşi transmit informații de la unii la alţii şi se trimit la dentist.

Am avut copii de doi ani care nu voiau să deschidă gura prima dată când au ajuns la mine, acum nu se mai dau jos de pe scaun. Îmi place şi de părinții tineri care se preocupă mai mult de sănătatea orală a copiilor și îi aduc la dentist.

E foarte importantă educația şi cred că generațiile viitoare vor avea mai puține probleme de acest gen”, spune Loredana. E mândră că a reușit în Galaţi, oraşul ei, să schimbe măcar puțin din percepții și mentalități. Şi se vede că îi place ce face!

Planuri de viitor? O competență în Ortodonție și mai multe congrese internaționale. “Medicii din străinătate spun că suntem „norocoși” că avem aşa o cazuistică în România și că putem învăța să rezolvăm cazuri grele.

Eu cred că suntem foarte pricepuți şi că știm să facem lucruri minunate”. Își dorește să crească, atât profesional, cât şi spiritual şi, cel mai important lucru, își dorește să facă asta aici, în orașul care a format-o. Ceea ce, zicem noi, e un lucru minunat!

Foto: Țuțu Ionatan

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

4.2 / 5. voturi: 9

ai citit?

Velvet Outlet, acum și în incinta Centrului Comercial Traian Galați!

Bucură-te de stil și de moda care ți se...

Demonstrații dulci la Cofetăria Dana. Invitat special: cofetarul-patiser JEROM

Explozie de arome și finețe în deserturi reinventate! Cofetăria...

Îmbunătățește-ți calitatea vieții cu Art Therapy Orthopedic Center

Căutarea stării de bine și a echilibrului interior este...

Celebrează ZIUA MONDIALĂ A PÂINII, alături de Pain Vivant!

Se spune că o masă oricât ar fi de...

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...