Breaking news:

Natur House: Strategii pentru a-ți proteja pielea în sezonul înghețului

Strategii pentru a-ți proteja pielea în sezonul înghețului

Expunerea la temperaturile scăzute din timpul sezonului rece poate determina la nivelul pielii fie reacții normale fie anormale. Atunci când apar descuamare, eczeme, roșeață persistentă sau crăpături profunde la nivelul epidermei, trebuie să știți că aveți o sensibilitate mare sau chiar alergie la frig.

Eczema fisurată este una dintre reacțiile extreme la nivelul pielii sau al buzelor. Tratamentul constă fie  în aplicarea unui antibiotic topic, fie în folosirea săpunurilor de toaletă puțin agresive și aplicarea de emoliente pe pielea încă umedă.

Alergia sau urticaria la frig se manifestă prin apariția de leziuni profunde la nivelul pielii sau chiar edem al buzelor, limbii, însoțite uneori de dificultăți în respirație,  oboseală, scăderea tensiunii arteriale, toate pe fondul dereglării funcționării sistemului imunitar al organismului. În astfel de cazuri, tratamentul presupune evitarea expunerii, pe cât posibil, la aerul rece sau, dacă acest lucru este inevitabil, administrarea profilactică de antihistaminice sau alte medicamente specifice, recomandate de medic.

Cum evităm însă alte probleme cauzate de temperaturile scăzute, chiar și dacă avem o piele care se comportă normal?

Evitați spălatul excesiv pe mâini, pentru a conserva uleiurile benefice existente în piele și folosiți, pe cât posibil, un săpun fără alcool, cu PH neutru. Țineți cont și de faptul că un duș scurt poate hidrata pielea, dar unul lung și fierbinte are efectul contrar. Imediat după baie, uscați pielea cu prosopul și aplicati o cremă hidratantă.

Apelați cât mai des la o cremă de mâini emolientă pe bază de glicerină, lanolină, mușețel, aloe vera (ingrediente ce hidratează, redau elasticitate pielii sau înlocuiesc uleiurile din epidermă), pe cât posibil fără parfum (cele cu parfum au alcool și irită pielea sensibilă) și la cremele de corp sub formă de unt de corp. Atenție! Cremele antirid (cele care conțin retinol) ar trebui evitate pe timp de iarnă, deoarece pot irita pielea uscată și sensibilă, dar puteți apela la cele cu acid hialuronic (care ajută la menținerea umidității tegumentului).

Folosiți un umidificator de cameră.  Dacă e frig afară, stăm în casă la căldura, uneori excesivă, a caloriferului. Astfel, ar fi ideal să folosiți un umidificator în camera unde vă petreceți cel mai mult timp, pentru ca aerul cald și uscat din casă să nu vă usuce pielea.

Preveniți degerăturile superficiale ce afectează în special lobii urechilor, obrajii, nasul și degetele, cu ajutorul hainelor și accesoriilor călduroase.

Dacă vreți să apelați și la alte trucuri, trebuie să știți că doar câțiva stropi de ulei de măsline încălzit ușor sau sucul proaspăt stors de roșii au același efect benefic asupra pielii precum o cremă emolientă. Sucul de lămâie ajută și el la vindecarea micilor crăpături din pielea uscată, iar usturimea cauzată de ger se tratează prin aplicarea pe timpul nopţii a unei paste de miere.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...

Divani & Sofa’ a deschis la Galați un showroom de 440 de mp

Divani & Sofa’, un nume important pe piața mobilierului...

Stil și confort pentru vacanța ta! Shopping la Brăila Mall

După zile întregi, poate chiar săptămâni de planificare pentru...

Nou la Brăila Mall: MoneyGold – servicii variate, soluții rapide și eficiente!

O nouă experiență de cumpărături, un nou punct de...