Breaking news:

Designul care vorbește despre tine: arta spațiilor cu Alina Agache

Suntem suma experiențelor trăite, fiecare etapă apropiindu-ne de menirea...

Desiree Flowers & Events – același stil, planuri noi!

Echipa Desiree Flowers & Events sărbătorește aproape un deceniu...

Magia povestilor de iarnă cu decorațiuni de la Extreme FlorEvents

Tiptil și ghiduș, sezonul tău preferat stă pe cale...

Ilioara Radu – o poveste vie despre bucurie și magie

Poveștile au puterea incomensurabilă de a ne fermeca, ne...

Pentru un artist, testul adevărat este scena!

Puţini ştiu că Lora, cântăreață, fotomodel, jurată în cadrul concursului Next Star și vedetă de televiziune din România, a făcut liceul în Galaţi şi a cochetat cu muzica pe când se plimba pe Faleză. Lora a devenit cunoscută în România o dată cu participarea la concursul Star Factory, organizat de Prima TV, în anul 2004, a fost membră a formaţiei Wassabi, iar acum are o strălucită carieră solo. Despre începuturi, pasiuni şi proiecte de viitor, într-un interviu pentru Revista URBANIA.

Ce mai face Lora în plan profesional?

Lora face foarte bine, mulţumesc. Perioadele de început de an sunt perfecte pentru petrecut timp în studio. Lucrez la lansarea noului meu album. În paralel lucrez cu trupa mea la noul show, cu care ne vom prezenta în faţa publicului. O veste bună vine şi pentru fanii serialului „Lara” , unde joc rolul Lindei (un agent care rezolvă problemele murdare ale guvernului, care vine cu episoade din ce în ce mai interesante.

Cu cine mai colaborezi în plan muzical?

Colaborez cu cei mai buni producatori şi compozitori şi mă bucur că albumul nou la care lucrez este matur şi are un sound la care doar visam acum câţiva ani. Despre colaborări între mine şi alţi artişti prefer să nu vorbesc încă. E o superstiţie 🙂

Aveai în Bucureşti o şcoală de muzică pentru copii. Ce învață ei de la tine? Ce înveți tu de la ei?

Stage Academy este locul unde profesori foarte tineri şi multitalentaţi antrenează copiii care îşi doresc nu numai să aibă o carieră în acest domeniu ci şi să-şi petreacă timpul liber înconjuraţi de energia bună a muzicii. Mie îmi revin seminariile, pe care le ţin cu mare drag, unde vorbim liber despre secretele succesului real în acest domeniu, despre visurile lor şi calea corectă şi dreaptă de a le urma.

Ce tendințe se manifestă în muzica românească și cum afectează ele gustul publicului?

În muzica românească există prea mulţi oameni care vor să facă bani repede şi se acordă mai multă atenţie celor care compensează lipsa de talent cu procente mai mari către intermediari. Se sufera mult de “dumnezeire” în acest domeniu şi genul ăsta de oameni mereu îţi lasă senzaţia că, dacă nu faci ce spun ei, vor avea grijă să nu rezişti prea mult. Dar e doar o capcană şi eu am avut mereu grijă să nu cad în ea. Am avut şi inspiraţia să-mi aleg oameni buni în echipă şi cumva mă simt protejată. Eu cred în artiştii care au ceva de spus, au o personalitate puternică, a căror inimă le este reper. Nu cred în cei cărora alţii le creează „filmul” şi le atribuie personajul pe care trebuie să-l joace pentru o popularitate trecătoare.

Testul adevărat este scena!

Ai stat ceva vreme în Galați. Ce îți lipsește cel mai mult din această parte de lume?
Îmi lipseşte perioada în care visam şi mă construiam ca artist în imaginaţia mea. Îmi este dor să am încredere în oameni.

Pe când un concert la Galați?

Cu mare drag, când sunt invitată.

Ce sfaturi ai da unei tinere care ar dori să facă muzică?

Sfaturile se dau doar când sunt cerute. Mie îmi plac fetele cu personalitate care pot, prin vocea şi mesajele lor, să fie un reper şi un exemplu. Dacă vine o fată la mine şi-mi spune că visul ei este să fie vedetă…a pierdut orice posibilă conexiune cu mine.

Dacă nu reușeai în domeniu, ce ți-ar fi plăcut să faci? Știu că ai vrut să renunți la muzică, la un moment dat.

Eu nu mi-am dorit să reuşesc într-un domeniu. Eu mi-am dorit să mă înţeleg pe mine, să cunosc şi să înţeleg lumea, viaţa, prin muzică. Am vrut să renunţ în momentul în care am realizat că este „un domeniu”, o afacere. Apoi am descoperit că am un creier bun pentru afaceri şi am găsit un echilibru între inimă şi minte, între pragmatic şi boem.

Cea mai mare realizare a ta?

Cea mai mare realizare este că pot trăi frumos din visul meu împlinit, muzica. Faptul că sunt atât de mulţi oameni care-mi ştiu versurile, care mă susţin şi m-au ales ca voce în coloana sonoră a vieţii lor! Mi-am demonstrat că ce am simţit eu a fost varianta câştigătoare!

Există prietenii în muzică?

În muzică există prietenie, în showbiz nu. Este un loc unde poţi fi urat foarte uşor pentru calităţile tale.

Ce face Lora în plan personal?

În plan personal, Lora este o femeie care se bucură de iubire, prieteni şi viaţă.

Un mesaj pentru fanii tăi gălățeni?

Fiţi voi înşivă! Este cel mai mare privilegiu oferit de viaţă şi cel mai mare triumf!

Foto: arhiva personală

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Desiree Flowers & Events – același stil, planuri noi!

Echipa Desiree Flowers & Events sărbătorește aproape un deceniu...

Magia povestilor de iarnă cu decorațiuni de la Extreme FlorEvents

Tiptil și ghiduș, sezonul tău preferat stă pe cale...

Ilioara Radu – o poveste vie despre bucurie și magie

Poveștile au puterea incomensurabilă de a ne fermeca, ne...

ColorClean – curățare în profunzime și multă prospețime!

Când întreținerea articolelor din garderobă devine o adevărată provocare,...

E timpul pentru cadouri, e timpul să ajungi la Le Marché!

Crezi că e greu de ales? Ce să fie?...