Breaking news:

Premieră la Teatrul de Păpuși Gulliver: „Punguța cu doi bani”

„Punguța cu doi bani”, după celebra povestire a lui Ion Creangă

Copiii gălățeni au din nou motive de bucurie. Pe data de 10 și 17 februarie, începând cu ora 10,30, Teatrul de Păpuși Gulliver îi invită pe cei mici la o nouă premieră de excepție: „Punguța cu doi bani”, după celebra povestire a lui Ion Creangă, adaptarea în versuri aparținându-i lui Aurelian Iorga.

O poveste nemuritoare și originală

Povestea prezintă lupta pentru dreptate dintre un cocoș și un boier hapsân. Cocoșelul din poveste devine un model pentru micii spectatori, identificarea cu personajul năzdrăvan ajungând să fie o consecință firească pe parcursul derulării întâmplărilor hazlii.

În opoziție cu hapsânul boier, într-un raport de forțe inegal, doar aparent în defavoarea sa, iese în evidentă tenacitatea cocoșului, care luptă pentru dreptate, ceea ce îl face demn de admirat.

Pragurile, deloc facile, sunt trecute cu brio, iar finalul poveștii reiterează imaginea tradițională a cocoșului, considerat un simbol al luminii și oponent al forțelor nefaste, înseninând spiritual și material bătrânețile moșului.

Scenariul în versuri păstrează firul poveștii originale şi este un atu în asimilarea dialogurilor. Prin jocul actorilor și dinamica decorului, cei mai mici dintre spectatori vor fi, cu siguranță, greu de stăpânit din a-și manifesta implicarea în poveste.

Din distribuție fac parte următorii: Mihaela Lecca-Gorea, Nicole Lungu, Ion Tudorache, Nicoleta Miru. Regia, scenografia și temele muzicale îi aparțin lui Aurelian Iorga.

Spectacolul va dura 50 de minute, iar publicul țintă îl reprezintă copiii între 3-6 ani.
Bilete se pot achiziționa on-line pe: https://bilete.teatrul-gulliver.ro/alege-spectacol

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

MOMENTUM – Good Specialty Coffee: o altă perspectivă, atmosferă dinamică și note aromate!

Momentul perfect se găsește în diferite forme, variate motive...

Expoziţie de fluturi exotici vii la Brăila Mall!

În lumea fluturilor, fragilitatea înseamnă grație, delicatețe și o...

Bronz intens cu noul solar Megasun K9S! Vara e mai aproape la TanTastic Studio Galați

Sezonul outfit-urilor lejere și al serilor calde este tot...

German House – Feel the quality. Love the price

Pe 20 martie, la ora 13:00, Galațiul va fi...

„Hello, Beauty!” – un eveniment cu stil la Brãila Mall

Fii gata să strălucești! Pentru că primăvara este anotimpul...