Breaking news:

GRILL STATION 17 – Când ți-e poftă de gustul de acasă

Când îți dorești să te bucuri de mâncare gustoasă,...

Supermodel Cut – noul trend al toamnei 2023!

Simți și tu tentația de a-ți reîmprospăta look-ul? Toamna...

CurățenieGalațiBrăila.ro – Pentru starea ta de bine!

Curățenia. Nu e, de fiecare dată, o activitate pe...

Prima premieră din 2020 la Galați a Teatrului Muzical „ȘAPTE”: „Un dulap numit dorință”

Teatrul Muzical „ȘAPTE” Galați prezintă Joi – 16 ianuarie 2020, de la ora 19,00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, premiera comediei bulevardiere „Un dulap numit dorință”, cu o regie semnată de Dan MIREA.

Spectacolul este o adaptare după piesa celebră în toată lumea „My Husband’s Wild Desires Almost Drove Me Mad”, scrisă de americanul John Tobias. Problemele delicate ale unei căsnicii moderne nu pot fi rezolvate decât la un psihoterapeut specializat, context care creează o cascadă de tablouri extrem de comice pentru cei cinci protagoniști. Pe scenă vor urca Isabela Oancea, Vlad Ajder, Mihai Păun, Luminița Vologa și Gianina Sion.

Regizorul Dan Mirea – al treilea spectacol montat în Galați

Regizorul Dan MIREA se află la a treia colaborare cu trupele gălățene de teatru, fiind apreciat de public pentru spectacolele de succes „Soacra cu trei nurori” și „Chirița în provincie”, montate în stagiunea curentă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” și, respectiv, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”.

Legăturile sale cu Galațiul nu se opresc aici. Dan MIREA semnează și regia spectacolului „Fetița cu brichetă” (jucat în țară și peste granițe), după scenariul jurnalistului și scriitorului Victor Cilincă.

Actor, regizor și compozitor de muzică originală pentru teatru, Dan MIREA are, de altfel, numeroase colaborări în întreaga țară. De-a lungul timpului, a montat piese în mai bine de 10 teatre din România, spectacolele sale atingând o paletă artistică diversă, de la drame și tragicomedii până la comedii și spectacole pentru copii.

Viitorul teatrului – teatrul independent

„Ca regizor, mă feresc să iau un text care are umor doar din scriitură. Îmi place să descopăr împreună cu echipa cu care lucrez umorul dincolo de text, să creez situații scenice cu haz, dându-le importanță elementelor mai puțin importante din text. Și, atunci, mizez foarte mult și pe implicarea actorului.

E și o mare provocare, dar și o mare bucurie, mai ales că, după ce teatrele din Galați au deschis anul cu cele două spectacole ale mele, acum, pe 16 ianuarie avem și premiera („Un dulap numit dorință” la Teatrul „ȘAPTE”, n.n.).

Pentru mine e o foarte mare onoare să văd că publicul gălățean m-a adoptat – ca să spun așa. Și asta pentru că nu e importantă doar invitația la colaborare a directorilor de teatru. Dacă ai și girul publicului, jumătate din pariu e câștigat”, a declarat regizorul.

Legat de colaborarea cu Teatrul „ȘAPTE”, singura companie independentă de teatru din Galați, regizorul a mărturisit că „provocarea aceasta cu companiile independente e una foarte mare și pentru mine.

Eu am însă un principiu pe care îl susțin cu vehemență: eu cred că viitorul teatrului, nu doar al teatrului românesc, ci de pe tot mapamondul, este această formă de teatru.”

„Un dulap numit dorință” – o oră și jumătate de râs cinstit

Isabela Oancea, actor, regizor și manager al Teatrului Muzical „ȘAPTE” Galați salută deschiderea regizorilor de calibru spre companiile independente de teatru: „Câștigul este, bineînțeles, al publicul gălățean, care se poate bucura atât de curând de un nou spectacol aflat sub direcția fabuloasă a maestrului Mirea, cu o capacitate inepuizabilă de a crea umor din orice situație. Cu o distribuție de zile mari, cu un subiect generos și cu o amprentă regizorală consacrată, vă garantăm o oră și jumătate de râs pe cinste, la un spectacol după o piesă care nu s-a mai montat până acum în Galați.”

Biletele la comedia „Un dulap numit dorință” costă 30 de lei și s-au pus în vânzare atât la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor, cât și online, pe site-ul https://eventbook.ro/theater/bilete-un-dulap-numit-dorinta.

Teatrul Muzical „ȘAPTE” Galați este singura companie privată de teatru din oraș, formată exclusiv din profesioniști cu experiență în domeniu (actori, regizori, coregrafi, balerini). Cu aproape 10 ani de activitate și cu un repertoriu bogat și divers, prezentat pe scene din Galați și din țară, compania are ca misiune crearea unei alternative culturale de calitate pentru iubitorii de teatru de toate vârstele, deschizând, în 2019, pentru un public de nișă și o sală privată de spectacole – Teatrul din Buzunar Galați.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Supermodel Cut – noul trend al toamnei 2023!

Simți și tu tentația de a-ți reîmprospăta look-ul? Toamna...

CurățenieGalațiBrăila.ro – Pentru starea ta de bine!

Curățenia. Nu e, de fiecare dată, o activitate pe...

Olga Lucasius – un terapeut pentru trup și suflet

Are mâini puternice și căutătoare și cu ele face...

PetVet Medical – un nou cabinet veterinar în Galați

PetVet Medical, un nou cabinet veterinar înființat la Galați,...

Braila Mall – Destinație de distracție

Ești gata de distracție? Hai la Brăila Mall! Vara este...