Cum arată o zi de lucru din viața unui primar?
Deșteptarea are loc în jurul orei 6.30 și de obicei, pe la 8.00 sunt deja în birou. În ultima perioadă trăiesc senzația că zilele sunt trase la indigo. Toate sunt extrem de pline și uneori parcă aș face o solicitare ca cele 24 de ore să devină măcar 28. Zilnic există ședințe cu angajații Primăriei, întâlniri cu agenți economici care desfășoară activități in Galați sau care își propun să își aducă proiectele lor aici, întâlniri oficiale, o sumedenie de acte care trebuie parcurse cu atenție, audiențe, vizite în teren. Ca să înțelegeți mai bine, vă pot spune că nu reușesc să ajung niciodată mai devreme de ora 21.00 acasă, cu excepția ocaziilor speciale din familie când mă străduiesc să fiu aproape.
Cât de înțelegătoare e soția când treburile de partid sau cele din primărie vă răpesc?
Din fericire pentru mine am o soție extrem de înțelegătoare care mă susține în tot ce fac. Este o etapă din viața mea și soția mea mă și ajută să o construiesc cât mai frumos. Din păcate politica și funcția de primar nu-mi permit fizic să petrec prea mult timp în sânul familiei.
Ce faceți, de obicei, în weekend?
Îmi doresc de fiecare dată să mă odihnesc mai mult, să petrec timp cu familia și cei dragi mie. În realitate însă, multe dintre chestiunile nerezolvate în cursul săptămânii își găsesc loc și în aceste zile libere.
Ultima carte citită și ultimul film văzut (la Brăila sau la Galați)?
A trecut atât de multă vreme de când am văzut un film că nici nu reușesc să îmi amintesc care este acesta. Reușesc însă să citesc și am proaspăt în memorie ”Elogiul nebuniei” – Erasmus din Rotterdam, iar acum am pe noptieră o carte cu speech-uri celebre.
La ce gen de evenimente vă place să participați?
Sunt un om care se pliază pe orice situație și nu se pune problema că aș participa la evenimente unde nu mă simt bine. Oamenii alături de care îți petreci timpul fac să îți placă unde ești și ce faci.
De la cine așteptați critici și sugestii și cum faceți față cârcotașilor?
Critici vin din partea tuturor, și a celor care mă cunosc și a celor care pur și simplu stau pe margine și își dau cu părerea. Nu poți mulțumi pe toată lumea iar în această postură este chiar imposibil. Sugestii și sfaturi cer eu, atunci când am nevoie, oamenilor cu experiență în domeniile respective. Când vine vorba despre cârcotași să știți că încă mă consum, pentru că mi-e greu să îmi explic cum reușesc unii să scotă în evidență un aspect negativ dintr-o situație cât se poate de pozitivă.
Ce ați recomanda ca punct turistic unui prieten care vine în premieră la Galați?
Sunt multe lucruri frumoase în orașul nostru care merită văzute și de fiecare dată scot în evidență istoria locului care vorbește despre originea noastră dar și despre ceea ce suntem astăzi. Orice om care vizitează Galațiul ar trebui să vadă muzeele, Catedrala, Biserica Sfânta Precista, Palatul Prefecturii, Faleza…locuri care păstrează parfumul istoriei.
Ce veți lua cu dvs. din biroul vechi pentru a duce în sediul nou al Primăriei?
În primul rând pe mine, dar trecând peste glumă, nu cred că am reușit să mă atașez de un obiect în mod deosebit.
Cel mai frumos cadou primit de ziua dvs.?
Cele mai frumoase cadouri le primeam atunci când eram copil și de regula mama știa mereu ce îmi doream. Nu știu cum făcea, dar de fiecare dată de ziua mea descopeream cu mare plăcere că în pachet era exact ce îmi doream mai mult.
Cel mai bun sfat primit și de la cine?
Am putea petrece zile în șir vorbind despre asta și cred că tot nu aș reuși să îi enumăr pe toți cei de la care am avut de învățat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit ocazia să fiu în preajma unor oameni care au fost și sunt o adevărată sursă de inspirație pentru mine. Cu toate acestea cele mai importante sfaturi de viață și exemplul viu în mine este tatăl meu.
Sunteți un bărbat tânăr, preocupat de felul în care vă prezentați în public. Cărui obiect vestimentar acordați o atenție deosebită? Ce accesorii considerați că sunt importante pentru un bărbat?
De când mă știu am fost preocupat de ținuta pe care am adoptat-o pentru că este un aspect care, după părerea mea, definește omul în fața altor oameni. Nu mi-aș permite niciodată să intru într-o instituție publică decât cu respect și asta înseamnă inclusiv purtând ținuta de rigoare. Singurul accesoriu pe care îl port este ceasul.
Un bărbat ar trebui întotdeauna să…
…să fie un domn. Așa cum exteriorul este îngrijit așa ar trebui să fie și interiorul.
Un bărbat nu ar trebui niciodată să…
…Să fie bădăran.
Locul preferat din Galați este…?
Acasă, un loc plin de liniște și iubire, care îmi dă cea mai frumoasă stare de bine.
Cum vedeți orașul peste 10 ani?
Un oraș în care ne vom bucura că trăim. Îmi doresc să le redau oamenilor mândria de se fi născut și trăit aici. Sunt conștient că nu va fi ușor, dar nici un lucru bun nu se face cu ușurință!
Ce va avea peste 4 ani SIGUR orașul nostru, ca rezultat al mandatului dvs.?
Cu siguranță va avea o direcție de dezvoltare bine conturată și clară. Infrastructura și spațiile verzi vor arăta cu mult mai bine iar relația oamenilor cu administrația publică locală va fi una mult mai prietenoasă. Sunt gălățean printre gălățeni și vreau ca oamenii să simtă și să vadă asta.
Daniela Bogdan