Cel mai tăcut loc de pe planetă

Recordul pentru cel mai tăcut loc de pe planetă este deţinut de o cameră de testare acustică din laboratoarele audio ale Microsoft, din Statele Unite, potrivit guinnessworldrecords.com.

Microsoft a creat cel mai tăcut loc de pe pământ în Clădirea 87, din cadrul campusului companiei din Redmond (Washington, Statele Unite), prin crearea unei camere fără ecou, unde zgomotul are o valoare negativă de -20,35 decibeli. Camerele fără ecou sunt izolate fonic şi construite astfel încât să absoarbă complet sunetele.

Loc folosit pentru testarea device-urilor audio şi video

Compania americană a vrut să creeze cel mai silenţios loc din lume, pentru a-l folosi la testarea device-urilor audio şi video şi a şi reuşit, răsturnând astfel recordul anterior, deţinut în 2012 de camera de testare acustică din laboratoarele companiei Orfield din Minneapolis.

Camera din laboratoarele Orfield înregistrează un zgomot de -13 decibeli, tăcerea fiind atât de adâncă, încât devine insuportabilă după o perioadă de aproximativ 45 de minute, potrivit dailymail.co.uk.

Încăperea din Minneapolis este folosită de diferiţi producători, care testează intensitatea şi calitatea sunetelor emise de diverse produse – valve artificiale pentru inimă, sunetul de afişare al unui telefon mobil, sunetul unui comutor de la bordul unei maşini.

Potrivit site-ului dailymail.co.uk, fondatorul şi preşedintele companiei din Minneapolis, Steven Orfield, declara că: „În camera fără ecou eşti lipsit de indiciile de percepţie care îţi permit echilibrul şi manevrele uzuale. Dacă rămâi acolo pentru o jumătate de oră, trebuie să stai pe un scaun”.

 

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Sport, stil și ritmul unui lifestyle urban. Descoperă 4F la Brăila Mall

Primăvara aceasta, mișcarea devine inspirație pentru garderoba de zi...

Imagine vs. realitate pe social media: presiunea perfecțiunii

Deschizi telefonul, mai dai puțin scroll și apare din...

1 Mai: unde începe, de fapt, sezonul distracției

Există două tipuri de oameni de 1 Mai: cei...

Există un moment în care validarea nu mai contează

Nu pentru că nu ai avea ce demonstra, ci...