Breaking news:

Ȋn iulie, la Galați, Asociația Gloria Education organizează Gala Excelenței în Educație

Ȋn contextul actual, în care școala și-a desfășurat activitatea cu precădere în mediul online, iar actul educațional a fost pus la grea încercare pentru elevi, dar și pentru profesori, Asociația Gloria Education și-a propus să pună în lumină eforturile celor care au reușit să performeze, chiar și în aceste condiții.

Astfel, în luna iulie, Gloria Education organizează prima ediție a Galei Excelenței în Educație, un eveniment prin care este premiată performanța, este impulsionată competiția și stimulată creativitatea elevilor și profesorilor deopotrivă.

Elevii cu media 10, premiați

Evenimentul este organizat de Asociația Gloria Education în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați și Kaufland România și se va desfășura joi, 8 iulie, începând cu ora 17,00, în Grădina Publică.

Ȋn cadrul galei vor fi premiați nu mai puțin de 360 de elevi de clasele V-XII, care au obținut media generală 10 în anul școlar abia încheiat.

De asemenea, câte o școală și un liceu din Galați vor primi titlurile de Şcoala Gimnazială Hygienium, respectiv Liceul Hygienium, urmând ca acestea să fie dotate cu materiale igienico-sanitare marca Hygienium, brand plasat pe locul 1 în topul național al dezinfectanților.

Gloria Education va acorda, în plus, Premiul “Cel mai bun ONG“, pentru a recompensa fundația cu cele mai multe proiecte în educație. Va acorda, de asemenea, premii și pentru 10 profesori din școlile și liceele gălățene.

Toți vor primi diplome, produse sanitare și de igienă Hygienium și produse alimentare Grande Dolceria, dar și recompense în bani. Premiile vor fi înmânate chiar de către primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

La eveniment vor fi prezenți invitați speciali din mediul de bussines gălățean și nu numai, iar atmosfera va fi întreținută de un amfitrion pe măsură și prin momente artistice cu totul speciale.

O gală care va deveni o tradiție

Organizatorii își propun ca, odată cu această primă ediție, evenimentul să devină o tradiție locală de susținere a educației de calitate și a performanțelor școlare.

“Gala Gloria Education pentru Excelență în Educație 2021 va deveni o tradiție nobilă a omagierilor elevilor și profesorilor care confirma valoric prin reușite la olimpiade și concursuri, ilustrând astfel comunicarea culturală profundă între maeștri ai educației și discipoli pasionați de științe, arte, sport sau tehnică. Primăria Municipiului Galați va oferi noi oportunități de formare și orientare profesională, armonizând preocupările și legăturile dintre educația de calitate și agenții economici gălățeni“, au transmis reprezentanții Asociației Gloria Education.

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Cum transformi manichiura într-o operă de artă cu nuanțele vedetă ale sezonului?

Când ți-ai privit vreodată unghiile ca pe o posibilă...

Cât este darul de nuntă în 2024?

În câteva luni începe sezonul de nunți, iar portofelele...

Pornește în aventura imaginației din Țara Minunilor de la Cofetăria DANA

Ce crezi că se întâmplă atunci când bucuria gustului...

Ordinea corectă de aplicare a produselor de skincare

Ți s-a întâmplat să investești într-un produs de îngrijire...

Make-up și strălucire la Blush Beauty by Giulia!

Pentru multe femei, machiajul a devenit o parte integrantă...