Nu are nimic din aerul unui manager, pare o puștoaică pentru care timpul a lucrat cu multă îngăduință. Are 37 de ani şi patru băieți cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. A avut curajul să vrea să îşi vadă visul împlinit, așa că acum manageriază o afacere cu opt angajați, are două magazine în București și unul în Galați şi e distribuitor pe România al unor rochii de ocazie şi de mireasă pentru care unele domnițe parcurg mii de kilometri ca să le îmbrace.
Absolventă de PR, Olimpia Tudorancea vine din Republica Moldova ca să ne arate cum poate o femeie să le aibă pe toate: afacere prosperă, familie fericită şi timp pentru ea. Este managera showroom-urilor Amarige Pour Toi şi ne va dezvălui din secretele unei femei pasionale şi extrem de ambițioase, pentru care nu există „Nu pot!”.
“În 2011 când am început, nu exista în Galați un magazin cu rochii de închiriat, iar eu aveam 10 rochii de toate. M-am documentat, am căutat cele mai bune firme cu care să colaborez. Apoi am adus și rochii de mireasă, de vânzare. Iar acum am peste 1000 de rochii de ocazie pe care le închiriez şi alte 1000 de rochii de mireasă de vânzare în cele trei magazine: unul în Galaţi şi alte două în Bucureşti, deschise din 2017”, povestește Olimpia.
Afacerea a prins, mai ales că Olimpia s-a axat pe branduri pentru care este unic distribuitor în ţară: Jovani America pentru rochiile de ocazie şi Oksana Mukha, Pollardi şi Gabbiano pentru rochiile de mireasă. În plus, în magazin se fac retuşuri pe loc, aşa că femeile pleacă acasă fericite. “M-am extins pentru că veneau fete din București la Galați, iar acum vin doamne și domnișoare din străinătate pentru a-şi închiria rochiile de ocazie sau cumpăra rochia de mireasă de la noi din magazin. Ce mă face să merg mai departe? Faptul că fac femei fericite.
Toate miresele au plecat de la mine mulțumite. Practic, nu există rochie mult visată pe care să nu o am. Şi dacă nu e în magazin o aduc de undeva. Vin fete de peste tot din lume să probeze la Amarige Pour Toi. Iar fostele mirese îşi aduc finele, prietenele pe viitoarele mirese, şi tot aşa. Mă încarcă bucuria lor, pentru că ştiu că am participat și eu puţin la fericitul eveniment şi e minunat să ştii că aduci bucurie, oricât de greu ar fi”, recunoaște Olimpia.
Secretul succesului îl spune tot ea: să cauți în permanență lucruri noi pe domeniul tău. Olimpia participă la toate prezentările de modă de la brandurile partenere, ea alege în exclusivitate toate rochiile pentru depozitare sau pentru magazine. “E destul de greu, mai ales când ai 4 copii, dar dacă faci ce îţi place, e ok. În timpul săptămânii sunt aici, la magazin, în weekend, când nu sunt în București, stau acasă alături de ei. În vacanțe, băieţii mai merg la bunici, în Republica Moldova, şi e mai liniște, iar concediile noastre sunt concedii”, spune Olimpia. Marele regret? Că nu are şi o fetiţă, căreia să îi lase moştenire imperiul rochiilor, dar nu e timpul pierdut, glumeşte ea. “Nu m-am vazut niciodată făcând altceva.
De la început, mi-am plănuit foarte bine afacerea. Şi, de obicei, îmi iese ce îmi propun”, pune Olimpia punctul pe i. Şi pentru că a visat toată viaţa să aibă un magazin spectaculos, plin cu sute de rochii de mirese, în care doamnele şi domnișoarele să stea cu orele la probă, așa cum e cel din serialul Say yes to the dress, difuzat pe TLC, în această vară, rochiile de la sediul din strada Bălcescu își vor găsi o nouă casă. Amarige Pour Toi s-a extins, și-a făcut magazin de prezentare pe trei nivele, cu o sală imensă de probă, ca în …emisiune. Iar la parter, imperiul alb al Olimpiei are un magazin cu țesături şi broderii pentru rochiile de mireasă.
Sfatul ei pentru tinerii care încep o afacere? Să aibă încredere. Să îşi propună lucruri realizabile, să le verifice pas cu pas, să încerce să se autodepășească în fiecare zi şi să ajungă la rezultat, indiferent de obstacole.