Breaking news:

Brăila Mall modernizează 7000mp de spații comerciale și anunță deschiderea DECATHLON

  • Brăila Mall: 7000 mp reconfigurați pentru noi spații comerciale după o investiție de 2 milioane de euro
  • Brandul de articole sportive DECATHLON din Brăila Mall dă startul la cumpărături pe 3 septembrie, ora 17:00

 

Brăila Mall, situat în Judeţul Brăila, Sat Vărsătura, Comuna Chişcani, a demarat un amplu proces de reconfigurare a spațiului de retail pentru a le oferi clienților o experiență completă la cumpărături. 7000 de metri pătrați au fost modernizați, iar valoarea investiției ajunge la 2 milioane de euro. Datorită lucrărilor de modernizare, magazinele SMYK, Salofarm, Naturlich, Pepco și Animax își vor întâmpina clienții într-un decor nou. În prezent, centrul comercial deține peste 52.500 metri pătrați de spații comerciale, iar structura mixtă de chiriași este reprezentată de H&M, Deichmann, C&A, CCC, New Yorker, Hervis, Sportisimo, Benvenuti, KIK, Stradivarius, Bershka sau Pull&Bear.

Ca parte a procesului de reconfigurare, brandul de renume în materie de articole sportive, DECATHLON, deschide în centrul comercial din Brăila un magazin cu o suprafață de peste 2000 mp. Cel de-al 28-lea magazin DECATHLON din țară respectă formatul clasic al celor din rețea,“Toate sporturile sub acelaşi acoperiş” și pune la dispoziție articole şi echipamente pentru peste 60 de sporturi. DECATHLON Brăila include produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Kipsta, Nabaiji, Oxelo, Domyos, Btwin sau Kalenji, cu un raport excelent calitate-preț şi garanţie de minimum doi ani. Denumite mărci Pasiune, acestea reprezintă o alternativă viabilă pentru produsele deja prezente pe piață, ce contribuie în mod concret la împlinirea obiectivului de a face sportul accesibil tuturor.

De asemenea, clienții DECATHLON Brăila vor putea beneficia și de servicii de atelier (ciclism, role, trotinete), întreținere echipament ski și snowboard, servicii de imprimare și personalizare, program de fidelitate și Trocathlon (unicul târg de articole sportive second hand din România).

În plus, toți cei care vor vizita noul magazin, vor putea accesa online gama completă de produse DECATHLON, prin intermediul serviciului Borna Plus. La nivel național, DECATHLON reunește peste 1300 de colaboratori, într-o rețea de 28 de magazine, la care se adaugă platforma online. DECATHLON comercializează și articole cu eticheta Fabricat în România, produsele fabricate în cele 3 unități de producție din țară: București, Timișoara și Reșița.

În această perioadă, când fiecare persoană este mai responsabilă atât pentru sănătatea sa, cât și a familiei și a celor din jur, Brăila Mall a implementat un set de măsuri care asigură normele de siguranță și distanțare socială în conformitate cu reglementările în vigoare. Astfel, reamintim faptul că accesul în centrul comercial este permis doar clienților care poartă mască de protecție, măsură obligatorie și pentru întreg personalul centrului comercial. Mai mult, la intrarea în centru există un sistem pentru verificarea temperaturii clienților.

Brăila Mall le mulțumește tuturor vizitatorilor care au dat dovadă de responsabilitate și grijă față de celelalte persoane. Vă așteptăm să vă bucurați de cumpărături în siguranță!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Divani & Sofa’ a deschis la Galați un showroom de 440 de mp

Divani & Sofa’, un nume important pe piața mobilierului...

Stil și confort pentru vacanța ta! Shopping la Brăila Mall

După zile întregi, poate chiar săptămâni de planificare pentru...

Nou la Brăila Mall: MoneyGold – servicii variate, soluții rapide și eficiente!

O nouă experiență de cumpărături, un nou punct de...

Garanția confortului și a stilului urban! JD Sports a deschis un nou magazin la Brăila Mall!

Brandul JD Sports s-a alăturat celorlalte branduri de renume...