EtigE Couture – croitorie și design
Pentru cei care spun că în Galați nu se mai întâmplă nimic, iar tinerii fug văzând cu ochii spre alte zări, mai prietenoase, povestea Danielei Elena Mocanu, o tânără antreprenor de numai 26 de ani, pare neverosimilă.
Daniela a studiat designul vestimentar în Italia, apoi s-a întors în țară, în orașul de la Dunăre, pentru a începe o afacere.
Deține deja un atelier de croitorie și design, situat pe strada Barboși, nr. 21, lângă Piața din Micro 17. EtigE Couture este un spațiu mic, dar cochet, utilat cu mașini performante, care poate transforma visuri în realitate.
Daniela Elena Mocanu a fost de mică pasionată de desen și modă. Modifica hainele mamei pentru a face păpușilor outfit-uri interesante, sau, în adolescență, ajusta haine mai vechi pentru a-și crea ținute noi și originale.
EtigE Couture – creație vestimentară
A știut dintotdeauna că va fi designer, așa că, după teminarea liceului, a profitat de faptul că părinții erau la muncă în Italia și a urmat, la Milano, cursurile Institutului de Modă Burgo.
După absolvire, a mai rămas ceva vreme în capitala modei italiene, acumulând experiență într-un atelier de croitorie, apoi a revenit la Galați, unde a lucrat, la cei 26 de ani ai săi, la punerea în practică a visului din copilărie: un atelier de creație vestimentară.
EtigE Couture – produse unicat
“Totul e investiție proprie. Am cumpărat spațiul, am adus mașinile din Italia, am angajat două fete tinere și astfel a început aventura acestui atelier. Lucrăm produse unicat, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Ne-am axat pe haine pentru cei care se simt tineri, unice, foarte colorate, haine care te scot din anonimat.
Stilul meu preferat este casual – elegant, ador volumele, mă inspir din natură, dar sunt atentă și la dorințele clientului. Pentru mine, haina pune în valoare, ascunde un defect, arată adevărata personalitate a posesorului.
EtigE Couture – idei originale
E important să te faci remarcat, la început, prin vestimentație, însă haina nu te salvează total”, explică proprietara EtigE Couture.
Daniela lucrează cot la cot cu angajatele pentru ca totul să fie impecabil, de la tipar la cusături și finisaje. Atelierul are și un mic spațiu de vânzare, unde se găsesc câteva din creațiile unicat ale echipei. Sunt ținute ce poartă semnătura unui tânăr designer, cu idei originale și talent pe măsură.
Daniela este adepta reinterpretărilor, a hainelor-statement, a accesorizărilor de efect și a reciclării lucrurilor simple, care pot deveni spectaculoase dacă știi să le pui în valoare.
“Cine nu are o croitoreasă în familie, să vină la EtigE Couture. Aici stăm de vorbă cu clientul, desenăm modelul visat și facem câte probe e nevoie ca totul să iasă bine și cel care ne poartă creațiile să fie fericit”, spune Daniela. Care își dorește ca la anul în septembrie să își prezinte colecția la unul dintre Festivalurile de modă destinate tinerilor designeri și să deschidă în Galați un mic boutique cu vânzare.
Noi îi ținem pumnii și credem că vom mai auzi de Daniela Elena Mocanu pe viitor. Voi puteți să vedeți ce știe să facă, pe pagina de facebook EtigE Couture sau insta e.tig.e și să vă programați pentru ținuta de vis la 0758 718 308.
P