Breaking news:

Dr. Andrei Ciocănaru – Povestea Dental merge mai departe! (P)

Cum crești renumele familiei și visul părinților tăi? Cum faci ca la o minimă și permanentă comparație cu realizările lor să ieși măcar la același nivel, dacă nu câștigător? Cum te implici în afacerea familiei și o dezvolți zi de zi? Prin multă muncă, dedicație și determinare.

O spune dr. Andrei Ciocănaru, cel care a călcat pe urmele părinților: a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București și s-a întors în Galați pentru a lucra cot la cot cu dr. Romeo și dr. Doina Adriana Ciocănaru, la Dental, prima clinică dentară complexă, dotată la standarde occidentale, apărută în orașul de la Dunăre, în urmă cu 30 de ani.

Nu e tocmai ușor să fii fiul celor doi medici, care au cariere spectaculoase, un renume în comunitatea gălățeană și dețin de mai bine de 30 de ani Clinica Dental.

„Am crescut în cabinetele lor. Am fost, involuntar, atras de meserie, stomatologia a venit firesc. Iar ai mei au fost înțelepți: când a venit timpul să iau decizii importante, m-au ghidat, m-au sprijinit, astfel încât, în 2006 am absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila” București. Am rămas doi ani în capitală, timp în care l-am avut ca mentor pe dr. Ion Nicolescu, căruia țin să îi mulțumesc. În cabinetul lui, pe perioada Masteratului în Implantologie, am deprins meseria, iar pasiunea pentru ceea ce fac a venit după absolvire, prin practică și învățare permanentă.

Pentru cine nu știe, stomatologia înseamnă muncă asiduă și perfecționare continuă. Nu mai poți face nimic altceva, în afara acestei profesii: te acaparează cu totul.

Din 2008 am revenit la Galați, la Clinica Dental și încerc să duc povestea mai departe”, spune dr. Andrei Ciocănaru.

Andrei este specialist în implantologie și chirurgie, parodontologie și protetică. El rezolvă cazurile dificile care ajung la clinică, nu singur, ci (la nevoie) cu ajutorul a doi medici externi (un endodont și un ortodont), dar și al echipei Dental (6 medici plus aproximativ 15 angajați).

„Dental înseamnă experiență în domeniu și tratamente de top, dorința de a face bine, profesionalism, confort și, nu în ultimul rând, o mare familie, și la propriu și la figurat. Un diagnostic se dă după o consultare cu medicii noștri – dacă e cazul – iar metoda de tratament este aleasă după ce pacientul este informat în cele mai mici detalii. Mulți dintre cei pe care îi tratăm în clinică ne rămân prieteni, ceea ce înseamnă că ne-am făcut datoria”, explică Andrei.

Un stomatolog este și un artist: trebuie să dea dovadă de acuratețe, finețe și simț al culorilor atunci când realizează o lucrare. Nu întâmplător, Andrei și-a ales ca soție o pictoriță, care este și cadru didactic: Ioana David Ciocănaru.

Împreună au un băiețel, Tiago, cu care Andrei ar dori să petreacă mai mult timp și care, la cei câțiva ani ai săi, știe deja ce vrea: să se facă dentist, ca tatăl și bunicii lui. O vocație care se transmite în familie, din generație în generație!

Pentru un absolvent de stomatologie, Andrei are și câteva sfaturi: să aibă răbdare și voință de fier, să vrea să învețe permanent și să meargă la practică și cursuri de perfecționare.

„Stomatologia nu se învață în facultate, ci în cabinet și ai nevoie cam de 10 ani de zile să poți spune că ești cu adevărat pregătit și nu te mai surprinde nimic. După această perioadă, vin și satisfacțiile”.

 

 

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

4.3 / 5. voturi: 55

ai citit?

Divani & Sofa’ a deschis la Galați un showroom de 440 de mp

Divani & Sofa’, un nume important pe piața mobilierului...

Stil și confort pentru vacanța ta! Shopping la Brăila Mall

După zile întregi, poate chiar săptămâni de planificare pentru...

Nou la Brăila Mall: MoneyGold – servicii variate, soluții rapide și eficiente!

O nouă experiență de cumpărături, un nou punct de...

Garanția confortului și a stilului urban! JD Sports a deschis un nou magazin la Brăila Mall!

Brandul JD Sports s-a alăturat celorlalte branduri de renume...