Breaking news:

„Hei, oameni buni”, inaugurăm în Galați „Teatrul din Buzunar”!

Cu reprezentația „Hei, oameni buni” inaugurăm în Galați „Teatrul din Buzunar”
și noua sală privată de spectacole

Dublu eveniment în acest sfârșit de săptămână la Galați. Teatrul Muzical „Șapte” din Galați vă invită la avanpremiera și premiera spectacolului „Hei, oameni buni”, de William Saroyan, vineri, 28 iunie și, respectiv, duminică, 30 iunie, începând cu ora 21,00.

Acțiunea piesei are loc într-un oraș din America, uitat cu totul de Dumnezeu. Un aventurier (Vlad Ajder) cu care viața nu a fost deloc darnică întâlnește, într-un context tulbure, o modestă fată (Gianina Sion). Dincolo de a zugrăvi totul în alb și negru, dramaturgul american William Saroyan se apleacă plin de compasiune asupra nuanțelor gri ale vieții. Și nu se dă în lături să caute și să invoce umanitatea („Hei, oameni buni” e laitmotivul piesei), acolo unde e mai mare nevoie de ea: unde nenorocul și eșecul bântuie personajele.

Oare va reuși iubirea să le salveze? Ori ne rămâne doar speranța?

„E o piesă foarte bine scrisă, nu foarte mulți dramaturgi reușesc să surprindă atât de complex dramatismul trăirilor umane”, declară regizorul spectacolului, Mihai Păun, membru al echipei Teatrului Muzical „Șapte”.

„Hei, oameni buni!” e strigătul, șoapta, chemarea, ecoul, invocarea auzit(ă) la tot pasul – în ciuda singurătății, a prostiei, a etichetării sociale sau a eșecurilor de care personajul principal se lovește.

William Saroyan (1908 – 1981) a fost un scriitor american (de origine armeniană) de povestiri scurte, romancier și dramaturg, laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie (1940), precum și al Premiului Academiei pentru cel mai Bun Scenariu adaptat de film (1943 – romanul „Comedia umană”).

O nouă sală de spectacole inaugurată în Galați

„Cu spectacolul „Hei, oameni buni”, compania noastră inaugurează seria de spectacole „Teatrul din Buzunar”. Credem că avem în Galați iubitori ai acestui gen de teatru, cu număr redus de personaje, jucat într-un spațiu neconvențional, pentru un public restrâns, amator de teme psihologice sau care vrea să experimenteze teme profunde, existențiale”, declară și managerul Teatrului Muzical „Șapte”, regizoarea și actrița Isabela Oancea.

Cu ocazia premierei „Hei, oameni buni”, inaugurăm și noua sală de spectacole a Teatrului Muzical „Șapte”, cu 40 de locuri, aflată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Galați, la etajul 1, aripa de nord (intrarea lateral stânga).

Din repertoriul abordat în viitor la „Teatrul din Buzunar” menționăm spectacolele „Second Hand”, de Victor Cilincă și „Adânca și întunecata pădure”, de Neil LaBute.

Teatrul Muzical „Șapte” este la data acestui articol, singura companie privată de teatru din Galați, formată din profesioniști cu experiență în domeniu (actori, regizori, coregrafi, balerini). Cu peste 8 ani de activitate și cu un repertoriu bogat și divers, prezentat pe scene din Galați și din țară, compania de teatru are ca misiune crearea unei alternative culturale de calitate pentru iubitorii de teatru de toate vârstele.

Sursa foto: Teatrul Muzical „Șapte” – Adrian Mociulschi

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Cum transformi manichiura într-o operă de artă cu nuanțele vedetă ale sezonului?

Când ți-ai privit vreodată unghiile ca pe o posibilă...

Cât este darul de nuntă în 2024?

În câteva luni începe sezonul de nunți, iar portofelele...

Pornește în aventura imaginației din Țara Minunilor de la Cofetăria DANA

Ce crezi că se întâmplă atunci când bucuria gustului...

Ordinea corectă de aplicare a produselor de skincare

Ți s-a întâmplat să investești într-un produs de îngrijire...

Make-up și strălucire la Blush Beauty by Giulia!

Pentru multe femei, machiajul a devenit o parte integrantă...