Breaking news:

Lumea dulciurilor gălățene: Un Deliciu – inspirat de Răzvan Oană

Cine ar fi crezut că un inginer în construcții hidrotehnice ar putea să se miște așa de bine în lumea cofetarilor, astfel încât să educe gusturile unui public destul de reticent? Cine s-ar fi gândit că Un Deliciu – inspirat de Răzvan Oană, locul unde găsești dulciuri reinterpretate, fără zahăr adăugat, pregătite cu pasiune, va pune Galațiul pe harta prăjiturilor sănătoase, vegane și raw vegane? Și totuși, acest lucru se întâmplă, de mai bine de opt ani, iar cofetăria situată pe strada Navelor la parterul blocului R1, în Galați, este deja un loc bine-cunoscut celor care vor să mănânce un dulce perfect, fără să se simtă vinovați.

Povestea lui Răzvan a început în 2013, odată cu participarea la emisiunea Masterchef de la PRO TV. Născut în Deltă, pasionat de mâncare, gurmand și avid de cunoaștere, concurentul a impresionat juriul și a plecat acasă cu un plan bine definit, cu ajutorul căruia, a pus la cale, în numai doi ani, o afacere ca la carte, cu bani europeni. “Am vizitat, am gustat, am învățat și am rescris rețete, practic, am reinventat noțiunea de dulce! În laboratorul nostru, pregătim zilnic prăjituri și torturi cu un conținut redus de zahăr, fără coloranți artificiali, fără prea mult blat, cu ingrediente proaspete. Noi nu lucrăm la scară industrială, avem cinci angajați și aparatură modernă, cu ajutorul căreia facem totul pe loc și după un rețetar bine testat. Măsurăm, cântărim și valorificăm, alături de ciocolata belgiană sub toate formele ei, arome de mango & ghimbir, măr & tonka, cardamom, piper roșu, iasomie, fructul pasiunii sau calamondin, mure, zmeură, pere și nuci”, explică Răzvan Oană.

Nu a fost ușor: în primii ani, vânzările la Galați au mers mai greu, dar tânărul inginer pasionat de gătit nu a renunțat. “M-am încăpățânat să nu fac rabat de la calitate și să nu renunț la visul meu de a oferi gălățenilor un dulce sănătos. În timp mi-am educat un public atent la ce mănâncă și acum am clienți care mă solicită la evenimente și mă recomandă cu bucurie”, povestește Răzvan.

Un Deliciu este un altfel de concept de cofetarie, unde cei pasionați pot găsi, pe lângă prăjituri din ciocolată cu diferite gusturi și texturi, și o colecție de dulciuri vegane: tiramisu, trufe și tablete de ciocolată. În plus, cei care îi calcă pragul pot testa și câteva prăjituri raw vegan: “Cheese cake”, Vișină cu “ciocolată albă” și Zmeură cu cremă de vanilie, pe bază de curmale, caju, sirop de agave și unt de cocos, fără gluten sau lactoză. Răzvan creează torturi, mărturii dulci, dar și produse tradiționale (cozonac, pască), evident, reinterpretate!

“Caut în permanență rețete noi, urmăresc ciocolatieri celebri, merg la seminare, pentru că știu că fără perseverență și dorința de a crea ceva nou, nu reușesc să mă păstrez în atenția publicului”, spune Răzvan. Iar gălățenii îl iubesc și îi răsplătesc pasiunea, savurându-i îndrăgitele specialități dulci!

În viitorul apropiat, Un Deliciu – inspirat de Răzvan Oană vă da nota sa personală unei noi colecții de prăjituri consacrate, din diferite părți ale lumii. Așa că sunteți invitați să stați aproape pentru o aventură culinară în lumea ciocolatei.

Pentru comenzi:
•+40743 012 586
•comenzi@undeliciu.ro
•http://www.undeliciu.ro
•https://www.facebook.com/undeliciu.ro

P

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

4.4 / 5. voturi: 38

ai citit?

Garanția confortului și a stilului urban! JD Sports a deschis un nou magazin la Brăila Mall!

Brandul JD Sports s-a alăturat celorlalte branduri de renume...

Simte vara în stilul tău! SUMMER BY YOUR OWN RULES la Brăila Mall

Vara aceasta, Brăila Mall te invită să te bucuri...

Revista Urbania nr. 34

Bine ați venit în lumea captivantă a verii gălățene,...

Despre reușită, prin puterea educației și forța învățării active, cu Victoria Yildirir

Cum se împletesc cu succes rolurile de antreprenor, mamă,...

Vara asta la Beluga Pool – un motiv în plus să te bucuri de soare!

Prognoza meteo din vara aceasta se anunță a fi...