Breaking news:

Participă și tu la ”Green Gloria”, ediția a 3-a, pentru un oraș mai verde

Știm cu toții că existenţa pădurilor este vitală pentru noi, nu doar pentru faptul că acestea produc oxigenul, atât de important în supravieţuirea oricărei vietăţi, dar şi pentru că elementele înconjurătoare sunt influenţate în mod direct de către acestea. Conform unor studii realizate de specialişti, copacii ne influenţează calitatea vieţii atât din punct de vedere fizic cât şi din punct de vedere pshihologic.

”Gloria Education – Educație în natură, plantăm împreună!” este acțiunea dedicată naturii, îndemnul la educație adresat oamenilor și un simbol ce ne adună împreună.

Pentru că suntem conştienţi de provocările cu care se confruntă mediul nostru, vrem să atragem atenţia tuturor asupra acestui lucru.

De aceea, campania de ecologizare ”Green Gloria” revine, organizatorii anunțând cea de-a 3-a ediție.

Campania este menită să responsabilizeze oamenii, mobilizându-i să contribuie la refacerea pădurilor defrişate masiv.

După primele două etape, în care s-au plantat cu success 10000 de puieți forestieri, cei de la Gloria Education s-au întors cu forțe proaspete pentru o nouă provocare: plantarea a încă 5000 de puieți.

Astfel, în perioda 6-7 noiembrie, pe strada Ștefan cel Mare, spre Lacul Partidului, după Unitatea Militară, sunteți invitați în natură pentru a socializa și a cunoaște oameni și lucruri noi, înțelegând în același timp importanța vitală a mediului înconjurător. Azi plantăm un copac sau o plantă, iar mâine vom respira un aer mai curat. Cu siguranță natura ne va răsplăti!

PROGRAMUL CELUI DE-AL TREILEA PROIECT Al CAMPANIEI ”GREEN GLORIA” ESTE URMĂTORUL:

Sâmbătă, 06.11.2021, orele 10 – 14

Duminică, 07.11.2021, orele 15 – 18

Toată acțiunea se va desfășura respectând normele de distanțare socială. Dacă vremea va fi capricioasă, organizatorii îți vor asigura și un ceai cald, pe lângă apa și gustarea dulce de care oricum vei avea parte!

Cine sunt cei de la Gloria Education și care este misiunea lor?

Cei de la Gloria Education sunt implicați în proiecte ce au ca scop rezolvarea unor probleme ale mediului și creșterea gradului de educație de mediu, având un rol major în educație, în conștientizarea importanței păstrării unui mediu curat și sănătos, precum și dezvoltarea spiritului civic al cetățenilor.

Așadar, sunteți așteptați la plantare și socializare, pentru un oraș mai verde!

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...

Divani & Sofa’ a deschis la Galați un showroom de 440 de mp

Divani & Sofa’, un nume important pe piața mobilierului...

Stil și confort pentru vacanța ta! Shopping la Brăila Mall

După zile întregi, poate chiar săptămâni de planificare pentru...

Nou la Brăila Mall: MoneyGold – servicii variate, soluții rapide și eficiente!

O nouă experiență de cumpărături, un nou punct de...