De la 1 iunie, Marili revine pe scenă pentru toți copiii

Cât de mult v-au lipsit distracția, relaxarea, prietenii și petrecerile în ultimul an? Cât de banale vi se păreau toate acestea înainte? Cât de des mergeați cu cei mici la petreceri aniversare? O pauză e bine venită întotdeauna, mai ales pentru a realiza cât de importantă este viața socială și timpul liber în compania celor dragi.

O pauză de 15 luni a fost și la Marili, trupa de animație pentru copii ce oferea momente artistice, spectacole, entertainment și educație non-formală pentru pitici și părinți. De la 1 Iunie, aceștia își vor relua activitatea, cu pași mărunți, ca acum 7 ani, la începuturi, dar cu multe de oferit. Cu un bagaj important de experiență, muzică pentru copii, momente artistice deosebite, spectacole de neuitat, ei pot poposi la evenimentele tale.

 

Ilioara Arbune, coordonatoarea echipei Marili ne povestește:

„Perioada aceasta grea prin care am trecut cu toții ne-a adus și lucruri bune. Am petrecut timp mai mult acasă, locul în care poate, ajungeam doar să ne odihnim, i-am cunoscut mai bine pe copiii noștri, văzându-i în permanență, am depășit împreună obstacole, ne-am încurajat, ne-am bucurat atunci când ne-am revăzut, am realizat cât de importante sunt anumite obiceiuri sănătoase. Suntem entuziasmați de acest moment, iar eu îl privesc ca pe un nou început.

În perioada ce sperăm cu toții să ajungă cât mai repede la final, am creat texte, am compus melodii, a apărut personajul Dodoroni, imaginea companiei noastre, care deja se bucură de celebritate în rândul celor mici, am realizat un program online cu ajutorul căruia am ajuns în casele copiilor de oriunde din lume, am susținut și împărtășit experiența în ceea ce privește jocurile, cu cadrele didactice din țară, pentru a sprijini procesul școlii online.

Tot în această perioadă am înțeles că oamenii sunt extrem de puternici și cu cât obstacolul de depășit este mai mare, cu atât o forță interioară ne sprijină să trecem peste. Suntem bucuroși să ne putem întoarce acolo unde ne este locul, în mijlocul petrecerilor colorate, pe scenă, înconjurați de copii și de familiile acestora.

Rezervările se fac în continuare pe adresa noastră contact@marili.ro ori la numărul de telefon 0746 589 060. Noi personaje au poposit la Marili, iar momentul cu ursitoarele se pregătește să fie cu totul deosebit.

Puteți urmări activitatea noastră pe www.marili.ro sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/MariliGalati Vă mulțumim că ne-ați așteptat!“

De vineri, în Grădina Publică, noi biciclete gratuite în proiectul Hygienium Bike

După ce, anul trecut, Asociația gălățeană Gloria Education a deschis primele puncte de închiriere gratuită de biciclete din Galați, pe Faleza Inferioară și la Trei Star, vineri, 21 mai, s-a inaugurat un nou astfel de punct în proiectul de succes „Hygienium Bike”.

Astfel, iubitorii de mișcare și toți cei care doresc să practice acest sport au fost invitați vineri, în Grădina Publică, de unde și-au putut prelua una dintre cele 15 biciclete destinate adulților sau copiilor.

Deschiderea oficială a punctului „Hygienium Bike” din Grădina Publică Galați a avut loc alături de partenerii proiectului, reprezentanții Primăriei Municipiului Galați, iar imediat gălățenii de toate vârstele au fost invitați să încerce noile biciclete de oraș puse la dispoziție în mod gratuit de Gloria Education Found.

Ca și la punctul de la Trecere Bac, vor avea nevoie doar de actul de identitate pentru a se plimba în voie, pe două roți, timp de 2 ore, în Grădina Publică sau în afara ei. Punctul de preluare și de primire se află în zona Fântânii Arteziene și va fi deschis pe toată durata verii.

Punctul de închiriere de pe Faleza Inferioară (la Trecere Bac), unde sunt disponibile 6 biciclete pentru copii și alte 6 pentru adulți, este deschis între orele 6,30 – 21,00. În Grădina Publică urmează să fie stabilit un program în funcție de nevoile celor care doresc să le închirieze.

Nu uitați că pentru bicicleta preluată primiți și echipament complet de protecție (cască, genunchiere, cotiere), mai ales că inițiatorii și-au dorit să promoveze acest tip de mișcare în special în familiile cu copii. În plus, trebuie să știți că toate cele 27 de biciclete disponibile pe Faleză și în Grădina Publică sunt dezinfectate după fiecare utilizare, bineînțeles cu produsele marca Hygienium. De asemenea, pentru optima funcționare sau pentru reparații la nevoie, acestea sunt întreținute la unul dintre service-urile de profil din oraș.

Oana Crețulencu, cea care coordonează Fundația Gloria Education, menționează că, alături de municipalitate se gândesc să deschidă în oraș și un al patrulea punct „Hygienium Bike”, într-un loc ce va fi ales în funcție de cerințele iubitorilor mersului pe două roți.

Astfel, cu trei puncte de închiriere în mod gratuit a bicicletelor, Galațiul intră în rândul orașelor civilizate, unde cetățenii au alternative eco, sănătoase și necostisitoare de petrecere a timpul liber. Toate grație implicării echipei Gloria Education Found și a proiectului de succes „Hygienium Bike”!

Deschide-ți inima, Cinema City redeschide cinematografele pe 27 mai!

Pe 27 mai 1896, România fremăta cuprinsă de o emoție neobișnuită pricinuită de difuzarea primei proiecții cinematografice pe plaiuri mioritice. Câtă nerăbdare, curiozitate și interes au stârnit aceste noi inovații ce urmau să marcheze de acum înainte viața celor mai mulți dintre noi. Și iată că aproape 125 de ani mai târziu, freamătul revine, emoția crește: nu din cauza unei noi invenții, ci de această dată datorită regăsirii unui vechi prieten drag, marele ecran care revine acum la viață.

Din 27 mai 2021 porțile Cinema City se redeschid pentru toți aceia care au așteptat cu nerăbdare să-și reia locul în fotoliul lor confortabil de cinema, cu o cutie de popcorn în mână și cu inima deschisă pentru a porni în noi aventuri de neuitat.

 

Multe s-au schimbat în ultimul secol, cum de asemenea și mai multe s-au schimbat în ultimul an. Ceea ce a rămas neschimbat e dorința de a trăi emoții de neegalat în fața marelui ecran. Marile povești au nevoie de spațiu pentru a se desfășura în fața ochilor noștri, oamenii au nevoie de experiențe memorabile care să-i țină cu inima la gură.

Entertainment-ul de calitate e întotdeauna apreciat la adevărata lui valoare, cinefilii din întreaga lume sărbătorind prilejul de redescoperi acțiunea, efectele speciale și replicile spumoase, iar Cinema City a mizat și mizează pe cele mai importante trenduri cinematografice, precum IMAX, 4DX sau VIP.

Atenție, motor: de săptămâna viitoare Cinema City te invită la film!

După o îndelungată pauză de peste 1 an, întreaga industrie se întoarce la viață. Exact ca într-o producție de mari proporții și Cinema City reintră în acțiune: echipa e gata să te întâmpine în noi universuri cinematografice, 27 de multiplexuri cu 242 de săli de cinema din 20 de orașe își deschid ușile pentru a te primi cu căldură, în timp ce peste 40,000 locuri sunt pregătite pentru a face față entuziasmului nestăvilit al iubitorilor de cinema.

Pentru că vizionarea filmelor în sălile de cinema e o experiență care merită trăită alături de membrii aceleiași comunități cinefile, zeci mii de inimi ce bat în același timp, mii de respirații întretăiate de emoție în așteptarea inefabilului.

Cele mai bune filme au nevoie de cel mai bun loc să vezi un film

Nimic nu se compară cu senzația unică pe care o ai atunci când luminile se sting, iar tu ești gata să te pierzi într-o poveste captivantă, strângând la piept o pungă de popcorn sau mâna persoanei cu care mergi la film, adâncit confortabil în fotoliul comod în timp ce sunetele puternice și lumina caldă te învăluie și te poartă într-o nouă lume de neuitat. Sala de cinema este și va fi în continuare cel mai bun mod de a trăi un film la intensitatea potrivită, de a da frâu liber imaginației și de a regăsi alături de alți cinefili bucuria împărtășită de a visa. Așa că pregătește-te, următoarea perioadă îți aduce o serie magnifică de noi lansări de filme cu care te poți delecta în deplină siguranță, profitând din plin de cea mai bună experiență cinematografică la Cinema City.

Prima săptămână la film aduce filme premiate, filme fantastice, de comedie și acțiune:

  • direct de pe covorul roșu al Premiilor Oscar: NOMADLAND (3 premii Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor), ANOTHER ROUND (Oscar pentru cel mai bun film străin, cu Mads Mikkelsen) iar, de la Pixar, SOUL (Oscar pentru cea mai bună animație)
  • filmul românesc răspunde și el chemării Marelui Ecran aducând în prim plan câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC
  • Robert de Niro, Morgan Freeman și Tommy Lee Jones se întorc în comedia THE COME BACK TRAIL, Liam Neeson revenind în forță în filmul de acțiune THE MARKSMAN

De 1 iunie, vă puteți bucura din plin de avanpremierele mult așteptate:

  • CRUELLA, cu Emma Stone în rolul faimosului personaj negativ din 101 Dalmațieni și
  • TOM & JERRY care vă cheamă să aniversăm împreună 80 ani de la prima lor apariție.

Urmează o vară incendiară, plină de surprize, în care vei reîntâlni eroi dragi, vei trăi noi aventuri și vei experimenta emoții de neegalat: FAST & FURIOUS 9, CONJURING 3, A QUIET PLACE 2, BLACK WIDOW, HOTEL TRANSYLVANIA: Transformania sau THE SUICIDE SQUAD fiind doar câteva dintre titlurile anunţate.

 

Programul complet al cinematografelor Cinema City, împreună cu detalii despre bilete și promoții vor putea fi găsite pe site-ul www.cinemacity.ro

Liderul pieței cinematografice mereu mai aproape de iubitorii de film

 După momentele dificile din ultimul an, Cinema City își reafirmă poziția de lider pe piața cinematografică din România, asumându-și rolul de locomotivă în relansarea pieței de cinema românești. Parte a Cineworld Group, cel de-al doilea mare operator la nivel mondial, Cinema City își reia investițiile în anul 2021, reafirmându-și încrederea în viitorul marelui ecran. Ne continuăm expansiunea, deschizând două noi multiplexuri în orașele Buzău (pe 27 mai, cinema-ul cu numărul 27) și Brașov (la finele anului, numărul 28) echipate cu tehnologie inovatoare, la standarde cinematografice identice celor din marile capitale ale lumii. Mai mult chiar, demarăm în viteză și accelerăm procesul de recrutare în întreaga țară anunțând sute de noi poziții, din dorința de a ne completa și extinde echipa care să ofere tuturor celor care ne trec pragul o experiență cinematografică perfectă.

Despre Cinema City România

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial.

 

Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 242 de săli, în 20 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

 

În plus, Cinema City România le oferă cinefililor cele mai inovatoare concepte de cinema, disponibile în România exclusiv în cinematografele Cinema City: IMAX (săli cu cele mai mari ecrane din țară, imagini clare ca lacrima și sunet impresionant), 4DX (experiență cinematografică absolută, pentru toate cele 5 simțuri) și VIP LIGHT (în prețul unui singur bilet, te bucuri de o experiență cinematografică confortabilă cu fotolii extensibile și meniu bar nelimitat). Astfel, cu fiecare nou multiplex deschis și cu fiecare nouă tehnologie adusă, misiunea Cinema City este de a pune la dispoziția tuturor cel mai bun loc pentru a vedea un film.

 

Mai multe informaţii pe www.cinemacity.ro

Intră în lumea TanTastic Studio și bucură-te de aparatele MegaSun P9 extraSun

Un bronz sănătos și de invidiat poate fi obținut printr-un proces de bronzare făcut în mod responsabil. Pentru o pigmentare naturală, lipsită de neplăceri, este important să alegeți solarul potrivit. De aceea, există în Galați TanTastic Studio, care dispune de aparatură performantă dotată full option din gama MEGASUN – producătorul de origine germană al noilor tehnologii în domeniu.

V-ați gândit vreodată cum ar arăta o combinație de aparat de bronzat cu un model de Porsche 911? Pare ireal, nu-i așa?

Dar iată că totul este posibil în aceste vremuri în care tehnologia se mișcă cu viteza luminii.

Aparatele MegaSun P9 extraSun by Porsche Design din România, sunt disponibile de anul trecut la salonul TanTastic Studio Țiglina! Cele 3 aparate moderne sunt dotate full option și au un singur scop: un bronz la standarde înalte!

De unde a pornit această idee?

”Designul trebuie să fie sincer!” Aceste patru cuvinte rostite de prof. Ferdinand Alexander Porsche au reprezentat centrul filozofiei sale în care designul nu este pur și simplu decor sau frumusețe, ci mai degrabă simbioza perfectă a formei și funcției.

Acest lucru poate fi realizat numai după ce funcționalitatea unui produs este pe deplin capturată. Pe acest principiu s-a născut și ideea noilor standarde de proiectare pentru aparatele de bronzat. O tehnologie impresionantă și un design uluitor în simbioză perfectă.

Asta s-a dorit prin colaborarea celor de la Megasun cu Studio F. A. Porsche. Seria P9 a aparatelor Megasun combină un design deosebit cu performanțe tehnice deosebite si inovație care are ca misiune satisfacerea oricărui client.

P9 extraSun vine cu o lumină solară intensă, având un procent extra-ridicat de UVB, pentru creșterea dezvoltării pigmentului și a producției de vitamina D.
Cele 3 aparate MegaSun P9 extraSun by Porsche Design se regăsesc în 3 variante la TanTastic Studio Țiglina: Magic Silver, Coper Rose și Wonder White.

Magic Silver: Pictograma designului, așa cum a fost concepută de Ferdinand Alexander Porsche, continuă să fascineze oamenii din întreaga lume până și în ziua de azi. Astfel, Studio FA Porsche a fost candidatul ideal pentru ambițiosul proiect de design P9. Rezultatul: un design unic care captivează pe toată lumea. Iar ”Magic Silver” fascinează prin culoare având o varietate de programe de lumini selectabile.

Coper Rose: Culoarea roz nu este la modă doar pentru modelele de design precum iPhone. Nuanța caracteristică din cupru transformă acest model într-un joc al luminilor și al culorilor. Și pentru că două treimi din toți utilizatorii de aparate de bronzat sunt de sex feminin, nu este de mirare că noua culoare a modelului „Copper Rose” este favorita clară a acestui grup țintă.

Wonder White: Cu un aspect strălucitor, acest model reprezintă alegerea potrivită pentru toate conceptele de studio. Un adevărat punct culminant, „Wonder White”, te aduce în atmosfera centrelor spa. Totul devine natural, cu animații luminoase coordonate prin culori, fascinând în mod constant clienții.

Opțiuni la standarde înalte

Aparatele MegaSun P9 extraSun by Porsche Design vin la pachet cu numeroase opțiuni, oferindu-ți practic condițiile și dorințele pe care le-ai avea la un solar: Beauty Booster HyperRed, X-tra Tan, aer condiționat pentru toate zonele corpului, Aqua Cool, aroma, Sistem audio, Bluetooth, Mega Voice, Matrix Lightshow, încărcare wireless, sistem inteligent de control, sistem facial facial din sticlă, bronzator facial cu discuri de filtru special acoperite și reflectoare din sticlă și confort maxim pentru bronzare pentru față și decolteu.

La Centrul TanTastic, situat pe strada Brăilei, la nr. 157, deasupra sediului RDS-RCS din Țiglina I vei putea descoperi inovația aparatelor de bronzat Megasun, dar poți experimenta și alte aparate precum MegaSun 8000 Alpha Hybrid Delux, MegaSun 7900 ALPHA DELUXE sau MegaSun Tower Pure Energy 5.0 în locația din Micro 20.

Află de la experții Natur House despre glutation, maestrul antioxidant

Când organismul funcţionează la parametrii normali avem tendinţa de a spune că suntem sănătoşi şi că nu putem să ne îmbolnăvim. Dar starea de bine poate să dispară în orice moment din diferite cauze; uneori prin dereglări care apar în corpul nostru, ceea ce duce la îmbolnăvirea subită a organismului.

„Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască deşi aproape toţi se nasc cu ea”, spunea Hipocrate. Dacă aveți grijă de sănătatea dumneavoastră în mod serios, atunci ar trebui să știți despre Glutation! Experții Natur House sunt alături de voi și vin cu informații prețioase despre aceasta moleculă.

În urma a peste 130.000 de studii realizate pe tema acestei molecule cu puternice efecte antioxidante, s-a descoperit că glutationul are o sumedenie de beneficii pentru organism.
Este cu siguranță cea mai importantă moleculă necesară pentru menținerea unei sănătăţi optime și pentru prevenirea bolilor!

În ciuda faptului că viaţa depinde de glutation, mulți oameni nu au auzit niciodată de el! Acum treizeci de ani, puțini oameni auziseră de antioxidanți sau le cunoșteau rolul, acum toată lumea ştie!La fel şi cu glutationul, şi este doar o chestiune de timp până când toată lumea va auzi de el și de importanța lui!

Ce este de fapt glutationul?

Glutationul este o moleculă foarte simplă care se produce natural şi în mod constant în corpul nostru. Este o combinaţie de trei elemente simple de proteine şi aminoacizi (cisteina, glutamina şi glicina). Această moleculă are rolul de a mătura elementele agresive în afara corpului nostru,incluzând aici radicalii liberi, toxinele, mercurul şi alte metale grele. Glutationul are 4 funcții principale: este antioxidant, stimulent imunitar și detoxifiant celular.

Importanța glutationului

Pe măsură ce îmbătrânim, nivelul de glutation scade! Glutationul este cel mai puternic predictor al speranței de viață! Deficitul de glutation este întotdeauna legat de îmbătrânire prematură, boli legate de vârstă și obezitate! Fără el, celulele se dezintegrează în urma oxidării! Persoanele cu niveluri ridicate de glutation sunt întotdeauna energice și au un sistem imunitar puternic!

Nivelurile scăzute de glutation au fost asociate cu boli neuro-degenerative, cum ar fi scleroza multiplă, Alzheimer şi Parkinson. Fiecare celulă din organism este responsabilă pentru propria sa producţie de glutation și trebuie să aibă materiile prime pentru producerea lor!

Glutationul este cel mai bine păstrat secret pentru a încetini îmbătrânirea, prevenirea cancerului, bolilor de inimă, dementă şi multe alte afecţiuni! Chiar şi autismul a fost asociat cu deficit de glutation!

O veste bună este că organismul tău produce propriile sale glutation.
Vestea proastă este că poluarea, toxinele, dieta săracă, medicamentele, stresul, traumele, îmbătrânirea, infecţiile şi radiaţiile diminuează nivelul de glutation. Aceste lucruri expun organismul la stres oxidativ celular excesiv, radicali liberi, infecții și, în final, de cancer.

Unde se găsește glutationul și care sunt beneficiile acestuia

Glutationul este implicat într-o mulţime de funcţii biologice, aşa că interacţionează cu nutrienţii din alimente în mod regulat. Cercetătorii au descoperit că anumiţi nutrienţi sporesc producţia de glutation – Iată despre ce nutrienţi este vorba: Vitaminele B, magneziul, seleniul sau zincul.

În ceea ce priveşte alimentele bogate în glutation, pot fi şi ele de ajutor, însă nu trebuie să ai aşteptări prea mari întrucât absorbţia se face, ca şi în cazul suplimentelor, cu mare greutate. Alimentele bogate în glutation sunt: Sparanghelul, avocado, broccoliul, varza de Bruxelles, varza, conopida sau spanacul.

Așadar, cu cât corpul tău este mai sănătos, cu atât vei emite o vibrație mai înaltă, te vei simți și vei arăta mai bine!

Experții în nutriție de la Natur House, alături de tine

Pentru ca tu să devii mulțumit în totalitate de tine, apelează fără ezitare la specialiștii de la Natur House.
Natur House este unul dintre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre prezente în 40 de tări. Dacă ești interesat, centrul Natur House îți oferă consiliere din partea unui specialist în nutriție, care în funcție de obiceiurile alimentare, de stilul de viață, de afecțiunile fiecăruia îți va recomanda o dietă de reeducare alimentară și produse exclusive marca Natur House.
Toate consultațiile sunt gratuite.

Descoperă bucuria şi plăcerea de a mânca la The Folly

Vara aceasta se anunță un festin culinar la The Folly. Știai că toate specialitățile din meniul The Folly sunt atât de delicioase, încât vei dori să te întorci iar și iar…?

Cu o gamă variată de preparate tradiționale și internaționale, restaurantul TheFolly oferă un meniu echilibrat și sănătos deopotrivă, pentru toate gusturile. Echipa TheFolly promite că va reuși să îți încânte simțurile și gusturile atunci când vrei să mănânci ceva apetisant.

Unul dintre preparatele ”vedetă” care se regăsește în meniul restaurantului îl reprezintă Papardellele cu trufe.

„Pappardellele” sunt originare din Toscana (Italia), dar sunt, de asemenea, frecvent utilizate în mai multe regiuni din nordul şi centrul Italiei. Aceste tipuri de paste sunt mai lungi și late: ca o bandă, în general, având aproximativ 5 sau 6 cm. Numele de „Pappardelle” provine din dialectul toscan, verbul ”pappare” care înseamnă a mânca cu bucurie şi plăcere copilărească.

Despre trufe, considerate niște diamante ale gastronomiei, am auzit cu toţii. Trufele sunt ciuperci de simbioză, care trăiesc sub pământ, pe rădăcinile arborilor din pădurile de foioase. Aceste ciuperci atât de dificil de recoltat, dar atât de sublim parfumate, ajung în farfuriile de la The Folly în combinația cu papardellele.

Papardellele cu trufe fericesc mâna bucătarului și ochiul clientului. Un preparat ușor, care te atrage într-un ”joc” al savorilor, datorită combinației ideale de trufe, ceapă roșie, smântână, pătrunjel și  ciuperci.

Gustul lor aparte este apreciat de toate persoanele rafinate, iubitoare de arome speciale și puternice.

Vrei o bucăţică din „bella” Italia chiar la tine în farfurie? Vino la The Folly, situat pe strada Domnească nr. 13, Bl. L1 și bucură-te de delicioasele Papardellele cu trufe și nu numai într-o atmosferă de vis pe terasa însorită.

Rezervări la telefon 0336 802 125!

Și tu folosești Hygienium printre dezinfectanții de mâini?

Veste excelentă pentru toți cei care utilizează deja produse Hygienium, cunoscutul brand românesc din zona produselor dezinfectante și a celor dedicate igienei!

Conform datelor privind vânzările, publicate de Audit Retail Nielsen la aceasta data, produsele dezvoltate de compania gălățeană Grande Gloria Production se clasează pe primul loc în România la categoria dezinfectanți de mâini.

Dovadă că, atunci când este vorba de igienă, nicio persoană nu este dispusă să facă rabat de la calitatea produselor utilizate, alegându-le pe cele de top, de la geluri antibacteriene la soluții dezinfectante.

Încredere sporită în produsele Hygienium

Aceste date reprezintă o nouă confirmare a încrederii câștigate de-a lungul timpului de produsele Hygienium, care adoptă cu strictețe standardele sanitare, sunt testate dermatologic și, bineînțeles, sunt certificate de Ministerul Sănătății.

Siguranța conferită de utilizarea mărcilor Hygienium este susținută și de vasta experiență în domeniu a firmei producătoare. „Suntem recunoscători clienților noștri care au ales cu încredere produsele Hygienium și dorim să le mulțumim că s-au bazat pe un brand românesc de produse dezinfectante, cu o tradiție de peste 8 ani în piața de biocide”, ne-a declarat Georgiana Mocanu, director executiv al companiei Grande Gloria Production.

De altfel, portofoliul de produse cu acțiune bactericidă al companiei se află în continuă dezvoltare, acoperind atât necesitățile unei gospodării, cât și pe cele din domeniul business. Nu doar adulții, ci și copiii le folosesc încrezători, acasă, la școală și în orice alt spațiu exterior.

Produsele, disponibile în magazine și online

Produsele de igienizare a mâinilor, care au clasat Hygienium pe locul 1 pe țară, dar și alte game destinate curățeniei și igienei sunt disponibile atât în lanțurile de magazine, cât și online.

Gama completă de produse poate fi vizualizată pe www.grandegloria.com, iar produsele pot fi comandate de pe www.hygieniumshop.ro, primul magazin online de produse dezinfectante și de igienă din România, recent lansat (cu aplicația mobilă „Hygienium Shop”).

Dincolo de ofertele obișnuite, online găsiți periodic noi produse, oferte speciale și pachete de servicii avantajoase.

Totul, pentru ca, în viața agitată de zi cu zi, să faceți față cu brio necesităților zilnice, alături de Hygienium, un aliat de top în domeniul sanitar, o alegere ce conferă siguranță și protecție maximă!

ThE Folly – locul unde se satisfac gusturile nebunești! (P)

Se zice că brand-ul este ceea ce spun despre tine oamenii când ai părăsit încăperea. De aceea, ThE Folly Restaurant & Lounge se rebrenduiește! Rămâne același spațiu proaspăt şi rafinat, deschis şi intim, primitor și discret din zona zero a orașului, în care stilul, luxul, rafinamentul și eleganța se îmbină armonios, dar la toate acestea adăugăm și o bucătărie senzațională pentru care vă garantăm că vă veți bate pe rezervări. Și asta pentru că la ThE Folly a poposit CHEF Georgiana, un bucătar experimentat, cu participări la emisiuni culinare, ani de experiență și multe medalii în portofoliu. A venit la ThE Folly pentru a demonstra că în Galați se poate mânca la fel de bine ca la rafinatele restaurante franțuzești, așa că pregătiți-vă pentru o armonie de gusturi, o bucurie de culori și o … “nebunie” de feluri de mâncare.

Meniul? “Une vraie folie”!

Am zis nebunie? Atunci să notăm: supe creme, paella, midii în sos de vin, creveți în sos de unt, pește și fructe de mare. Și mai presus de toate, câteva rețete noi, pe care vă invităm să le încercați cu încredere: celebrele RIBS (coaste) cu 12 condimente și sos făcut în casă, Papardele (paste) cu trufe, Platou de fructe de mare și nebunia de Cheesecake, care va deveni, garantat, marca Restaurantului ThE Folly.

Să le luăm pe rând: COASTELE – sunt mângâiate cu grijă și scăldate într-un sos special cu scorțișoară, nucușoară, anason, miere și alte minunății preț de câteva ore, după care sunt lăsate în cuptor să se odihnească la foc mic, până devin fragede și aromate. Vă garantăm că nu există o bucurie mai mare pentru papilele gustative. Și vă mai garantăm că le veți cere de fiecare dată când veți veni la ThE Folly!

PAPARDELELE sunt paste, dar nu orice fel de paste! Sunt mai late, în formă de panglică, se comercializează proaspete sau uscate, iar varianta ușor zimțată la capete e foarte folosită în Italia, unde există și un Festival al Papardelelor. ThE Folly vă propune, ca o noutate, Papardele cu trufe proaspete, rase, ciuperci și sos de smântână.

FRUCTE DE MARE găsiți peste tot. Însă nu ca la ThE Folly! Aici, Chef Georgiana are grijă ca bucățile de baby carcatiță, calamar tub și creveți black tigger, proaspăt scoase de pe grill, să fie în proporție egală în farfurie, asezonate din belșug cu un sos de citrice. Salata mediteraneeană și focaccia cu usturoi întregesc acest tablou culinar care vă va aminti de mare, de soare, de vacanțe exotice și de zile speciale de relaxare.

Cât despre CHEESECAKE, o să spuneți că ați mai mâncat, însă vă așteptăm la ThE Folly pentru a vă demonstra ce înseamnă un desert fin cu adevărat. Celebra prăjitură răcoroasă o puteți savura în zilele toride de vară, fiind ușor acrișoară, cu jeleu de fructe de pădure pe deasupra.

ThE Folly –povestea unei terase perfecte!  Atracția locaţiei o reprezintă terasa, unde se va afla, de anul acesta, un open cook space, așa că cei veniți să savureze o cafea și un mic dejun în aer liber pot vedea efectiv cum și ce se gătește. Tot terasa devine spațiul ideal pentru un prânz delicios dar și pentru a petrece câteva ore de relax în compania celor dragi, unde puteți participa la un “fancy dinner” sau la o întâlnire amicală între prieteni, în aer liber, în compania cunoscutei statui din oraș: Fata pe valuri! Mâncare delicioasă, preparate savuroase, cocktail-uri răcoritoare, cafea aromată, muzică buna și personal atent. Asta vei găsi la noi!

Vă aşteptăm la ThE Folly – Restaurant & Lounge, locul unde se satisfac gusturile nebunești!

Restaurantul va lansa noul meniu astăzi, 30 aprilie. Dacă v-am trezit curiozitatea, dar și simțurile, ne găsiți pe strada Domnească nr. 13, Bl. L1,  parter. Rezervări la telefon: 0336 802 125.

 

 

Sfaturi de la Natur House: ce legătură există între colesterol și depresie?

La prima vedere, grija pe care o acordăm alimentației nu poate avea decât efecte benefice asupra sănătății. Totuși, unele principii, aplicate greșit, fără atenta supraveghere a unui nutriționist, pot avea efecte exact contrare asupra organismului.

Colesterol bun și hormonul fericirii

Spre exemplu, mulți oameni știu, la modul general, că renunțarea la alimentația bogată în grăsimi și scăderea colesterolului sunt lucruri bune pentru sănătate.

Totuși, există studii care arată că nivelul foarte scăzut al colesterolului din sânge este în legătură strânsă cu depresia profundă, întrucât 25% din colesterolul din organism se găsește în compoziția creierului, iar acesta nu poate funcționa la parametri optimi lipsit de acești nutrienți. Implicit, un nivel foarte redus de colesterol slăbește capacitatea sistemului nervos de a sintetiza și transporta anumiți neurotransmițători, printre care și serotonina (numit și hormonul fericirii).

Practic, nu orice grăsime ne face rău, organismul având mare nevoie de „colesterolul bun” (HDL), dar nu de „colesterolul rău”. Cu alte cuvinte, nu trebuie să eliminați din dietă și alimentele care conțin grăsimile bune, ci este nevoie să le dozați în cantitatea optimă, pentru a nu crea un dezechilibru declanșator al altor probleme de sănătate.

Concluzia este că, încercând să fiți mai sănătoși, puteți ajunge, din păcate, în extrema opusă: de a nu furniza organismului mineralele, vitaminele sau nutrienții necesari unei vieți echilibrate

Consultații gratuite, de la experții Natur House 

Tocmai de aceea este esențial un ajutor specializat. Un consultant nutriționist, așa cum sunt și specialiștii Natur House, vă evaluează starea actuală, stilul de viață și obiceiurile alimentare și vă oferă indicații în conformitate cu toate principiile unei alimentații corecte și sănătoase, raportat și la eventualele afecțiuni de care suferiți.

La final, ținând cont de toate acestea, vă va recomanda dieta potrivită de reeducare alimentară, dar și produse exclusive marca Natur House, unul dintre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre, în 40 de tări.

Toate consultațiile sunt gratuite la Natur House!

Pădurea „Green Gloria”: mobilizare de la mic la mare, pentru 10.000 de puieți

Pic cu pic se face marea! Iar, la Galați, în organizarea excelentă a Fundației Gloria Education, cu implicarea extraordinară a zeci de voluntari, crește încet, dar sigur, o pădure din 10.000 de puieți!

Dovada că, atunci când există o inițiativă pentru un oraș mai verde și un mediu mai curat, mobilizarea gălățenilor depășește așteptările, iar entuziasmul voluntarilor este molipsitor!

Gălățeni inimoși pentru un aer mai curat

Prin proiectul „Green Gloria – Educație în natură. Plantăm împreună!”, echipa fundației i-a invitat pe gălățeni să se alăture unei campanii intense de plantare în două etape, în toamna 2020 și în primăvara 2021, punând la dispoziție toate resursele necesare. Totul pentru un viitor cu un aer mai curat!

Energia cu care au răspuns zecile de oameni – familii, elevi, studenți, grupuri de prieteni sau pur și simplu iubitori ai naturii – a fost pe măsura țelului propus de inițiatori: plantarea a nu mai puțin de 10.000 de puieți forestieri în câteva zone-cheie ale orașului, în Parcul din zona Mănăstirii Sfânta Treime, la Plaja Dunărea și în Parcul Selgros.

O lecție civică pentru cei mici

Campania de plantare s-a încheiat cu succes în luna aprilie, mobilizarea excelentă a voluntarilor bucurându-i enorm pe inițiatori.

Mulțumirile echipei Fundației Gloria Education merg către fiecare om care a sădit un pom în viitoarea pădure Green Gloria și a contribuit, astfel, la împlinirea obiectivului de plantare propus de organizatori.

Mai mult decât atât, fiecare participant merită toate felicitările nu doar pentru implicarea voluntară, dar și pentru că, prin gestul său, a contribuit în mod responsabil la crearea unui mediu mai curat pentru comunitatea gălățeană.

Reunindu-i atât pe cei mici, cât și pe cei mari, întreaga acțiune de plantare a avut, implicit, și un rol educațional. Pe lângă prilejul de a se conecta cu natura, generația tânără a învățat și o lecție frumoasă: aceea că, prin acțiuni civice, pot avea grijă de natură și pot schimba în bine mediul în care trăiesc, pentru o viață sănătoasă!

Te-ai gândit vreodată care este adevăratul sens al Paștelui?

Primăvara și Paștele au fost dintotdeauna un motiv de sărbătoare. Așa cum natura se trezește la viață, simbolurile primăverii și nu numai, ne amintesc anual de triumful vieții asupra morții. Trăim și ne bucurăm cu toții de prospețimea și varietatea culorilor care timid dar sigur înlocuiesc tonurile pământii sau gri ale iernii.

Flori de primăvară. Pomi fructiferi împodobiți cu flori în culori vii. Iepurașul de Paște. Magazine pline cu ornamente colorate de Paști, iarbă verde crud și multe flori în culori vibrante. Discuțiile despre cruce, săptămâna patimilor, învierea și viața găsite în Hristos. La fel ca și Crăciunul, Paștele a devenit o sărbătoare care a combinat atât tradițiile păgâne, cât și pe cele creștine pentru a ajunge la ceea ce știm că este astăzi.

Te-ai gândit vreodată care este adevăratul sens al Paștelui? Cum a devenit Paștele acest amestec de credințe și tradiții? Și, ce poate însemna astăzi acest amestec? Aruncă o privire mai atentă, răspunsul poate fi mai ușor decât crezi!

Beauty RUSH – pasiune adusă la nivel de artă

“Atunci când îți dorești ceva din toată inima, tot universul concură la realizarea acelui lucru”. A spus-o scriitorul Paulo Coelho, a trăit-o pe pielea ei Mihaela Tălpău, administrator fondator și trainer la Beauty Rush, prima Academie dedicată extensiilor de gene din Brăila. Mihaela este Maestru si Antrenor cu experiență de 5 ani în domeniul extensiilor de gene și o premiată frecventă a concursurilor de acest tip.

Pasiunea ei a început într-o doară, în 2016, când s-a apucat să studieze felul în care erau puse genele unor prietene. A fost atât de interesată de subiect încât a început să participe la traininguri și conferințe nenumărate, ba chiar și la competiții de gen, a făcut cursuri cu traineri internaționali și astfel s-a ultraspecializat într-un domeniu de beauty foarte căutat și exclusivist. A început să lucreze ca tehnician într-un spațiu propriu și, mai târziu, pentru că și-a dorit cu adevărat, a înființat salonul Beauty Rush din Brăila.

Pentru că a dus pasiunea la nivel de artă, Mihaela s-a întors de la primul Campionat de Extensii Gene “Lash Fest” 2017 din România cu Premiul THE BEST LOOK. Apoi, a participat la cea mai mare tabără de lash TOP LASH CAMP și TOP LASH Awards, unde a primit premiul TOP LASH Fashionable artist. Au urmat: Locul I la 4-7D Categoria Master și Locul 3 la 8-12D Categoria Profesional la Campionatul Internațional Extensii Gene Lash Fest 2018 și Locul 3 la Transilvania Makeup Camp powered by Cupio, the Sound of Silence. Este speaker motivational LASH event 2019, Speaker Lashsensation 2021 și în 2020 a fost Jurat la World Lash Championship de la Veneția. Este Trainer autorizat și acreditat internațional de Institutul “Lash and Brow Stylist” din Ucraina.

Răbdare și viziune

Nu e atât de simplu pe cât pare să aplici extensii de gene. Îți trebuie răbdare: o aplicare completă (ce implică etape de consiliere, pregătire, mapping și modelare) durează mai bine de două ore. Apoi, îți trebuie viziune. Genele, dacă sunt puse corect, pot schimba forma ochiului, dau luminozitate, îmbunătățesc fizionomia și aduc frumusețe privirii. Nu e vorba de genele acelea încărcate, artificiale, pe care le știm din filme! Acum genele vin pe mărimi și pe curburi, sunt aplicate fir cu fir, pot fi mai groase sau mai subțiri și se combină natural astfel încât să corecteze și să înfrumusețeze ochiul. “E ca un puzzle ce trebuie construit, dar se ține cont de proporții și de ce anume își dorește clienta”, spune Mihaela, care a creat o tehnică proprie – twist volume –și gene personalizate Beauty Rush.

“Avantajul extensiilor? Pot corecta un mic defect al ochilor (dacă sunt prea apropiați sau prea îndepărtați, pot înlocui cu succes rimelul – și acest lucru înseamnă mai puțin timp petrecut în fața oglinzii dimineața, când te grăbești cel mai tare – pot sublinia privirea, o pot face mai misterioasă. Cu ajutorul lor, se poate crea efectul de eyeliner sau efectul pudrat. Nu trebuie să ne fie frică să experimentăm, mai ales că acum se poartă genele cât mai naturale, greu de distins de cele din dotarea clientei”, explic Mihaela. O aplicare rezistă 3, 4 săptămâni, dar apoi este nevoie de o operațiune de întreținere și retușare, care se face tot la Beauty Rush.

Absolventă de Drept și Relații Internaționale, dar și a unei Școli Postliceale Sanitare, Mihaela Tălpău spune că nu regretă turnura pe care a luat-o viața ei. Pentru că lucrează cu pasiune și pune suflet în ceea ce face, pentru că a investit în imaginea și în pregătirea sa. Sfaturi pentru doamnele și domnișoarele care își pun extensii? “Să aibă grijă pe mâna cui își dau chipul. Să nu caute neaparat ceva mai ieftin, să comunice cu tehnicianul, să ceară explicații cu privire la materiale și adezivi și la posibilitățile de demachiere și întreținere”.

Pentru cele care doresc să vadă cum arată excelența în domeniu, Beauty RUSH se află în Brăila pe Bulevardul Panait Istrate la nr. 25. Programări la telefon: 0752 878 922.