Breaking news:

Copiii și prietenia cu animalele de companie

Propun acest subiect de discuție pornind de la o scenă negativă, văzută recent în care o pisicuță se apropiase de picioarele unui copil cerșind iubire, iar mama acestuia îl sfătuia să-i dea cu piciorul, pentru că este „câh”. Spune sincer, de câte ori ai văzut asta? Eu de mai multe ori și de fiecare dată scena mi-a provocat mâhnire. De ce îi învățăm pe cei mici că tot ce e în jurul lor e „câh” Și de ce nu avem tendința să le spunem că poate nu ar trebui să atingă pisicuța, însă dacă asta se întâmplă, poate fi spălat pe mânuțe, iar pisicuța vrea să se împrietenească cu cel mic tocmai pentru că ea îl place. Știu, răspunsul care vine de fiecare dată este „nu ai copii, nu știi cum e”.

Dar știați că?

  1. Se pare că în general, copiii care cresc în preajma unui câine au cu până la 30% mai multe șanse de a fi sănătoși decât cei care nu se bucură de compania unuia. Nici pisicile nu sunt excluse, ele crescând șansele de menținere a sănătății cu până la 6%. Dar de ce îi feresc animalele pe copii mai exact? În primul rând, previn aparatiția alergiilor. Se pare că piticii care își petrec primii ani ai vieții în preajma cățeilor sau a pisicilor au șanse mult mai mari să NU dezvolte alergii. Pediatrul Dennis Ownby, șef al secției de alergii și imunologie din cadrul Colegiului Medical din Georgia spune că existența mai multor animăluțe în casă crește și mai mult gradul de reducere a apariției alergiilor.

 

  1. Se pare că mulți dintre copiii care au un animal de companie aleg adesea să se apropie de acesta atunci când se simt singuri, triști sau speriați. Acesta fiind un beneficiu dincolo de distracție, timp petrecut împreună, joacă, mângâieri, atenție, grijă, sociabilitate sau empatie.

 

  1. Gail F. Melson, profesor în studiul dezvoltării personale în cadrul Purdue University din Indiana și autoarea cărții “Animals in the Lives of Children” (“Animalele în viețile copiilor”) a studiat felul în care oamenii încep să dezvolte abilitatea de a avea grijă de cei din jur. Iar pentru asta a luat în calcul și impactul animalelor. “Grija nu este o calitate care apare brusc la maturitate, atunci când avem nevoie de ea. Iar oamenii nu învață să aibă grijă de ceilalți doar pentru că și ei au fost îngrijiți de altcineva la rândul lor. Oamenii trebuie să învețe să fie grijulii de la vârste mai fragede.”.

 

  1. Câteva studii realizate în Statele Unite au demonstrat că micuții care au animale de companie se descurcă mai bine la școală pentru că sunt mult mai motivați. Prezența unui animal de companie pare să încurajeze capacitățile de învățare și asimilare. Am discutat de foarte multe ori cu copii care mi-au spus că le citesc povești animalelor lor de companie.

 

Copiii se nasc iubitori de animale, iar de multe ori am văzut video-uri cu animale protejându-i pe cei mici. Cum noi le considerăm parte din familie, ele depind de existența noastră, așa că data viitoare când întâlniți un cățeluș sau o pisicuță pe stradă, amintește-ți că „Numai când vei iubi un animal, vei simți iubirea cu toată inima” – Anatol France

Ți-a plăcut acest articol?

votează!

0 / 5. voturi: 0

ai citit?

Velvet Outlet, acum și în incinta Centrului Comercial Traian Galați!

Bucură-te de stil și de moda care ți se...

Demonstrații dulci la Cofetăria Dana. Invitat special: cofetarul-patiser JEROM

Explozie de arome și finețe în deserturi reinventate! Cofetăria...

Îmbunătățește-ți calitatea vieții cu Art Therapy Orthopedic Center

Căutarea stării de bine și a echilibrului interior este...

Celebrează ZIUA MONDIALĂ A PÂINII, alături de Pain Vivant!

Se spune că o masă oricât ar fi de...

G Danube Boutique Hotel din Brăila: Priveliște la Dunăre și confort premium!

Indiferent unde ne poartă drumurile, există câteva lucruri esențiale...