Săptămâna pescarească la Craft – Rebel Food

Începând de astăzi, 21 noiembrie, timp de patru zile, amatorii de produse pe bază de pește au parte de un regal culinar la Craft- Rebel Food. Dacă ar mai exista studenți la piscicultură, aceștia ar putea lejer să-și completeze cunoștințele cu multitudinea de specii propuse în lista meniu a evenimentului.

Introducerea în atmosferă se poate face cu un platou pescăresc, de pe care nu lipsesc icrele, zacusca de pește, celebrele chiftele de pește și scrumbia marinată. Totul este însoțit de măsline, salată de crudități și pâine prăjită. Tot la capitolul gustări puteți încerca salata de icre cu măsline, ceapă și pâine prăjită sau pate-ul de ton cu capere și stafide.

De la un astfel de eveniment nu va lipsi vestitul borș de pește, realizat după o rețetă originală Craft – Rebel Food.
Amatorii de pește la grătar vor putea exclama ”Are Craft pește!”. Puteți alege din nu mai puțin de cinci sortimente: somon, biban, dorada, chefal sau păstrăv. Și carasul este prezent la festinul pescăresc, în varianta prăjit, servit cu mămăliguță și usturoi. Tot astfel puteți cere și hamsii, alături de una din multele beri craft ale locației. Crapul își are și el locul său de cinste, fiind preparat sub formă de saramură sau de plachie la cuptor, servit cu mămăliguță aburindă.

Ne vedem la Craft- Rebel Food, că pe baltă nu-i vreme de stat.

Bona – un ajutor de nădejde la orice vârstă

Nu e ușor să crești un copil echilibrat, asumat dar mai ales fericit! E nevoie de timp și răbdare, resurse esentiale care, din păcate, nu sunt nelimitate pentru părinții au și o carieră. Iar adevărul din zicala: copil mic-probleme mici, copil mare-griji mai mari e resimțit tot mai mult astăzi, mai ales sub presiunea parentingului modern.

Tocmai de aceea, cei de la Trust Team Galați s-au gândit că un ajutor de nădejde, adaptat nevoilor copilului, este necesar la orice vârstă, ba chiar mai căutat atunci când părinții nu văd în afterschool o alternativă viabilă. Așa că s-au gândit să caute în piața din Galați și Brăila niște Supernanny care nu doar formează cu tact bune maniere, ci pot rezolva și exerciții de I-IV sau probleme pentru Comper.

Asta pentru că micuțul poate beneficia de ghidajul unei “bunicuțe de împrumut” nu doar până la etapa de preșcolar, ci mai ales atunci când acesta crește mai mare, merge la școală, are teme de făcut sau participă la activități extracurriculare. Bona poate să asigure preluarea micuțului de la grădi sau școală, supraveghere, ba chiar teme, ore de pregătire suplimentară, o limbă străină sau activități recreative, dacă părinții cer acest lucru.

Adică, avem de a face cu o Marry Poppins un pic mai aplicată, specializată în pedagogie, cu o experiență semnificativă, care se implică activ și poate lua de pe umerii mamei problema spinoasă a temelor, de multe ori sursă de conflict între cele două generații. Mai ales acum, când tot mai multe voci spun că afterschool-ul nu e o variantă pentru toți copiii, pentru că acolo cei mici nu se odihnesc, mediul e încărcat, temele sunt făcute de cele mai multe ori la comun și nu există o atmosferă propice pentru dezvoltarea individuală.

Cei de la Trust Team au identificat deja câteva zeci de doamne care pot fi cu succes mentorul copilului tău. Tu ce mai aștepți? Intră pe pagina de Facebook a Trust Team sau pe Urbania și află cum îți poți cunoaște ajutorul de nădejde. Peste puțin timp, îți garantăm că ne vei mulțumi!

Hugo by Alex, noua destinaţie culinară din Galați

Dacă în ce privește cofetăriile/patiseriile există numeroase locații de autor, în zona restaurantelor locale deținute și manageriate de chefi nu exista, până de curând, nicio referință. În pofida existenței unui număr remarcabil de chefi în orașul nostru, niciunul dintre ei nu a avut energia să-și contureze propriul concept gastronomic.

Primul chef care se angajează cu curaj într-un astfel de demers antreprenorial este Alexandru Manole. El este cel care, împreună cu echipa pe care o coordonează, a inaugurat la mijlocul lunii noiembrie restaurantul Hugo by Alex. Având o experiență în restaurante din zona mediteraneeană, în mod special spaniole, Alexandru Manole revine în orașul natal și propune un restaurant cu specific internațional.

Combinaţiile culinare inedite și îndrăzneţe

Reţeta de business a proprietarului este să își fidelizeze clienţii cu ingrediente complexe, de bună calitate, transpuse în preparate simple, gustoase și să-i surprindă prin combinaţiile inedite și îndrăznețe. Tochitura cu carne de curcan (din ferma proprie a familiei) este unul din preparatele inedite pe care Alexandru Manole le propune amatorilor de experiențe culinare.

Semnificația lui Hugo

Dacă este foarte clar de unde provine acel ”by Alex” din denumirea restaurantului, pentru a descoperi semnificația lui Hugo trebuie în mod necesar să-i treceți pragul. Când au gândit design-ul locației, Alexandru Manole, Ana Maria Manole și colaboratorii lor s-au inspirat din celebrul cocktail Hugo.

Amintind de menta din cocktail, tonurile predominante de verde, inclusiv mușchiul natural prezent în zona centrală, dau locului un aer fresh, relaxant, cu puternice aluzii la preparatele proaspete, din ingrediente bio.

Cu siguranță, Hugo by Alex va schimba standardul preferințelor culinare la mila 80 a Dunării.

Foto: arhivă personală Hugo by Alex

Forța fie cu tine: câștigă o excursie la premiera europeană “Star Wars: The Rise of Skywalker” de la Londra

Cinema City ți-a pregătit o călătorie plină de aventură, într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată. Dacă ești un Jedi adevărat, înscrie-te în concurs până pe 5 decembrie 2019 și poți câștiga o excursie pentru două persoane la Londra, la premiera europeană a filmului “Star Wars: The Rise of Skywalker”.

Dacă te simți un Jedi norocos, tot ce trebuie să faci este să cumperi un bilet la orice spectacol “Star Wars: Skywalker – Ascensiunea” la Cinema City, oricând în perioada de pre-sales (22 octombrie – 5 decembrie), și să te înscrii în concurs până pe 5 decembrie pe www.starwarslondra.cinemacity.ro.

Ai șansa să trăiești o experiență unică și cu adevărat memorabilă – vei ajunge la premiera din Londra a filmului, vei păși pe covorul roșu alături de actorii care interpretează legendarele personaje ale seriei Star Wars și, desigur, vei fi primul care vede mult-așteptatul final al trilogiei, alături de cineva drag. Premiul include biletele de avion, cazare și invitații la avanpremieră, pentru 2 persoane.

În acest ultim capitol al trilogiei lui Skywalker, care încheie saga originală începută în 1977, supraviețuitorii Rezistenței înfruntă încă o dată forța militară a Primului Ordin. Bătălia finală pentru eliberare se poate vedea la cinema din 19 decembrie, în format 3D și IMAX 3D, 4DX 3D sau VIP 3D, în varianta subtitrată, dar și dublată pentru a te bucura de film împreună cu toată familia.

Forța fie cu voi!

Mai multe detalii și programul spectacolelor pe www.cinemacity.ro.

Dieta fără ”efectul Yo-Yo”

Cu toții vrem să arătăm bine, să fim sănătoși și frumoși, dar puțini sunt cei care fac cu adevărat ceva bine în acest sens. Este vorba în primul rând de curele de slăbire la care am apelat măcar o dată fiecare dintre noi, și probabil o vom mai face.Acestea funcționează oarecum, într-adevăr se poate slăbi deoarece orice dietă se bazează pe schimbarea unor obiceuri alimentare, din punct de vedere calitativ sau cantitativ, dar toată lumea se confruntă cu un fenomen curios: cu cât slăbim mai repede și mai mult, cu atât ne îngrășăm la loc, cu o viteză direct proporțională.

La fel de grav ca obezitatea

Acest fenomen a fost numit de specialiști ”efectul yo-yo” după numele unei jucării care se plimbă dintr-o parte în alta pe o sfoară, revenind mereu de unde a plecat.
Efectul Yo-Yo a ajuns să fie considerat de specialiștii în sănătate la fel de grav ca obezitatea. Pentru că, mai ales prin repetiție, această oscilație în greutate ajunge să atace echilibrul hormonal și nervos, predispune la boli de inima și poate afecta serios echilibrul emoțional.

Ultimele studii demonstrează faptul că senzația de foame este produsă de o substanță secretată de stomac, atunci când este gol. Iar producția acestui adevărat hormon al foamei, numit grelina, este stimulată de curele de slăbire drastice, grelina fiind secretată multă vreme după ce încheiem cura, determinându-ne să mâncăm mult și să ne îngrășăm direct proporțional.

Puține remedii

Iar dacă pentru a slăbi au fost inventate mii de medicamente și cure, contra acestei probleme, care afectează un procent incredibil de mare de persoane, sunt încă foarte puține remedii cunoscute.

Poate cea mai bună metodă pentru a evita ”efectul yo-yo” este schimbarea stilului de viață, cu unul mai sănătos. Când vrem să slăbim este necesar să urmăm o dietă responsabilă și echilibrată, care să nu ne priveze de alimentele de care avem nevoie ca să ne menținem sănătatea. Dacă după terminarea unei diete vă întoarceți prea repede la regimul normal, corpul va stoca mai multă grăsime.

O fază de stabilizare finală este esențială, iar revenirea la regimul normal nu trebuie grăbită. Acestă dietă este singura care asigură,un slăbit sănătos și extrem de durabil.

Natur House este unul dintre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre prezente în 40 de tări. Centrul oferă celor interesați consiliere din partea unui specialist în nutriție, care în funcție de obiceiurile alimentare, de stilul de viață, de afecțiunile fiecăruia îi va recomanda o dietă de reeducare alimentară și produse exclusive marca Natur House.

Toate consultațiile sunt gratuite.
Programările se fac la numerele de telefon 0751.339.206 sau 0786.925.747.

„Țiganiada”, o comedie muzicală după prima epopee românească

Romica, Parpangel, Cucavel, Brândușa și alte personaje vor urca joi, 14 noiembrie, de la ora 19,00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în comedia muzicală „Țiganiada”, prezentată de Teatrul Muzical „ȘAPTE” Galați.

Este vorba despre o adaptare plină de culoare după prima epopee românească, scrisă de Ioan Budai-Deleanu, creație fundamentală menționată în toate lucrările de istorie a literaturii române.

Scenariul adaptat de Isabela Oancea, care semnează și regia, păstrează în linii mari acțiunea din textul original, iar muzica țigănească, dansurile autentice și interpretarea textului cu umor fac un spectacol spumos și dinamic, a cărui durată depășește o oră.

Îndemnați de Vlad Țepeș să-și găsească un loc al lor, unde să pună bazele unui stat, personajele străbat un drum presărat de evenimente inedite, lupte și petreceri. Mrejele iubirii dintre Romica și Parpangel, lupta pentru putere, amestecul Satanei și al Arhanghelului Gabriel în soarta țiganilor, polemicile asupra posibilei orânduiri din viitoarea țară, toate dau naștere unor situații amuzante, tot atâtea prilejuri de zâmbete largi, cântece sau dansuri.

Spectatorii îi vor vedea pe scenă pe Gianina Sion, Vlad Ajder, Isabela Oancea, Luminița Vologa și Mihai Păun. Ilustrația muzicală este semnată de Sorin Oancea.

Biletele la spectacol costă 25 de lei și s-au pus în vânzare atât la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor, cât și online, pe site-ul https://eventbook.ro/theater/bilete-tiganiada.

Teatrul Muzical „ȘAPTE” este o companie privată de teatru din oraș, formată din profesioniști cu experiență în domeniu (actori, regizori, coregrafi, balerini). Cu aproape 10 ani de activitate și cu un repertoriu bogat și divers, prezentat pe scene din Galați și din țară, compania de teatru are ca misiune crearea unei alternative culturale de calitate pentru iubitorii de teatru de toate vârstele.

Eveline Pauna isi lanseaza la Braila volumul „Femeia la 30 de ani”

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită vineri, 8 noiembrie, ora 17.00, la lansarea volumului „Femeia la 30 de ani” de Eveline Păuna.
Moderează: Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă.

Cartea prezintă 30 de povești – emoție care descriu sufletul femeii la 30 de ani în nuanțe fie de împlinire deplină, fie de căutare a sensului. Cititorii sunt invitați să descopere 30 de femei diferite, cu aspirații diferite, în contexte diferite de viață. De asemenea, poveștile pot descrie și o singură femeie cu 30 de fațete ale personalității sale.

„Cartea este despre mine în aceeași măsură în care poate fi despre oricare femeie de 30 de ani. E o carte pentru femei, pe care este bine să o citească bărbații din viețile lor!”, spune autoarea.

Eveline Păuna este jurnalist dedicat, în egală măsură, televiziunii, radioului, presei scrise și on-line. A lucrat pentru Q Magazine, The Money Channel, Revista Tango/Marea Dragoste, Jurnalul Național, Trinitas TV, Smart FM și TVR. Este posesoara mai multor premii care-i atestă profesionalismul în domeniile jurnalismului și al PR-ului.

Ca scriitor, Eveline Păuna a publicat patru cărți: „Să cultivăm recunoștința”, „Povestea unui jurnalist – Ion Marin”, „Marile Întâlniri – Nemuritorii” și „Femeia la 30 de ani”.

Așadar, sunteți așteptați la Sala “Fănuș Neagu”, et.3 la sediul bibliotecii din Piața Poligon, nr.4!

Şcoală pentru bone şi părinţi

În încercarea de a o aduce pe Mary Poppins mai aproape, noi , cei de la Trust Team Galaţi am facilitat o întâlnire cu psiholog-psihoterapeut clinician Nicoleta Andrei, educator prenatal Lamaze, specialist în puericultură și terapie Bowen.

Am pornit de la ideea de evaluare a persoanelor dornice să relaţioneze cu copiii, apoi, din experienţă, am realizat că e important ca aceste persoane să ştie ce înseamnă să fie bone. Pentru că e o muncă pe care noi o percepem ca fiind necalificată, dar, de fapt, a fi bonă înseamnă o mare responsabilitate. Aşa că ne-am gândit, pentru doamnele interesate să facă din bonă o meserie adevărată și care vor apela la Trust Team Galaţi, să participe la cursuri de comunicare şi de psihologia copilului.

Prin acestea, le ajutăm să înţeleagă că relaţia pe care o au cu copilul nu va fi identică cu cea pe care au avut-o cu propriul copil, că fiecare micuţ are un ritm propriu de dezvoltare şi că nu vor <<sta>> cu copilul, în adevăratul sens al cuvântului, ci vor relaţiona, se vor juca, îl vor antrena, îl vor stimula. Lucru deloc uşor, mai ales în ziua de azi, când exigenţele părinţilor sunt mari.

Pe de altă parte, şi părinţii trebuie să treacă printr-o etapă de învăţare. De preferat, chiar înainte să apară cel mic! Nu ne naştem părinţi, iar copiii nu vin cu instrucţiuni de folosire!

Astfel că Trust Team Galaţi, împreună cu doaomna psiholog psihoterapeut Nicoleta Andrei, organizează cursuri de puericultură şi de parenting, bazate pe studiu şi experienţă personală, pentru cei interesaţi să îşi cunoască micuţul pas cu pas şi să ştie cum să reacţioneze la fiecare provocare, cursuri adresate atât bonelor cât și părinților.

“Părinţii trebuie să afle cât de permisivi trebuie să fie, cum să facă faţă capriciilor şi tantrum-urilor, cum să crească stima de sine şi cum să stimuleze creativitatea micuţilor. Nu trebuie şi nu avem cum să preluăm tiparele generaţiilor trecute, dar modelele sunt foarte importante!”, spune doamna Nicoleta Andrei.

Primul pas a fost făcut în 17 octombrie, când cei interesaţi s-au întâlnit cu doamna psiholog la Hotel Faleza. Vor mai urma şi alte întâlniri, aşa că cei interesaţi pot afla mai multe de pe pagina de facebook Trust Team Galaţi, dar şi din revista Urbania.

Foto: stock.adobe.com

Dental Pulse Brăila – alege un implant dentar la standarde înalte

Implantul dentar, o soluție ingenioasă a stomatologiei de astăzi, este un tratament pe care aproape orice cabinet dentar îl pune la dispoziția pacienților săi.

La Clinica Dental Pulse Brăila, implantologia este un serviciu oferit la standarde superioare, de către o echipă specializată în acest domeniu.
Atunci când aveți nevoie de un implant dentar, este extrem de important să țineți cont de o serie de factori, atât legați de formarea medicilor, cât și de tehnologiile utilizate pentru tratament.

Doar având aceste informații puteți fi siguri că veți avea o lucrare de calitate înaltă, cu beneficii pe termen lung, pentru zâmbetul, sănătatea și liniștea dumneavoastră.

Experiență, expertiză, formare continuă

Astfel, trebuie să știți că personalul medical de la Clinica Dental Pulse este la curent cu tot ce înseamnă performanțe medicale în implantologie. Este o onoare și un standard de calitate pentru echipa de aici să investească în specializarea medicilor, prin accesarea congreselor anuale și prin participarea la ultra-specializări în domeniu. Într-o lucrare complexă, cum este un implant dentar, nu doar experiența, dar și expertiza își spune cuvântul!

Tehnologie medicală superioară

Nu în ultimul rând, tehnologia de la Dental Pulse este clar un plus de care beneficiază cei care aleg această clinică. Astfel, tehnicile medicale actuale permit scurtarea timpului de așteptare, intervenții cu grad de invazivitate redus la minimum și, nu în ultimul rând, reducerea disconfortului pentru pacient.

Pe scurt, că este vorba despre implantologie dentară sau de orice alt tratament de la Dental Pulse Brăila, important este să știți că ați ajuns la specialiști cu expertiză în domeniu, care oferă servicii de foarte bună calitate pentru a readuce zâmbetul în viața dumneavoastră!

La Hexamed Brăila oftalmologi de elită au grijă de vederea ta

Cataractă, glaucom sau alte afecțiuni ale vederii? Soluția este mai aproape decât crezi!

La Hexamed – Clinică Oftalmologică și Optică Medicală din Brăila poți conta pe ajutorul specialiștilor chirurgi oftalmologi din București. La Hexamed, Dr.Cristian Bengus și Dr. Sanda Popa, medicii coordonatori de elită din Capitală ai echipei de chirurgie, efectuează operații în premieră în România. Cei doi, fondatori Hexamed, au efectuat peste 50.000 de operații de-a lungul carierei, iar la Brăila, în cei trei ani de activitate, 1500 de operații. Și, nu în ultimul rând, tot în această clinică pacienții au acces la servicii de înaltă calitate la prețuri accesibile.

Glaucomul, denumirea sub care sunt grupate o serie de afecțiuni ce constau în moartea progresivă şi ireversibilă a fibrelor nervului optic, este principala cauză de orbire în Europa. Este denumit și „hoțul tăcut al vederii”, întrucât, în lipsa controalelor periodice, poate duce la pierderea definitivă a vederii.

Cataracta este și ea una dintre cele mai comune afecțiuni ale ochilor, întâlnite odată cu înaintarea în vârstă. Singura modalitate de a trata cataracta este prin operație, adică schimbarea cristalinului afectat cu unul artificial.

Vestea bună pentru pacienții din zona Galați-Brăila este că, pentru a trata aceste afecțiuni, nu mai sunt nevoiți să facă drumuri lungi în orașe îndepărtate. Apelând la Hexamed Brăila, ei au acces la aceleași servicii de calitate, beneficiază de aceeași aparatură performantă și se pot programa la aceiași specialiști de renume.

Nu e un secret faptul că Grupul de clinici Hexamed, prezent și în alte orașe din țară, a perfecționat tehnica de tratare a cataractei, operația fiind efectuată pe bază de ultrasunete, cu ajutorul aparaturii moderne Centurion Vision Sistem. De altfel, orice consult și orice intervenție complexă se realizează la standarde înalte, care arată grija pentru cel mai de preț bun al nostru: sănătatea ochilor.

Tu ți-ai planificat deja un control de rutină sau unul pentru o problemă specifică la medicii specialiști de la Hexamed Brăila?

Hexamed – Clinică Oftalmologică și Optică Medicală din Brăila
Str. Al.I. Cuza Nr. 212
Programări: (0724) 929 700

„Deliria Dreams” – pentru evenimente de vis

Cine îşi doreşte să trăiască, fie şi numai pentru câteva ore, într-o oază de linişte şi eleganţă, este aşteptat în ambianța magică a Pădurii Gârboavele, la Complexul „Deliria Dreams”.

Aici, oricine îşi poate vedea cele mai îndrăzneţe dorinţe împlinite, când vorbim de evenimentul perfect, fie nuntă, botez, petrecere privată, corporate, conferinţă sau team building. Într-o atmosferă de vis, plină de rafinament, puteţi avea evenimentul de poveste, înconjuraţi de familie şi prieteni.

Complexul dispune de o sală cu o suprafaţă de peste 400 mp şi o capacitate de 180 de locuri, iar cortul şi curtea interioară au în total o capacitate de peste 300 de locuri. Pentru a se simţi ca acasă, mirii se pot odihni într-una din cele şase căsuţe ale resortului, construite integral din lemn. Iar invitaţi care vin de departe îşi pot prelungi şederea, de asemenea, în căsuţe sau în hotelul modular cu 14 camere şi două niveluri.

Gândit să fie o încântare atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, hotelul are un spaţiu special amenajat pe acoperiş, unde vă puteţi bucura de jacuzzi, ciubăr, saună, spa, masaj şi duşuri, chiar şi atunci când este ger afară. Vă așteptăm pentru evenimente de poveste la Deliria Dreams Garboavele, unde visele devin realitate!

Rezervări la telefon 0753 147 140 sau pe pagina de facebook Deliria Gârboavele.

De Halloween, ai filme horror la un preț șoc

Trick or treat? De Halloween, Cinema City a băgat groaza în prețul filmelor. Joi, 31 octombrie, nu ratați senzații de groază asigurate de cele mai tari filme horror ale anului: “O aplicație de coșmar”, “It: Capitolul 2” sau “Ape Ucigașe”. Iar întreaga familie se poate distra la “Familia Addams”.

Popcornul este pregătit, așa că de Halloween merită să vă așezați comod în fotoliul de cinema și să vă bucurați de o experiență de Halloween completă la Cinema City.

“O aplicație de coșmar” / “Countdown”

Când o asistentă descarcă o aplicație virală care pretinde că ar prezice momentul în care o persoană va muri, află că mai are doar 2 zile și câteva ore de trăit. Cu ceasul ticăind și cu o creatură malefică pe urmele ei, trebuie să găsească o modalitate de a-și salva viața înainte de expirarea timpului.

“It: Capitolul 2” / “It Chapter Two”

Răul revine la suprafață în Derry, așa că după douăzeci și șapte de ani de la prima lor întâlnire cu terifiantul Pennywise, cei cinci copii din Clubul Tocilarilor plecați pe drumuri diferite, se reunesc în locul în care a început totul. „It” a fost nu doar o parte importantă a culturii și mentalității perioadei, ci și producția horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

 “Ape Ucigașe” / “Crawl”

Pe când încerca să-și salveze tatăl în timpul unui uragan de categoria 5, o tânără, fostă înotătoare de performanță, rămâne prinsă în casa inundată și trebuie să lupte să-și salveze acum nu doar tatăl, dar și propria viață din calea aligatorilor în căutare de pradă.

“Familia Addams” / “The Addams Family”

Sunteți pregătiți să pocniți din degete? Clanul Addams a revenit într-o nouă comedie de animație. Amuzantă, extravagantă, de-a dreptul iconică, familia Addams redefinește ce înseamnă să fii un bun vecin. O aventură cu accente de comedie ce va spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieţi încep să fie serios afectate odată ce sunt puşi faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams.

Biletele s-au pus deja în vânzare!
Mai multe detalii pe www.cinemacity.ro/static/ro/ro/halloween-2019.