Staţiunile montane din România sunt accesibile pe toată perioada sezonului de iarnă, astfel că vă puteţi bucura de o vacanţă frumoasă în inima naturii alături de persoanele dragi, dar şi de o locaţie excelentă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Deşi ţara noastră are numeroase staţiuni montane, de-a lungul întregului lanţ carpatic, unele dintre ele sunt mult mai apreciate, deoarece se bucură de servicii de calitate ridicată şi de echipamente moderne.
1. Poiana Brașov
Aflată la poalele Muntelui Postăvaru, la o altitudine de 1.030 m și la 12 km de Brașov, Poiana Braşov este una din cele mai cunoscute stațiuni montane din țară, fiind preferată de mulți străin. Ca suprafaţă, se situează pe locul 1, fiind un domeniu schiabil din România. La capitolul distracții, există 12 pârtii de schi, lac, săniuș, patinoar, telecabine, o telegondolă și 7 teleschiuri, plus zăpadă artificială.
2. Predeal
Stațiunea Predeal, situată pe Valea Prahovei, între râurile Prahova și Timiș, la 25 km de Brașov, este așezată la o mare altitudine urbană din România, între 1030 m-1110 m. Ca atracţie turistică, puteţi vizita Valea Râşnoavei, vă puteţi bucura de traseele montane sau să vă plimbaţi cu ATV-ul. În stațiune există numeroase locuri de distracție, cum ar fi cele 2 patinoare, opt pârtii de schi sau trambulina pentru sărituri cu schiurile, principala pârtie fiind Clăbucet.
3. Buşteni
Situat la o altitudine medie de 850 m, Bușteni este un oraș de pe Valea Prahovei, aflat la poalele Munților Bucegi. Babele, Sfinxul sau Cascada Urlătoare, sunt principalele atracţii pentru turiști. Crucea Eroilor Neamului se află la 2291 m, în Vârful Caraiman. Stația meteorologică de pe Vârful Omu, la 2507 m altitudine, este una dintre cele mai înalte din Europa.
4. Sinaia
Denumită după Muntele Sinai, stațiunea turistică și balneo-climaterică Sinaia se află la poalele munților Bucegi, la 850 m altitudine medie. Castelul Peleş, fosta resedință de vară a regelui Carol I, se numără printre preferinţele turiștilor, care mai pot vizita şi Munții Bucegi, Babele sau Vârful Omu. Locurile de distracții sunt pârtiile de săniuș, pista de bob, telecabina, telescaunul, teleschiul și babyschiul.
5. Bâlea Lac
Aflată în Masivul Făgăraș, la 2500 m, Bâlea Lac este cea mai grandioasă zonă alpină din Munții Carpați. Ca să ajungeţi aici, trebuie să mergeţi pe Transfăgărașan, iar în lunile moarte se folosește telecabina. Stațiunea este ideală pentru turiștii care vor să schieze, să zboare cu parapanta sau să urce munții. În fiecare an, în februarie se desfășoară festivalul zăpezii, iar în iunie sunt serbările estivale ale zăpezii. Cele mai celebre atracții sunt însă construcțiile temporare în gheață.
6. Păltiniș
Staţiunea Păltiniş este o veche și înaltă stațiune din România şi este situată în Carpaţii Meridionali, la poalele Munților Cindrel, la 25 km de Sibiu. Traseele montane pot fi încercate de către turiști, aceştia putându-se bucura de pârtia de schi cu telescaun, teleschi și baby-lift. În imediata apropiere, întâlnim Biserica Schitul, unde se află mormântul lui Costantin Noica și unde Mitropolitul Ardealului a donat o bucățică din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
7. Vatra Dornei
Denumită şi “Perla Bucovinei”, stațiunea Vatra Dornei se află la 802 m altitudine, în Depresiunea Dornelor, la 112 km de Suceava. Mai este cunoscută şi pentru izvoarele cu apă minerală și cu apă termală, apărute datorită precipitațiilor bogate și reliefului sub formă de terasă. Turiștii mai sunt atrași de pârtiile de schi, de teleschi și babyschi și de telescaunul de 3 km care ajunge în Vârful Dealului Negru.
8. Cheia
Stațiunea Cheia este o staţiune vizitată de turiști tot timpul anului şi se află la poalele Masivului Ciucaț, la 871 m altitudine. Presiunea atmosferică joasă, aerul fără praf și alergeni, bogat în raze ultraviolete sunt factorii cheie pentru turişti. Aceştia se pot avânta pe traseele montane şi pot practica sporturile de iarnă. De asemenea, turiştii mai pot vizita Mănăstirea Cheia, pictată de Gheorghe Tătărăscu în anul 1837.
9. Arieşeni
Aflată în județul Alba, în Munții Bihor, la o altitudine de 1000 m, stațiunea Arieşeni este cunoscută pentru cele patru pârtii naturale pentru practicarea sporturilor de iarnă, cu teleschi și instalație de nocturnă, pe care se poate schia 6 luni pe an. Gheţarul Scărișoara, Peștera Urșilor, Cetățile Ponorului sau Roșia Montana, sunt câteva atracţii pentru turiștii care vin aici.
10. Rânca
Stațiunea Rânca este poziţionată în județul Gorj, la poalele Muntelui Parang, cu o altitudine de 1650 m. Turiștii vin adesea aici în mod special pentru cele 3 pârtii de schi cu instalație pentru zăpadă artificială și nocturnă, pentru lacurile glaciare sau de acumulare, precum și pentru pajiștile montane și platouri. În staţiunea Rânca se desfășoară în luna septembrie a fiecărui an Campionatul național de Viteză în Coastă.
Sursa foto: www.pexels.com