Licenţiată în regie de film şi absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School, gălățeanca Cristina Iacob este unul dintre cei mai tineri scenarişti şi regizori români. Este cea căreia îi datorăm “Poveste de dragoste” (cu Raluca Aprodu şi Dragoş Bucur), „#Selfie” – cel mai vizionat film românesc – (cu Crina Semciuc şi Olimpia Melinte), „#Selfie 2” sau filmul după cartea “Suge-o Ramona”. Cristina este președintele Casei de Producție ZAZU FILM și al Asociaţiei Scenariştilor Români și a acceptat să ne vorbească despre pasiunea pentru film, bucuria de a fi și dorul de Galați.
„Selfie” tratează preocupările şi trăirile tinerilor de azi. „Poveste de dragoste” e despre tineri îndrăgostiți. Ce mai urmează? Vă mențineți în sfera subiectelor despre și cu tineri sau schimbați registrul?
Fac mereu filmul pe care îl simt. Fiecare film/poveste are momentul ei. De exemplu, acum simt că e nevoie de filme pentru adolescenți și eu sunt încă la vârsta la care pot să fac asta. Poate peste 30 de ani o să mă apuc să fac alt gen de filme. Am mereu mai mult de 5 scenarii în dezvoltare și mă apuc doar de cel pe care-l simt. Trebuie să simt că am trecut prin experiențe asemănătoare și că pot transmite ceva veridic publicului.
Ați introdus pe piață un nou concept de film românesc: cel la care tinerii se duc cu plăcere! Cum e să faci astfel de filme? Ce surse de inspirație folosiți?
Norocul, în cazul acesta, este că m-am născut în ‘89, odată cu Revoluția.
Am crescut cu filmele americane, cu filmele color și mă inspir din multe filme care mi-au marcat adolescența.
Dar, cel mai des mă inspir din viață de zi cu zi și din propriile experiențe. Folosesc în filmele mele de toate: de la ce citesc, la ce văd, ce aud, ce trăiesc!
Cartea „Suge-o Ramona” nu e una confortabilă. Cum va fi filmul?
Ne propunem că filmul să fie ceva mai mult decât e cartea. Sunt ceva surprize față de ce ați citit în carte, cu povestea de dragoste și peripețiile prin care treci ca adolescent îndrăgostit. Toți am trecut prin asta și cu toții ne vom regăsi în film!
Cum colaborați cu ținerii actori? Multă vreme s-a spus că dacă generația de seniori se stinge, nu prea mai avem ce pune în locul lor. Pe cine vă bazați dintre tinerii absolvenți?
Cu cei din filmul Selfie am colaborat bine, a fost muncă multă și frumoasă, care ne-a format aproape că o familie. Din păcate e greu să lucrezi cu cei foarte tineri astăzi, pentru că au alte preocupări. Prea puțini mai sunt pasionați de actorie și chiar lucrează zilnic la asta. Sunt și copii talentați, dar …rara avis! La castingul ultimului film, pot spune că am văzut peste 800 de tineri din toată țara și nu am reușit să găsesc trei actori principali care să poată duce un astfel de film… Din cauza acestei experiențe, e foarte posibil să mă întorc către actorii străini, care de mici se pregătesc, au părinții care îi încurajează în acesta direcție și lucrează zilnic.
Ce vă aduce bucurie, atunci când nu sunteți pe platoul de filmare?
Totul. Faptul că mă trezesc în fiecare dimineață, faptul că pot vedea, mirosi, simți. Faptul că pot iubi și munci cu iubire. Fiecare zi cu soare și lipsă lui care-mi provoacă dor. A te bucura de orice e o decizie, trebuie doar să îți dai seama că ai în fiecare zi motive de bucurie. Mulțumesc lui Dumnezeu!
Sunteți gălățeancă, plecată în București de ceva timp. Ce vă mai leagă de orașul natal?
Mă leagă faptul că am crescut cu Dunărea în față și asta-mi lipsește mult în București. Mă leagă educația pe care am primit-o și copilăria petrecută acolo. Când am ajus în București, la început, mi-a fost greu să mă adaptez. În Galați și în provincie, în general, am observat că încă se păstrează relațiile de prietenie și bunătatea dintre oameni. În București abia dacă se cunosc vecinii între ei. La Galați, oamenii se ajută, vorbesc, se știu…Mătușile mele și tatăl meu încă locuiesc în Galați.
Ce vă doriți de la filmul românesc acum și în viitor?
Îmi doresc să ajungem să ne facem treaba bine. Publicul să vină la filmele noastre, cu drag, că sunt ale lor, făcute de ai lor, și poate asta va îmbunătăți industria filmului românesc. Astăzi este o provocare majoră să ajungi să faci un film! Sper ca peste 10 ani să fie mai ușor, să existe mai multe genuri de film, de calitate, iar așteptările publicului să fie împlinite!
