N-ai plecat din oraș în mini-vacanță? Simte pe propria piele BA BA BOOM-ul acțiunii la cinema, în format 4DX

Crezi că cele mai tari senzații le trăiești la mare sau la munte? Dacă n-ai plecat din oraș în această mini-vacanță de Sfânta Maria, hai să îți activezi toate simțurile la cinema.

Știai că tehnologia 4DX combină scaunele high-tech mobile și efectele precum vânt, ploaie, ceaţă, fulgere și mirosuri pentru a te arunca, la propriu, în mijlocul acțiunii timp de aproximativ 2 ore alături de personajele din filmul preferat? Iar în luna august ai 2 motive în plus să te bucuri de experiența 4DX.

Imaginează-ți adrenalina pură care se formează atunci când conduci una dintre cele mai senzaționale mașini din „Fast & Furious: Hobbs & Shaw”, în timpul unei curse intense. Dar ce spunem noi imaginează-ți, simte pe pielea ta luptele corp la corp, urmăririle și devino copilotul actorului preferat, numai în formatul 4DX disponibil doar la Cinema City. Sau bucură-te de experiența cinematografică absolută, pentru toate cele 5 simțuri, urmărind aventurile celebrelor păsări nezburătoare şi porcuşorilor verzi din „The Angry Birds Movie 2”.

Bagă viteză la cinema să te bucuri de acțiunea din „Fast & Furious: Hobbs & Shaw” în format 4DX 3D

Adrenalina și efectele din filmul „Fast & Furious: Hobbs & Shaw” se trăiesc la intensitate maximă doar în format 4DX. Scenele de luptă sunt intensificate prin intermediul vibrațiilor scaunelor și, chiar dacă nu îți dorești, vei simți fiecare pumn, fiecare lovitură dată sau primită de adversar. Lumina stroboscopică și vibrațiile puternice ale scaunelor te aruncă direct în mijlocul focurilor de armă, iar aerul cald care îți trece pe la urechi, fumul și ceața care vor acoperi sala de cinema te vor face să te simți în centrul exploziilor puternice. Te vei bucura și de briza tropicală din Insulele Samoa fără să părăsești scaunul de cinema. Și pregătește-te să fii udat în timpul scenelor intense din finalul filmului (cei care nu doresc să se ude pot dezactiva cu ușurință opțiunea de pe scaunul lor). Mișcările dinamice ale scaunelor vor fi și ele perfect sincronizate cu acțiunea de pe ecran, astfel încât tu să faci parte din fiecare urmărire periculoasă și să simți vibrația frenetică a fiecărui motor – fie că este vorba despre o super mașină, o motocicletă, un elicopter sau un avion de luptă.

Dwayne „The Rock” Johnson, aka Luke Hobbs, spune: „Abia aștept ca fanii Fast & Furios să vadă filmul în acest format. Nu pot să aleg o singură scenă preferată pentru care merită să vedeți filmul în 4DX. Este vorba despre toate secvențele de acțiune – tot ce implică mașini, motociclete, luptă corp la corp. Însă aș evidenția scena finală – unde ai foc, vânt, ploaie și diferite elemente speciale. Garantez că, la final, veți fi convinși că ați luat cea mai bună decizie de a „simți” acest film în format 4DX”.

Dă-i cu râsete în „The Angry Birds Movie 2” în format 4DX 3D dublat

Cu toții avem nevoie de o porție bună de râs din când în cand, indiferent de vârstă, iar Angry Birds în sala 4DX îți va oferi chiar acest lucru și ceva în plus. Echipa de șoc de pe Insula Pasărilor are parte de o nouă aventură pe o insulă nou descoperită, mai răcoroasă, iar efectele ambientale din sala 4DX și mișcările scaunelor mobile vă vor face să deveniți parte din povestea care se desfășoară pe ecran și să o experimentați cu toate simțurile. Copiii peste 4 ani, însoțiți de părinți, pot urmări cum celebrele păsări nezburătoare şi ticăloșii porcuşori verzi îşi duc lupta la nivelul următor. Pregătiți-vă pentru explozii de lumină, rafale de apă care vor răcori sala de cinema, vânt care vă va șuiera pe la urechi și chiar… zăpadă în mijlocul verii.

Iei premiul și dai filmul la maximum în format 4DX

Nu uita, până la finele lunii august, fiecare vizită la cinema îți aduce un premiu garantat. La Cinema City, iei premiul, dar dai și filmul la maximum cu formatul 4DX, care îți va activa toate simțurile și te va face să te simți parte din film, alături de actorii tăi preferați, așa că ești de două ori mai câștigat. Descoperă mai multe pe stories.cinemacity.ro/stories/cate-bilete-atatea-premii/

Despre Cinema City România
Cinema City România le oferă cinefililor cele mai inovatoare și mai cool concepte de cinema: IMAX (săli cu cele mai mari ecrane din țară, cu imagini clare ca lacrima și un sunet impresionant), 4DX (experiență cinematografică absolută, pentru toate cele 5 simțuri) și VIP (cină & film în prețul unui singur bilet). Un nou concept VIP premium poate fi experimentat, deocamdată, la Cinema City din ParkLake București, urmând să fie disponibil curând și în Timișoara. Astfel, cu fiecare nou multiplex deschis și cu fiecare nouă tehnologie adusă, misiunea Cinema City este de pune la dispoziția tuturor cel mai bun loc pentru a vedea un film.

Cinema City România are 26 de multiplexuri, cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Compania reprezintă un mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial.

Mai multe informaţii pe www.cinemacity.ro

Pregătește-te corect pentru venirea verii!!

În spatele unei vieți active şi solicitante trebuie să existe întotdeauna un corp şi o minte sănătoasă. Fie că ești un om care își dedică viata carierei, unul care se concentrează asupra vieții personale, sau încerci să îmbini cele două lumi, fiecare zi vine cu vechi sau noi provocări şi sarcini.

Toate acestea îți afectează alimentația, atât din punct de vedere al timpului disponibil și a orarelor meselor cât și a conținutului acestora. Pe lângă activitățile de zi cu zi trecerea de la un anotimp la altul îngreunează și mai mult menținerea unui stil de viață echilibrat, motiv pentru care pregătirea temeinică a organismului şi a pielii pentru sezonul de vară este crucială.

Un prim pas important este detoxifierea organismului de toxinele acumulate printr-o alimentație mai bogată caloric în timpul iernii. Detoxifierea este esențială pentru a îmbunătăți imunitatea organismului, pentru a purifica sângele, pentru a lupta împotriva bolilor şi pentru a curăța sistemul digestiv. Mai mult decât atât, pierderea în greutate și detoxifierea au o legătură directă.

În cazul în care organismul este complet liber de toxine scăderea în greutate va apărea în mod natural. Detoxifierea se poate face foarte uşor chiar şi acasă. Tot ce trebuie să facem este să urmăm o dietă corectă, care va ajuta organismul să se curețe de toxine fără nicio dificultate.
De cele mai multe ori, atunci când ne hotărâm să slăbim, sau să ne schimbăm stilul alimentar o facem fără a consulta un specialist dar trebuie să ştim că această persoană, nutriționistul este o persoană care a studiat această problemă şi care, cel mai probabil, ştie mult mai multe decât tine despre cum ar trebui să ne hrănim în mod sănătos.

Nutriționistul te va ajuta să înțelegi care sunt nevoile tale alimentare și să îți alcătuiești un program de alimentație cu ajutorul căruia să pierzi kilograme progresiv, în mod sănătos. O astfel de persoana o să găsești și în centrele Natur House.

Natur House este printre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre de reeducare alimentară prezente în 40 de tari. Un al doilea centru Natur House se va deschide în Brăila pe strada Calea Galați nr 64, bl L,sc 1 şi va pune la dispoziție personal specializat în nutriție și dietetică pentru a vă ajuta să obțineți un stil de viață sănătos.

Pășește regește în universul casei tale cu covoarele de la Armeda Home!

Care este primul lucru pe care îl remarci când intri într-o locuință? Care este elementul ce îți conferă o senzație de confort și siguranța când calci într-un spațiu nou?

Felul în care o casă te întâmpină atunci când o descoperi este strâns legat de impactul senzorial pe care ți-l oferă. De o importanță majoră în acest sens sunt materialul, textura și aspectul podelei, precum și a covoarelor ce o acoperă.

Tu cum alegi covorul potrivit pentru casa ta?

Covorul este un element aparte cu rol atât estetic, cât și funcțional. Covorul potrivit delimitează spațiul, înfrumusețează și completează camera dar, totodată, acoperă și protejează. Alege un material versatil, plăcut la atingere, rezistent în timp și care să răspundă, totodată, nevoilor estetice ale locuinței tale.

Poate una din cele mai apreciate variante de material pentru covoare este acrilul , o țesătură moale, deasă și super plăcută la atingere. Acrilul este un excelent înlocuitor al lânii, fără să prezinte unele dezavantaje ale acesteia (nu se decolorează în timp, nu prezintă niciun inconvenient legat de miros și nu se modifică la apă). În plus, are avantajul unui preț super convenabil.

Un model potrivit pentru fiecare stil

Fiind un material deosebit de adaptabil, acrilul prezintă, totodată, beneficiul de a putea fi integrat cu ușurință într-o varietate impresionantă de culori și modele, pentru orice stil și preferință. De la culori neutre, uni sau în combinații minimaliste, geometrice sau abstracte, până la degradeuri inedite și combinații complexe care să îmbogățească stilul casei tale.

Descoperă propria linie de producție ARMEDA!

Beneficiind de avantajele producției proprii, covoarele marca proprie ARMEDA sunt realizate și importate direct din Turcia. Ai astfel, la dispoziție, produse de calitate la prețuri competitive.

Pășește regește în universul casei tale cu covoarele de la Armeda Home!

Pentru că meriți întotdeauna ce este mai bun, alege calitate, diversitate și accesibilitate pe stilul tău, la ARMEDA Home!

Totul despre implantul dentar, cu dr. Loredana Boroş de la Dental One Studio

Implantul a devenit o alternativă costisitoare tot mai cerută în România. Ba chiar stomatologii din Galați sunt asaltați de pacienți din străinătate, care găsesc prețurile de la noi mult mai accesibile. Pentru că avantajele implantului sunt lesne de contabilizat: e natural, păstrează integritatea celorlalți dinți din apropiere, nu afectează vorbirea şi asigură un zâmbet frumos, am stat de vorbă cu stomatologul Loredana Boroş, de la Dental One Studio cu privire la cele noile tehnologii legate de tehnica implantului, care se folosesc şi în cabinetele din Galați.

“În primul rând, vreau să îi asigur pe pacienți că implantarea este acum o intervenție nedureroasă, destul de simplă. Cei care vin la cabinet sunt de obicei speriați, având convingerea că se supun unei intervenții chirurgicale complicate, se stresează inutil, ca în final să constate că nu simt durere, nu se umflă și nu se învinețesc. Însă, ca să ajungem aici, e nevoie, în primul rând, de analize amănunțite”, spune Loredana Boroş.

La Dental One Studio, fiecare pacient care optează pentru implant face un examen tomograf şi analize de sânge. Apoi, Loredana descrie celui în cauză fiecare etapă pe care o impune implantul. “Intervenția începe prin pregătirea pacientului. Acesta trebuie să mănânce înainte de operație, dar să nu consume cafea, sucuri energizante și, în unele cazuri, să înceapă un tratament cu antibiotice.

Inserarea unui singur implant poate dura de la 10 minute la 2 ore, în funcție de complexitate. După o perioadă de 4 luni de zile, în care implantul se integrează și are loc vindecarea osoasă, se trece la etapa protetică de montare a dinților pe implanturi”, explică Loredana.

În prezent, este unanim acceptat faptul că implantul poate fi varianta recomandata de tratament în cazul pierderii dinților. “Există implanturi ieftine, care nu au studii efectuate pe piață și care pot păcăli clienții, însă problema lor e că nu rezistă în timp. Aşa că eu îi sfătuiesc pe cei care se gândesc să investească într-o asemenea achiziție pe termen lung să se informeze cu atenție, să ceară medicului informații și studii în domeniu, să aleagă cu grijă materialele,” mai spune Loredana.

În ceea ce privește alegerea medicului, Loredana crede că teama va fi învinsă prin găsirea unui stomatolog cu care pacientul poate avea o chimie bună şi în care să aibă încredere. “Medicul trebuie să aibă competențe în implantologia orală, cunoștințe multiple legate de procedurile chirurgicale, tehnici de adiție osoasă, tehnici de sutură, care se dobândesc în urma unor cursuri de specialitate dar și prin experiență. Un medic cu expertiză nu va alege niciodată pentru pacienții lui materiale de proastă calitate, prin care să-şi compromită munca și numele”, mai spune Loredana.

Important de știut: implanturile dentare nu se cariază. Însă pacientul trebuie să acorde o atenție sporită igienei orale acasă, în paralel cu ședințe regulate de igienizare orală la cabinet.
Pe Loredana şi echipa ei de medici specialiști, îi găsiți la Dental One Studio, pe strada Cosminului, la nr. 13 şi pe pagina de facebook. Pentru rezervări, sunați la numărul de telefon 📞0731 969 921!

BIGOTTI – Stilul italian în moda masculină

BRĂILA MALL TE AŞTEAPTĂ CU UN NOU MAGAZIN DEDICAT BĂRBAŢILOR

Brăila Mall aduce un nou brand de lux pentru bărbaţii moderni care se exprima într-o manieră diferită dar totodată elegantă.
BIGOTTI – o nouă perspectivă asupra modei bărbăteşti atât în ceea ce priveşte designul vestimentar cât şi a introducerii diversităţii accesoriilor sau a culorilor îndrăzneţe în moda masculină.

Magazinul BIGOTTI oferă o întreagă gamă de articole de îmbrăcăminte şi accesorii pentru bărbaţi, asigurând ţinute complete şi acoperind toate aspectele de zi cu zi, de la casual la elegant.

Brandul aduce pe piaţa trei linii principale, variate ca stil:

• Colecţia BIGOTTI – vestimentaţie business, în stil clasic şi smart casual
• Colecţia EGOBIGOTTI – ţinute casual
• Colecţia ARTIGIANI – ţinute clasice, adresate consumatorului sofisticat

Colecţiile sunt susţinute de ţesături de foarte bună calitate provenite de la renumiţi producători italieni, de o manieră creativă de abordare a modei, croieli impecabile şi atenţie la detalii.

BIGOTTI îmbracă anual peste 40.000 de bărbati şi oferă mai mult de 1000 de modele cu peste 100.000 de unităţi vândute.
Vă invităm să descoperiţi în magazinul BIGOTTI din Brăila Mall, creaţii diverse pentru o apariţie impecabilă!

Centre de prim-ajutor în Galați, din cauza caniculei

Meteorologii ne atenționează că astăzi temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius la umbră, fiind astfel emisă o alertă de tip „Cod galben”.

Din cauza acestui lucru, gălățenii sunt sfătuiţi ca în intervalul 11,00-16,00 să iasă afară doar dacă au vreo urgență majoră.

Pentru situațiile de criză, Primăria Galați a decis să ia măsuri excepționale pentru protejarea populaţie cetățenilor, urmând ca un număr de nouă centre de prim-ajutor să fie disponibile în oraş, între orele 11.00-16.00.

Cele 9 centre vor funcţiona în următoarele spaţii: Magazin Winmarkt, Carrefour- Potcoava de Aur, Carrefour – Market Micro 19, Market Micro 16, Magazin Supeco – Micro 39 C, Kaufland 2, str. Henri Coandă nr.5; Shopping City Galaţi; Piaţa Centrală – Hala Legume-Fructe; Piaţa Ţiglina 1 – Hala Legume – Fructe.

În cadrul acestor centre vor fi câte doi asistenţi medicali pregătiţi să acorde primul ajutor. De asemenea, spaţiilor respective vor fi răcite şi ventilate, iar în cadrul fiecăruia va exista aparatură de prim-ajutor, apă potabilă şi medicamente de strictă necesitate.

Așadar, adăpostiți-vă la umbră cât de mult puteți și beți cât mai multă apă.

Foto: arhivă Adevărul

La Taboo Doner ai liber la poftă după placul inimii!

Cine a zis că dacă e taboo, nu e permis?

Ei, bine, la Taboo Doner, se poate! Și chiar din plin! Mai ales pentru pofticioși și amatori de bunătăți care știu să aprecieze bucuria unei mese copioase, gustoase și pline de savoare. Așa că la Taboo Doner ai liber la poftă după placul inimii!

Gustări și meniuri variate pentru gurmanzi adevărați

Poate nu toată lumea înțelege, dar noi știm că mâncarea e o bucurie iar mâncarea gustoasă, proaspăt pregătită și plină de savoare e o bucurie și mai mare. Iată de ce la Taboo Doner pregătim cu drag gustări și meniuri variate pentru cei mai pofticioși gurmanzi. Pentru ca tu să ai mereu de unde alege și încerca ceva nou și apetisant, ori de câte ori ai poftă de ceva bun și irezistibil. Gustă și degustă din meniurile cu specialitățile casei doner, durum, kebab cu pui sau vită. Sau poate preferi preparatele la farfurie de savurat în tihnă și pe îndelete.

Când te încearcă pofta de aripioare sau meniu crispy, găsești exact gustarea pe gustul și pe pofta ta

La Taboo Doner te îmbiem și cu hamburgeri, cheeseburgeri și șnițel de pui. Amatorilor de hamburgeri le recomandăm să încerce musai specialitatea casei, Cheeseburgerul American, provocator și apetisant, preparat după o rețetă originală, special pentru cunoscători.

Sau, dacă preferi ceva mai ușor, de sezon, încearcă una din salatele proaspete, tocmai pregătite de bucătarii noștri. Găsești inclusiv preparate și meniuri vegetariene iar pe doritorii de dulce îi îndemnăm la delicioasa baclava. Completează meniul cu un ayran autentic sau o limonadă proaspătă cu mentă naturală, perfectă pentru zilele de vară, și pofta ta e total împlinită.

Bunătăți pentru toți pofticioșii

Orice ai alege, nu uita că toate meniurile vin însoțite de chifla rumenă, abia scoasă din cuptor, cartofi prăjiți apetisanți și un strop de voie bună marca Taboo Doner, toate menite să îți delecteze poftele cu savoare și plăcerea irezistibilă de ceva bun.

Acum ai înțeles, nu-i așa? E taboo pentru că nu e nevoie și nu trebuie să vorbești despre el, ci doar să savurezi meniul preferat la Taboo Doner!

Distracție pe măsură, de Ziua Marinei, la Galaţi

În perioada 11-18 august, cu ocazia Zilei Marinei, vor avea loc câteva evenimente, pregătite pentru toți gălățenii. De asemenea, gurmanzii vor avea parte, în perioada 16 – 18 august, şi de o zonă ”Food and Drinks”.

Astfel, organizatorii promit surprize de toate felurile, precum paradă navală, jocuri marinăreşti, muzică de promenadă, ceremonial religios, defilarea gărzii de onoare, lansarea crucii de flori, show-uri de divertisment, plimbări cu caiacul, ateliere pentru copii, face – painting şi concurs de biciclete pe Faleza Dunării.

Program Ziua Marinei Române 2019

11 august 2019
“Ziua Porţilor Deschise”, prezentarea navelor de luptă ale Flotilei Fluviale “Mihail Kogălniceanu” – interval orar: 09:00 – 12:00; loc de desfăşurare: Faleza Inferioară a Dunării (zona ”Elice”).

Desfăşurător:
8:45 – 9:00 – ceremonialul ridicării pavilionului şi a geacului
9:00 – 12:00 – prezentarea tehnicii şi echipamentelor din dotare; jocuri marinăreşti; vizitarea navelor de luptă; întâlnire cu zeul Neptun şi piraţii; expoziţie de obiecte marinăreşti; prezentarea ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ din forţele navale
13:00 – 15:00 – defluirea navelor Galaţi – Brăila

15 august 2019
Ziua Marinei – deschiderea oficială, parada navelor militare şi civile. Loc de desfăşurare: Faleza Inferioară, zona ”Elice”, orele 16:30 – 18:30

16.30 – 16.45 – muzică de promenadă (Fanfara ”Valurile Dunării”)
16.45 – 16.50 – ocuparea dispozitivului de către garda de onoare 16.50 – 16.55 – întâmpinarea şi prezentarea raportului comandantului Flotilei Fluviale
16.55 – 17.00 – intonarea imnului şi ridicarea drapelului
17.00 – 17.10 – citirea mesajului comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Afacerilor Interne şi a Ministrului Transportului.
17.10 – 17.25 – ceremonialul religios
17.25 –17.35 – alocuţiune IPS dr. Casian Crăciun
17.35 – 17.38 – alocuţiune Prefect
17.38 – 17.41 – alocuţiune Preşedinte CJ
17.41 – 17.45 – alocuţiune Primar
17.45 – 17.55 – defilarea gărzii de onoare
17.55 – 18.00 – lansarea crucii de flori
18.00 – 18.30 – parada navelor militare şi civile, exerciţii din amonte în aval
19.00 – 19.45 – Foişorul de pe Faleza Inferioară – Recital susţinut de Fanfara ”Valurile Dunării” a Centrului Cultural ”Dunărea de Jos” Galaţi.

16 -18 august 2019
”Ziua Marinei la Galaţi”. Loc de desfăşurare: Faleza Superioară (tronsonul cuprins între Biserica Precista şi Parcul Viva), interval orar 10:00 – 21:00. Plimbări cu caiacul pe Dunăre – 16 – 18 august 2019, Faleza Inferioară – Dunăre, interval orar 10.00 – 18.00.

Manifestări cultural-artistice şi activităţi pentru copii

16 august 2019, Faleza Superioară
Orele 17.00 – 20.00 – show de jonglerii cu foc, show de jonglerii cu picioroange, spectacol ”Hocus Pocus”, storytelling interactiv, spectacol ”Cine e în joben”, atelier de creare de păpuşi, atelier de experimente ştiinţifice, modelare de baloane, baloane uriaşe de săpun, face-painting.

17 – 18 august 2019, Faleza Superioară
Orele 10.00 – 11.30 – jocuri marinăreşti pentru copii, face-painting, minidiscotecă pentru copii, modelare baloane, origami, activităţi sportive cu tematică marinărească.
Orele 17.00 – 21.00 – show de jonglerii cu foc, show de jonglerii cu picioroange, spectacol ”Hocus Pocus”, storytelling interactiv, spectacol ”Cine e în joben”, atelier de creare de păpuşi, atelier de experimente ştiinţifice, modelare de baloane, baloane uriaşe de săpun, face-painting.

18 august 2019, Faleza Superioară
Orele 09.00 – 12.00 – concurs de biciclete.
Orele 17.00 – 20.00 – Campanie de informare, educare şi sensibilizare a comunităţii locale în legătură cu riscurile asociate consumului de droguri (Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi).

Zona Food and Drinks

16 – 18 august 2019, Faleza Superioară

Evenimentele vor avea loc pe Faleza Superioară a Dunării (tronsonul cuprins între Biserica Sf. Precista şi parc Viva), accesul publicului la toate evenimentele fiind liber.

Foto: arhivă Adevărul

Descoperă povestea de pe pielea ta cu Henna Tattoo!

Știi și tu ce te deosebește de restul, adori aspectele care te singularizează într-o mare de oameni și iubești să ieși în evidență în stilul tău propriu, caracteristic. Te gândești, însă de multe ori, cum ai vrea să experimentezi mai mult, poate să îndrăznești mai mult și să descoperi noi stiluri sau laturi ale personalității tale? Îți propunem o experiență plină de culoare, atât la propriu cât și la figurat: descoperă povestea de pe pielea ta cu Henna Tattoo!

Experimentează o nouă dimensiune de frumos, creație și culoare cu Henna Tattoo!

Un tatuaj e un soi de emblemă personală, o marcă proprie care te reprezintă și te prezintă pe tine lumii întregi așa cum vrei tu să fii: îndrăzneț, aparte, plin de creativitate, jucăuș, excentric sau în orice alt fel alegi tu. Vestea și mai bună este că Henna Tattoo îți oferă toate avantajele unui tatuaj și, în plus, versatilitate prin însuși caracterul temporar al acestei plante care îți transformă pielea într-o poveste specială dar are și capacitatea de a se reînnoi ori de câte ori îți dorești, de fiecare dată când vrei să experimentezi altceva.

Când pasiunea se dezvăluie la capătul lumii

Arta tattoo este despre tine, despre istoria personală a fiecăruia. Nici Laura Constantin nu a făcut excepție de la regulă și a descoperit prin propria poveste personală arta și pasiunea pentru tatuajele cu henna. Sau, mai bine zis, pasiunea este cea care a urmat-o și a descoperit-o pe ea. Asta pentru că, după un an sabatic petrecut în India din 2013 până în 2014, Laura a regăsit afinitatea pentru artă, creație și domeniul estetic care pentru ea intraseră, cumva, într-un colț de umbră. Atunci a luat ființă Henna Journey, călătoria și devenirea ei permanentă alături de henna și arta decorativă. Astfel, henna a revelat și însuflețit interesul pentru frumos și dorința ei de a picta, trasând parcursul artistic al Laurei pe făgașul drept de urmat.

De ce henna?

Henna e, în sine, sursă de frumos și natură. Henna e o plantă ale cărei frunze uscate și transformate în pudră, se prepară cu știință și pricepere pentru a deveni pigmentul ce colorează și transpune pe piele povestea ta.
Aplicată cu măiestrie și talent, henna devine artă pe piele și orice simbol decorativ nou adăugat aduce un plus de frumusețe ție și lumii întregi.

Tu ce henna tattoo îți dorești?

Henna încântă și cucerește! Pe oricine! Nu există nicio limitare și henna are puterea de a atrage mereu oamenii de pretutindeni tocmai datorită caracterului ei accesibil și temporar. Și, să recunoaștem acum, cine nu își dorește un tatuaj, oricât de mic, finuț, minimalist sau, din contră, impresionant și impunător, sau poate simbolic, ritualic și încărcat de semnificație?

Orice model este individual pe pielea fiecăruia, purtând promisiunea frumosului până la 15 zile, în funcție de zona unde este realizat

Cu Henna Journey, vei găsi cu siguranță ceea ce îți dorești iar dacă nu, Laura Constantin va crea pentru tine tatuajul dorit. Experiența dobândită de-a lungul anilor, în atâtea țări în care a pictat și înfrumusețat pielea atâtor persoane au transformat-o într-un veritabil artist în arta decorativă cu henna, ce aduce bucurie și împlinire oamenilor prin frumos și culoare.

Există o sumedenie de tehnici de aplicare a tatuajelor cu henna, precum există infinite modele, simboluri și variante de imagini ce pot fi transpuse pe piele. Totul ține de alegerea personală iar limita este doar imaginația ta. Descoperă propria poveste pe piele și bucură-te de experiența henna tattoo, unul din cele mai cool trenduri ale verii!

Sunrise Marina-wine bistro, simplitate și eleganță

Briza Dunării, o terasă elegantă, un vin bun ce se potrivește mănușă cu meniul ales și o bucată de faleză

Ce poți să îți dorești mai mult când ajungi în Brăila? Și din fericire, această combinație e posibilă, mai ales de când s-a deschis, chiar în capătul Falezei, lângă Căpitănie, Sunrise Marina-wine bistro.

Un loc elegant, cu fața către Răsărit, care păstrează din istoria orașului, îmbie la vacanță și provoacă cele mai rafinate gusturi, atât în materie de vinuri cât și în ceea ce privește bucătăria tradițională. Sunrise Marina-wine bistro își propune să ne aducă aminte de rădăcini, de frumoșii greci, de turcoaicele focoase și de românii veseli și harnici.

“Am păstrat din geografia locului și am mers, la interior, pe un decor mediteraneean premium, cu coloane grecești, iar la exterior pe un ambient predominant de tavernă sau kerhana, cu motive tematice pescărești, în jocuri de alb-albastru. Avem, pe terasă și o zonă de live-cooking, dar și un bar, pentru că Sunrise Marina aduce gălățenilor și brăilenilor peste 200 de sortimente de vinuri din zona Horeca, pe care, garantăm, nu le pot găsi în altă parte”, spune Iulian Grigorescu, artizanul acestui loc interesant. Cum motto-ul restaurantului e “Keep it simple!”, Sunrise Marina se vrea un loc al bunului gust și al eleganței simple și rafinate.

Carte de vinuri impresionantă și un meniu de autor

Pentru că Iulian e pasionat de vinuri, Sunrise Marina-wine bistro vine cu o colecție de astfel de licori de notorietate, accesibile sau necunoscute publicului larg. “Vom avea peste 200 de etichete preponderent românești și o frumoasă colecție de vinuri internaționale, din Franța, Italia, Spania, Germania, SUA, Chille, Africa de Sud.

„Ne străduim să ne educăm personalul astfel încât să poată sfătui clienții în alegerea unui vin bun, care să se potrivească felului de mâncare”. Vor fi băuturi pe care nu le găsiți la primul chioșc, de la case de vinuri cu care noi colaborăm: Casa Cotnari (Horeca), Licorna Winehouse, Davino, Liliac, Lehburg, Corcova, Vlădoi etc. Ba chiar în zona de bar vom inova și vom aduce cocktailuri românești făcute cu spirtoase tradiționale,” ne promite Iulian. Și pentru că un vin bun merge cu un meniu pe măsură, Sunrise Marina-wine bistro aduce un meniu de autor, făcut în colaborare cu un chef experimentat, care a lucrat în străintate și pe vase de croazieră.

“Vom avea un meniu mediteraneean, grecesc cu influențe pescărești, cu rețete vechi românești și influențe turcești, cu feluri din bucătăria moldovenească și nord-românească, pe scurt, un amalgam oriental care ne definește”, explică Iulian Grigorescu. Chiar dacă vor fi bucate cunoscute, ne asigură administratorul Sunrise Marina, datorită ingredientelor folosite, acestea vor avea o savoare aparte. “Ne axăm pe o varietate de specialități din vită și de pește, de foarte bună calitate, rețete deosebite din carne de pui și ceva oaie.

În secțiunea de live-cooking vor fi preparate extra-meniu, pe bază de pește, fructe de mare dar și alte tipuri de carne, în funcție de sezon, gătite în fața clienților. Oricum, ne-am propus să schimbăm meniul trimestrial, pentru că vrem să ne folosim de ingredientele proaspete, eco, românești. Sper ca Sunrise Marina-wine bistro să devină cât mai curând un fel de „acasă” pentru brăilenii și gălățenii care apreciază un ambient elegant, în care pot încerca lucruri noi”, mai spune Iulian.

Iulian Grigorescu este absolvent de management, pasionat de vinuri, cu multe cursuri, școli și specializări la activ, jurat în concursuri naționale și internaționale, distribuitor de vinuri Horeca pe Galați și Brăila, autorul blogului www.blog.pistoanebaricate.ro și inițiatorul concursului de vinuri Pistonul de aur din Brăila.

Amarige pour toi – un vis din copilărie, devenit realitate

Nu are nimic din aerul unui manager, pare o puștoaică pentru care timpul a lucrat cu multă îngăduință. Are 37 de ani şi patru băieți cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. A avut curajul să vrea să îşi vadă visul împlinit, așa că acum manageriază o afacere cu opt angajați, are două magazine în București și unul în Galați şi e distribuitor pe România al unor rochii de ocazie şi de mireasă pentru care unele domnițe parcurg mii de kilometri ca să le îmbrace.

Absolventă de PR, Olimpia Tudorancea vine din Republica Moldova ca să ne arate cum poate o femeie să le aibă pe toate: afacere prosperă, familie fericită şi timp pentru ea. Este managera showroom-urilor Amarige Pour Toi şi ne va dezvălui din secretele unei femei pasionale şi extrem de ambițioase, pentru care nu există „Nu pot!”.

“În 2011 când am început, nu exista în Galați un magazin cu rochii de închiriat, iar eu aveam 10 rochii de toate. M-am documentat, am căutat firme de calitate cu care să colaborez. Apoi am adus și rochii de mireasă, de vânzare. Iar acum am peste 1000 de rochii de ocazie pe care le închiriez şi alte 1000 de rochii de mireasă de vânzare în cele trei magazine: unul în Galaţi şi alte două în Bucureşti, deschise din 2017”, povestește Olimpia.

Afacerea a prins, mai ales că Olimpia s-a axat pe branduri pentru care este distribuitor în ţară: Jovani America pentru rochiile de ocazie şi Oksana Mukha, Pollardi şi Gabbiano pentru rochiile de mireasă. În plus, în magazin se fac retuşuri pe loc, aşa că femeile pleacă acasă fericite. “M-am extins pentru că veneau fete din București la Galați, iar acum vin doamne și domnișoare din străinătate pentru a-şi închiria rochiile de ocazie sau cumpăra rochia de mireasă de la noi din magazin. Ce mă face să merg mai departe? Faptul că fac femei fericite.

Toate miresele au plecat de la mine mulțumite. Practic, nu există rochie mult visată pe care să nu o am. Şi dacă nu e în magazin o aduc de undeva. Vin fete de peste tot din lume să probeze la Amarige Pour Toi. Iar fostele mirese îşi aduc finele, prietenele pe viitoarele mirese, şi tot aşa. Mă încarcă bucuria lor, pentru că ştiu că am participat și eu puţin la fericitul eveniment şi e minunat să ştii că aduci bucurie, oricât de greu ar fi”, recunoaște Olimpia.

Secretul succesului îl spune tot ea: să cauți în permanență lucruri noi pe domeniul tău. Olimpia participă la toate prezentările de modă de la brandurile partenere, ea alege în toate rochiile pentru depozitare sau pentru magazine. “E destul de greu, mai ales când ai 4 copii, dar dacă faci ce îţi place, e ok. În timpul săptămânii sunt aici, la magazin, în weekend, când nu sunt în București, stau acasă alături de ei. În vacanțe, băieţii mai merg la bunici, în Republica Moldova, şi e mai liniște, iar concediile noastre sunt concedii”, spune Olimpia. Marele regret? Că nu are şi o fetiţă, căreia să îi lase moştenire imperiul rochiilor, dar nu e timpul pierdut, glumeşte ea. “Nu m-am vazut niciodată făcând altceva.

De la început, mi-am plănuit foarte bine afacerea. Şi, de obicei, îmi iese ce îmi propun”, pune Olimpia punctul pe i. Şi pentru că a visat toată viaţa să aibă un magazin spectaculos, plin cu sute de rochii de mirese, în care doamnele şi domnișoarele să stea cu orele la probă, așa cum e cel din serialul Say yes to the dress, difuzat pe TLC, în această vară, rochiile de la sediul din strada Bălcescu își vor găsi o nouă casă. Amarige Pour Toi s-a extins, și-a făcut magazin de prezentare pe trei nivele, cu o sală imensă de probă, ca în …emisiune. Iar la parter, imperiul alb al Olimpiei are un magazin cu țesături şi broderii pentru rochiile de mireasă.

Sfatul ei pentru tinerii care încep o afacere? Să aibă încredere. Să îşi propună lucruri realizabile, să le verifice pas cu pas, să încerce să se autodepășească în fiecare zi şi să ajungă la rezultat, indiferent de obstacole.

Gazetto – where classy meets sushi in style

Sushi lover?

Ești iubitor de sushi sau pur și simplu pasionat de mâncarea rafinată și gustoasă? Hai să adăugăm un ambient intim, cu atmosferă stilată, un decor deosebit și am ajuns la Gazetto Cafe!

Gazetto se remarcă nu doar prin calitatea rețetelor de sushi pe care le oferă, ci prin gust, tehnică și ingrediente. Acestea vor confirma oricărui cunoscător de sushi inspirația alegerii sau vor deschide fascinația pentru acest tip de mâncare celor care nu l-au încercat până acum.

Sushi este cunoscut și recunoscut pentru calitățile sale nutritive excepționale, având un conținut extrem de scăzut de colesterol. Atât orezul cât și peștele sunt deosebit de benefice pentru sănătatea ta, iar algele marine în care sunt împachetate rulourile îți aduc un plus de magneziu, calciu, fier și, nu în ultimul rând, un gust divin.

Why sushi?

Deci, fie că optezi pentru sushi la prânz sau pentru cină, poți conta cu siguranță pe alegerea ta și pe gustul deosebit și inconfundabil al acestui preparat. Sushi este considerat una dintre alegerile culinare sănătoase tocmai datorită multiplelor proprietăți ale ingredientelor conținute: pește crud și neapărat proaspăt, orez, wasabi, ghimbir, alge marine, sos de soia. Pentru a te putea bucura din plin de acestea, se recomandă să mănânci rola de sushi dintr-o singură înghițitură.

Sushi reprezintă varianta perfectă și pentru cei care urmează o dietă alimentară sănătoasă, dar și celor care urmăresc să își mențină greutatea corporală optimă, tocmai datorită conținutului caloric foarte redus.

Descoperă noile sortimente de sushi de la Gazetto

Ești curios să descoperi mai multe sortimente de sushi? Află că la Gazetto meniul de sushi s-a îmbunătățit cu numeroase feluri noi de sushi, deci e musai să le încerci. Tu știai că un sushi gustos începe de la calitatea și mai ales prospețimea ingredientelor? La Gazetto Cafe te bucuri de garanția acestora, care este dublată de tehnica preparării, care a fost preluată chiar de la un bucătar japonez, însă adaptată la specificul gusturilor românești.
De exemplu, pentru cei care evită consumul de pește crud, există chiar o variantă de sushi preparat termic.

Mai mult decât atât, la Gazetto Cafe poți opta pentru a primi comanda dorită și acasă, însă ține musai cont de faptul că sushi trebuie consumat cât mai proaspăt, în maximum o oră sau două după ce a fost pregătit. Tocmai pentru că apoi începe să își piardă din gust și proprietăți.

More than sushi

Și totuși, Gazetto înseamnă mult mai mult decât sushi. Ai la dispoziție o întreaga gamă de preparate aparținând bucătăriei europene care te vor încânta, cu siguranță. Meniul este bogat și super ofertant, cuprinzând specialități absolut delicioase de la aperitive, paste, preparate din pește, până la delicatese din pui, porc sau vită. Dorada Mon D`or sau Bibanul in Aqua Pazza sunt doar câteva din preparatele Gazetto care te vor surprinde și cuceri deopotrivă.

Sweet to fit

Și pentru că Gazetto este mai ales despre rafinament și experiențe fascinante, și deserturile vin să confirme această notă distinctivă. Printre recomandările de top se află Tortul Casei Gazetto: o combinație delicioasă de cremă de vanilie și caramel, pe blat de nucă, întregită de un strop de gem de caise sau Tortul Bucătarului: o alegere ideală pentru cei care preferă un desert cu adevărat dulce, un blat de bezea potențat de aroma fructelor de pădure.

Drinks to complete

Și pentru că nicio masă rafinată nu e completă fără o băutură pe măsură, la Gazetto Cafe găsești varietăți selecte. Încearcă un bourbon de calitate, un Old Fashion sau, de ce nu, un Pink Gin veritabil!

Exclusive bohemian feeling

Retrage-te din tumultul zilei și hai să te bucuri de liniște și calm, să te delectezi într-o atmosferă intimă și relaxantă, în chiar centrul orașului!
La Gazetto Cafe, muzica, designul și întreg ambientul îți vor recompune o experiență boemă precum o adiere proaspătă în orice zi!