Breaking news:

Shaormeria Doja – gust și vibe care te fac să revii

Galațiul are un nou loc pentru pofticioși! Shaormeria Doja...

Double F Barber Shop acum și la Galați!

Pentru unii bărbați e o rutină, pentru alții e...

Tendințele 2019 în makeup, la Brilliant Lashes & Beauty

Anul acesta, tendințele în materie de makeup sunt în schimbare, de aceea toate doamnele și domnișoare pasionate de frumos, fashion şi stil sunt dornice de o schimbare și doresc să fie la curent cu ultimele tehnici atestate de specialiştii din industrie.

Makeup artiștii de la Brilliant Lashes & Beauty vin cu vești interesante și propun câteva tendințe noi de makeup. Anul acesta conturarea excesivă iese din tendinţe, însă stilul feminin, inspirat din ţinutele bărbăteşti, pentru care este necesară o atitudine potrivită va fi cel pe care trebuie neapărat să îl abordați în 2019.

Naturalețea, o tendință de bază

Sprâncenele sălbatice sunt şi ele un must have, cât mai puţin pensate, ochii fiind definiți cu ajutoul tuşului.
Pentru persoanele care doresc o variantă mai curajoasă, specialiștii de la Brilliant Lashes & Beauty sugerează rujurile în culori închise, însă culori inspirate din natură, cum ar fi nuanţele derivatele din maro. De asemenea, înainte de orice machiaj este important ca pielea să fie corect îngrijită, deoarece un machiaj reuşit se vede mult mai bine pe un ten bine îngrijit. Recomandarea celor de la Brilliant Lashes & Beauty este ca doamnele și domnșoarele să nu uite să se demachieze în fiecare seară şi să folosească produse de îngrijire de calitate corespunzătoare tipului fiecăruia de ten.

Tușul, vedetă și în 2019

Pentru zona ochilor, în 2019 tuşul rămâne vedetă! Ochii trebuie să fie bine definiţi, de aceea este nevoie de a trasa dungi subţiri sau groase cu tuşuri lichide, compacte sau tip creion, pentru o privire seducătoare.

Glitterul, o alegere potrivită

La Brilliant Lashes & Beauty, glitterul sau sclipiciul, varianta în română, are un loc special în trusa de makeup anul acesta, specialiștii internaționali listându-l în topul celor mai revoluţionare produse de machiaj în 2019. Motiv în plus de bucurie pentru adeptele unui look creativ, deoarece glitterul poate fi aplicat pe orice parte a corpului.
Poate fi folosit în nuanțe metalice subtile, iar pentru îndrăznețe poate fi folosită și varianta în culori vibrante sau cu textură chunky. Se aplică peste fardul de pleoape, deasupra creionului de ochi sau ca înlocuitor al acestuia şi în orice altă variantă doriți.

La Brilliant Lashes & Beauty alege trendurile de machiaj 2019 care ţi se potrivesc şi experimentează.
O apariție de senzație înseamnă un look de briliant. Așadar, sunteți invitate la „Brilliant beauty & lash makers”, locul unde frumusețea exterioară vine din interior, și, cu siguranță, nu veți regreta!
__________________
FB: Brilliant Lashes & Beauty
Informații și programări: 0743 646 509
Str. Brăilei nr. 163 C

Concurs Revista Urbania în parteneriat cu PixelRevolution

Îți place să scrii? Ești o persoana cu imaginație? Îți place sa descoperi locuri noi în orașul tău? Ai talentul să povestești și celorlalți descoperirile din orașul tău? Te provocăm să ne demonstrezi!

Revista Urbania în parteneriat cu PixelRevolution te invită la un nou concurs în care ai libertatea să povestești în scris, în stilul tău personal. Ai la dispoziție o lună să ne încânți pe toți cu talentul tău.

În perioada 15 februarie 2019 – 15 martie 2019 lansam un nou concurs adresat persoanelor cu talent la scris. Te invităm să citești regulamentul și dacă ai încredere în tine (noi avem încredere ca te vei descurca), înscrie-te!

Premiile concursului:

Premiul I (premiu în valoare de peste 400 dolari)

  • Un nume de domeniu personalizat, la alegerea persoanei câștigătoare;
  • Găzduire gratuită a domeniului;
  • Instalare și configurare blog/site folosind o tema premium dar și componentele necesare pentru o funcționare perfecta;
  • 10 componente grafice și tipografice care vor da un aspect profesionist lucrărilor tale;

Premiul II (premiu în valoare de peste 200 dolari)

  • O temă premium (îți oferim asistenta și suport tehnic pentru instalare și configurare pe un domeniu ce-ți aparține);
  • 5 componente grafice și tipografice pentru un aspect profesionist al lucrărilor pe care ți-ai propus sa le realizezi;

Premiul III (premiu în valoare de peste 100 dolari)

  • 10 componente grafice si tipografice pe care le vei putea utiliza după bunul plac, în proiectele tale, pentru a le da un aspect profesionist.

Desfășurarea concursului

Concursul se va desfășura în perioada 15 februarie 2019 – 15 martie 2019 ora 23:59. Materialele primite după aceasta data nu vor fi luate în considerare.

Este liberă să participe orice persoană care a îndeplinit vârsta de 18 ani la momentul înscrierii și care locuiește în Brăila sau Galați.

Înscrierea unui articol în cadrul concursului se va face prin intermediul adresei de email a sponsorului și anume, articolul ce poate fi însoțit după caz și de imagini, va fi trimis pe adresa concurs@pixelrevolution.ro.

Fiecare persoană înscrisă în concurs, trebuie să trimită minim doua articole/săptămână timp de o lună, pe o temă la alegere, pe profilul portalului Urbania. Ce tipuri de articole se publică pe revistaurbania.ro? Accesează și informează-te! Ai alte idei privind ghidul urban? Surprinde-ne!

În mod evident, articolele care corespund, vor fi validate prin publicarea acestora atât în cadrul portalului dar și pe pagina de Facebook a Revistei Urbania. În afară de o scriere curată din punct de vedere gramatical, apreciem bogăția vocabularului și modul narativ.

Ne plac subiectele fresh și persoanele care ies din tiparele banalului punându-și în practică creativitatea!

După publicarea articolului tău poți da share numai la articolul tău de pe pagina de facebook a Revistei Urbania utilizând hash tagurile #RevistaUrbania și #ConcursUrbania. Invită-ți prietenii să te susțină prin like-uri la articolul publicat pe pagina de facebook a revistei Urbania! Poate că noi ajutăm la celebritatea ta însă prietenii tai te cunosc mai bine.

Persoana care va strânge la final cele mai multe like-uri la toate articolele publicate, va câștiga marele premiu. Următoarele premii vor fi acordate pe același criteriu al numărului de like-uri.

Clauze privind desfășurarea concursului

Numele și adresa de email trebuie să fie reale/corecte. Domeniul este înregistrat gratuit pentru o perioada de 1 an utilizând numele, prenumele și adresa de email a persoanei câștigătoare.

Reînnoirea înregistrării ulterioare perioadei de gratuitate se va face de către beneficiar. Rămâne în continuare gratuita doar găzduirea site-ului cat timp există o continuitate în activitatea pentru care a fost dezvoltat.

Numele de domeniu poate fi la alegere din clasa (*.ro, *.eu). În cazul indisponibilității numelui de domeniu ales de către câștigător, acesta poate alege alt nume care poate fi disponibil. Disponibilitatea unui nume de domeniu poate fi verificata utilizând funcția de căutare oferita de către RoTLD.

În cazul în care domeniul este utilizat în scopuri incorecte / ilegale (spam, phishing, etc), PixelRevolution va colabora cu orice instituție care semnalează aspecte negative ale utilizării acestuia, furnizând orice informații de care dispune și va revoca domeniul fără nici un preaviz dacă situația o impune, chiar dacă nu a trecut un an de la înregistrarea lui.

PixelRevolution își rezerva dreptul de a nu înregistra nume de domenii pentru care este evidenta utilizarea lor pentru construcția și promovarea de site-uri pornografice, extremiste, cu conținut discriminator, conținut pentru activități criminale (phishing, etc) sau orice alt conținut care poate aduce atingere imaginii PixelRevolution sau legislației în vigoare.

Toate materialele primite din partea participanților vor deveni proprietatea Revista Urbania, cu toate drepturile care decurg de aici. Participanții la concurs sunt de acord ca datele personale să le fie utilizate atât pentru acțiuni promoționale viitoare, fără alte plăti sau obligații, cât și pentru efectuarea demersurilor necesare oferirii premiilor, dacă este cazul.

Participanții la concurs sunt de acord că Organizatorul poate utiliza datele cu caracter personal ale Utilizatorilor în cadrul concursului prevăzut de acest regulament. Datele personale vor fi utilizate doar pentru desfășurarea concursului și desemnarea persoanei câștigătoare, precum și pentru acordarea premiilor cuvenite.

Participanții, incluzând și câștigătorii acceptă prin prezentul regulament ca numele, fotografiile și materialele filmate cu ei să fie făcute publice și utilizate în scop publicitar, fără alte obligații.

Participanții la concurs se obligă să participe doar în nume propriu

Participanții sunt de acord și se obligă să respecte toate drepturile de autor și orice alte drepturi de creație intelectuală ale Organizatorului, precum și ale celorlalte companii implicate în concurs, asupra tuturor materialelor puse la dispoziție pe site pentru desfășurarea concursului, incluzând dar fără a se limita la texte, imagini, video, elemente grafice sau orice alt conținut.

Nu sunt admise și va conduce la descalificarea persoanei participante tentativa de plagiat, prezentarea unui conținut licențios sau cu caracter amenințător, abuziv, instigator la hărțuire, rasist, antisemit, xenofob, misogin, pornografic sau profanator, care poate aduce atingere bunelor moravuri sau drepturilor omului, reclamă abuzivă la branduri care nu au o legătură explicită cu articolul participant la concurs;

Participanții la concurs se obligă să nu fraudeze sau atace prin orice metode și în orice măsură sistemul sau mecanismele utilizate pentru desfășurarea concursului.

Nu se permite acordarea contravalorii în bani a premiilor oferite în cadrul acestui concurs și nici schimbarea premiilor între câștigători.

Cum ar fi să putem măsura eternitatea?!


În cartea lui Christoph Ransmayr, faimosul ceasornicar și constructor de automate Alister Cox este invitat la curtea marelui Împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: cel frumos (al fericirii, al iubirii) dar și cel neplăcut (al bolii, decrepitudinii și morții).

Doar că în cele din urmă Împăratul se dovedește a împărtăși, pentru o clipă, visul maestrului și-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăși eternitatea.

Un limbaj impresionant pentru o alegorie care ne îndreaptă către clarificarea interioară și noțiunii de timp.
Să aveți o săptămână doar cu gânduri bune!”

Concert Bosquito și Ovidiu Lipan Țăndărică

Ce cadou mai frumos poți face în luna iubirii, decât o invitație la concert?! Pe 15 februarie, de la ora 21,00, ești așteptat la Teatris împreună cu iubita la spectacolul susținut de Bosquito. Radu Almășan vine la Galați într-un concert de zile mari, cu participarea extraordinară a Maestrului Ovidiu Lipan Țăndărică! Cu siguranță vei avea un show garantat în weekendul îndrăgostiților, la Teatris!

Bosquito, o trupă îndrăgită

Trupa Bosquito a fost fondată de Radu Almășan în Brașov, la începutul anilor 2000, abordând un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzică țigănească, balcanică până la elemente simfonice și de hard rock. Datorită stilului, în perioada 2002 – 2006 Bosquito a avut o serie lungă de piese care au ajuns pe prima poziție în topurile de specialitate din România.
Până acum, trupa a lansat cinci albume: „Bosquito” (2000), „Sar scântei” (2001), „Cocktail Molotov” (2003), „Fărâme de soare” (2004) și „Babylon” (2014).

Ovidiu Lipan Tăndărică, talent de geniu

Ovidiu Lipan, cu talentul său de geniu a perseverat și a ajuns la o formă de gândire muzicală care cucerește inimile publicului în fiecare spectacol, oferind acestui concert un sound inedit și o emoție puternică. Un artist complex și desăvârșit, Ovidiu Lipan Țăndărică este unul din protagoniștii rock-ului românesc.

Informații şi rezervări la telefon 0746 226 225 sau pe pagina de facebook Teatris.

Ilioara Arbune, de 8 ani printre copii

Bucuria de a trăi printre copii

Copiii trăiesc foarte intens primii ani de viață, de când sunt bebeluși până învață să vorbească, chicotesc, gânguresc, plâng, se sperie, râd, sunt haioși, se bucură, ating note înalte și își exprimă emoțiile, emoții care pentru părinți înseamnă totul. Părinții trăiesc pentru a simți mirosul pielii fine a copiilor, pentru a-i învăța ce e bine și ce e rău, pentru a lupta zi de zi pentru viitorul lor.

0-3 ani

Când intră în contact cu un personaj, preferat sau nu de ei, copiii se pot exprima diferit. Unii se sperie, obișnuiți fiind doar cu mami și tati, e cam dubios ca în preajma lor să apară un șoarece cu capul mare (Mikey Mouse), un tip cu o față colorată excesiv sau vreo pisică mai mare decât cele de la mamaia din grădină.

E firesc și încurajăm părinții să nu îi traumatizeze, ci să le dea libertatea de a alege și de a se obișnui treptat cu personajele, cu culorile, cu picturile pe față și cu pozele. Sunt și copii care nu dau mare importanță personajelor și sunt curioși și vor să apuce, să tragă, să cerceteze. Dar și cei care dansează de bucurie!

3-6 ani

E categoria de copii care trăiesc foarte intens fiecare clipă alături de personajele preferate din povești. Ei cred că sunt reale, au așteptări foarte mari de la acestea, băiețeii se cred supereroi și speră la ziua în care vor fi pișcați de un păianjen și se vor putea cățăra pe propria pânză, iar fetițele…desigur..construiesc castele de gheață, cântă, gesticulează, sunt neînfricate, își doresc păr lung ca prințesa Rapunzel, vor să fie curajoase ca Buburuza Miraculoasă și au impresia că orice cal este poneiul RainbowDash! E firesc!

Toți am visat, ne-am dorit să atingem, să fim alături de personajele noastre favorite, însă ei mai suferă și dezamagiri, văzând că Elsa are 2 codițe în cap…, văzând că Alba Ca Zapada nu are părul negru ca abanosul ci în nuanțe de ombre, că Cenușăreasa nu are condurii sclipicioși sub rochie, ci teneși și că pe sub peruca blondă a prințesei Barbie se vede păr negru.

E foarte important ca animator socio-educativ să intri în pielea personajelor, să te uiți în oglindă și să crezi inclusiv tu că ești chiar personajul pe care îl întruchipezi, să te comporți ca el, să știi ce preferă, e important să fii decent, să arăți ca în povești, să reușești să creezi o legătură între tine și copiii care te admiră, să cunoști poveștile și finalul lor, să îți cunoști prietenii și să știi să răspunzi curiozității copiilor.

Toate semnele acestea însumează de fapt DRAGOSTEA copilului pentru PERSONAJE. Dorința de a le cunoaște, atinge, petrece timp, emoția că au venit special pentru ei, amintirile care rămân și dorul pe care îl simt apoi.

6-10 ani

Este categoria de copii care cred și nu cred. E o linie subțire undeva la 7 ani care începe să tremure. Devine importantă legătura cu copilul, modalitatea de interacționare și mai puțin costumația sau personajul pe care îl interpretezi.

La vârsta aceasta băieții se simt atotputernici, sunt curajoși, le plac provocările și concurența, iar fetițele vor să fie artiste, să poarte șuvițe, paiete, ruj și să fie date cu machiaj. Mai puțin contează ce personaj interpretezi și mai mult de unde ți-ai achiziționat rochia, costumul, machiajul, cu ce și-ai făcut părul, cum de ai mușchi și așa mai departe.

10-14 ani

Câștigă-le încrederea și intră în gașca lor! Nu îi critica și nu îi corecta, doar arată-le modalitatea corectă a jocului, învață-i să nu trișeze, să se împrietenească, să se distreze, pune-te în imagini ridicole și fii haios.

Le vei câștiga simpatia și te vor vrea în grupul lor de prieteni, te vor saluta prin parc și prin magazine și le va plăcea să fie coordonați de tine în activități fără să te privească precum un adult. Încurajează-i să își arate talentele, să iubească sportul și natura, jocurile pe echipe și competițiile fair-play.

E minunat să fii animator socio-educativ pentru copii, dar e și greu să reușești să ajungi la inimile lor! E o responsabilitate, dar te simți mereu tânăr în preajma copiilor !

credite foto: Simona Andrei, OneDay Studio si arhiva personală

Cela Neamțu – pastel și tapiserie

Muzeul de Artă Vizuală Galați are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției de pastel și tapiserie semnată Cela Neamțu, miercuri, 13 februarie, la ora 18.00.

Născută pe 16 iulie 1941, în localitatea Piciorul Lupului, județul Iași, a absolvit Institutul ,,Nicolae Grigorescu” din București în 1966. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1970, iar din 1990 este membru corespondent al E.T.N. (European Textile Network) și al I. T. N. E. T. (International Textile Network).

Începând din 1969, a avut numeroase expoziții personale sau participări la expoziții de grup, atât în țară, cât și în străinătate, dar și participări la concursuri internaționale.

Numeroase premii de excelență

Printre premiile obținute, menționăm: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru prototip (1974), Premiul II pentru Tapiserie oferit de Ministerul Culturii (1978), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Tapiserie (1984), Diplomă de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania (1986), Placheta la a 8-a Bienală Internațională de Arte din Valparaiso, Chile (1987), Medalia Mihai Eminescu (2000), Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Comandor (2001), nominalizare pentru Premiul Academiei Române (2003), Premiul de Excelență din partea Patronatului Național Român (2005), Medalia de Aur a Salonului Artiștilor Plastici Francezi, ediția nr. 217, Grand Palais, Paris (2006), Premiul ,,Vasile Pogor” din partea Primăriei Iași (2008), Premiul ,,Ion Andreescu” în domeniul artelor plastice pentru întreaga creație, oferit de Academia Română (2011), Premiul de Excelență al Primăriei Iași (2017).

Opere de colecție

,,Cela Neamțu este una dintre personalitățile cele mai importante ale artei contemporane românești în domeniul tapiseriei. Absolventă a Institutului de Arte plastice ,, Nicolae Grigorescu’’, în 1966, Cela Neamțu a participat în cele aproape 5 decenii de activitate la numeroase expoziții naționale și internaționale de prestigiu, a avut expoziții personale în mari muzee și galerii din țară și din străinătate. Operele ei figurează în colecții de stat și particulare de prestigiu din întreaga lume.

A obținut în 2006 la Paris, Medalia de Aur a Societății Artiștilor Francezi.

Expoziția actuală a Celei Neamțu cuprinde lucrări pe tema iei romanești, imagini inspirate din diferite regiuni ale țării, realizate în tehnica mixtă : desen în pastel alb și colaje textile.’’ (Mariana Cocoș,critic de artă).

Tratarea cuperozei, la Nomasvello Mazepa Galați!

Dacă tenul tău este afectat de o roșeață persistentă la nivelul obrajilor, nasului și bărbiei, atunci trebuie să știi că ai deja o afecțiune a pielii care se numește CUPEROZĂ.

Urmează sfatul specialiștilor de la Nomasvello Mazepa Galați pentru a preîntâmpina şi pentru a ameliora această afecțiune.

Ce tratamente ameliorează cuperoza?

În centrul Nomasvello Mazepa Galați cuperoza poate fi ameliorată prin terapia facială Proskin și de Rejuvenare cu IPL, tehnici folosite împreună cu produsele noastre profesionale de atenuare a cuperozei No+Vello.

Produsele recomandate de noi sunt emulsiile faciale No+Vello cu aloe vera, extract de măceșe și SPF 30, alături de produsele cu acid hialuronic și vitamina C (fluide faciale, măști și fiole faciale).

Mai mult, tratamentele de curățare facială în profunzime Proskin, respectiv Rejuvenarea Facială cu IPL stimulează circulația sângelui, care este esențială pentru a scăpa de cuperoză.

La centrul Nomasvello Mazepa Galați, oferim GRATUIT Diagnoză Facială Woodlamp.

Sperând că v-am convins, vă așteptăm în centrul Nomasvello Mazepa din Galați pentru detalii complete și un plan de tratament personalizat.

Baby Bumbăcel – pentru copii eleganți și părinți cu stil

Hăinuțele frumoase pentru copii au poposit în Brăila la Baby Bumbăcel!

Aici, pe Calea Călărașilor colț cu Tineretului, veți găsi îmbrăcăminte de calitate bună pentru micuții dumneavoastră, de la producători români și nu numai, pentru toate gusturile și buzunarele. Astfel, dacă vă doriți ținute exclusiviste, pentru botez, Baby Bumbăcel vă scoate din încurcătură: într-un ambient elegant, vă așteaptă cuminți, pe umerașe, rochițe cu imprimeuri și broderii fine pentru prințese, precum și pardesie asortate, dar și costume trendy, cu sacou, vestă și papion, pentru tinerii domni.

Accesorii complete

Tot aici găsiți ce vă trebuie pentru ceremonie, de la lumânări, păturică, compleuri, până la prosoape de baie cu glugă și încălțăminte pentru copii de până la un an. La Baby Bumbăcel sunt de vânzare cămăși de școală și nu numai, jachete și sacouri pentru tineri de la 0-3 luni la 10 ani, dar și sarafane, fuste și pantaloni mulați pentru bebelușe și domnișorici cochete.

Reduceri semnificative

Magazinul e deschis zilnic, de la 10,30 la 18,30, iar în weekend până la 14,30. Așa că trageți o fugă, să cumpărați micuților un trening, pijamale, dresuri colorate pentru fetițe cuminți sau o bluziță cu personajul Disney favorit, mai ales că Baby Bumbăcel vă așteaptă acum cu reduceri semnificative!

Toată gama de iarnă e la un preț accesibil, iar etichetele se modifică de la o zi la alta! Apoi, faceți loc în garderobă, căci tot la Baby Bumbăcel vă așteaptă deja ținutele de primăvară, cochete, diversificate și frumos colorate, create din bumbac 100% și disponibile într-o gamă variată de mărimi.

Soluții elegante pentru cadouri cu stil

Gecile subțiri, puloverele cu imprimeuri sau tricotaje cu design trendy abia așteaptă să le luați acasă. Vreți să faceți un cadou și nu știți ce să alegeți? Baby Bumbăcel e răspunsul, pentru că aici veți găsi o soluție elegantă pentru un cadou cu stil.

Baby Bumbăcel – toți copiii vin la el! Așa că vă așteptăm și pe dumneavoastră!

Musicalul „Vlad” – de Plácido Domingo Jr.

Fiul celebrului tenor Plácido Domingo, compozitorul unui musical despre Dracula

Cântărețul și compozitorul Plácido Domingo Jr. a reușit să își vadă visul împlinit, finalul anului trecut marcând premiera primului său musical, inspirat din faimosul roman ”Dracula” al lui Bram Stoker.

Musicalul „Vlad” este rezultatul iubirii pe care Plácido Domingo Jr. o poartă comediei muzicale. În anii ‘80 și ’90, Plácido a participat ca spectator la show-uri precum „Evita”, „Cats”, „Fantoma de la Operă”, „Sunset Boulevard” sau „Mizerabilii” în Londra și New York și s-a îndrăgostit iremediabil de acest gen muzical.

În toamna anului 1999 în California, după nașterea fiicei sale Victoria, Placido Domingo Jr. și soția sa au decis să scrie împreună un musical. Artistul spune că încă de când a început să studieze compoziție la conservatorul din Viena, la începutul anilor ’80, și-a dorit să scrie o operă adevărată de la cap la coadă, și nu doar cântece. Cel mai dificil i s-a părut să găsească o temă care să îl inspire și care să fie universală în conștiința culturală a publicului.

Vlad în rolul eroului

Alegerea lui „Dracula” a fost unanimă. Tot ce mai lipsea era un element de surpriză și o umanizare accentuată a personajului principal. Plácido Domingo Jr. spune că și-a dorit ca vampirul să nu apară doar ca un monstru însetat de sânge, ci ca un erou. A muncit din greu pentru a reuși să compună opera în așa fel încât publicul să îl simpatizeze pe Vlad.

Astfel, după mai mult de un an și jumătate de muncă intensă și de multe ore petrecute la pian, a luat naștere musicalul „Vlad”.

Plácido Domingo Jr. recunoaște că și-ar fi dorit să pună în scenă musicalul de multă vreme, însă circumstanțele vieții sale personale nu au fost favorabile.

Premiera a avut loc la finalul anului 2018

Anul trecut, artistul a decis că a venit timpul pentru a-și vedea visul realizat, așa că „Vlad” a avut premiera la finalul lui 2018, a fost întâmpinat cu mult entuziasm din partea publicului. Aflând de legenda lui ”Dracula” care atrage tot mai mulți turiști în țara noastră, Placido Domingo Jr. nu exclude ideea de a le oferi spectatorilor din România șansa de viziona acest spectacol fascinant.

Pe Plácido Domingo Jr. îl veți putea vedea în premieră la București pe 17 aprilie 2019, într-un show de excepție, alături de artiști naționali și internaționali. Concertul va avea loc la Sala Palatului, iar artistul va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.

Biletele au fost puse în vânzare le prețuri ce pornesc de la 70 lei și pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere: Carrefour, Germanos, Orange, Vodafone, OMV, Muzica Store, Librăriile Humanitas și Cărturești, precum și Cinema Pro.

Târgul “Nunta Ta”, la complexul de evenimente Havana Ballrooms

Poate nu credeți în destin și în predestinare. Poate nu credeți în noroc și-n zodiac.
Însă, dacă sunteți împreună aici, în pragul acelei zile mari, atunci cu siguranță credeți în cifra „doi”. În cifra magică „doi”!

Fiți pregătiți pentru magie și faceți totul, zi de zi, să o păstrați ca la-început!

Pentru ca ziua cea mare să fie perfectă, vă invităm la Târgul „NUNTA TA”, ce se va desfășura în perioada 15-17 martie 2019, în incinta complexului de evenimente Havana Ballrooms, Salon Grande, situat pe Șoseaua de Centură, nr. 57.

A șasea ediție a târgului „Nunta Ta”

La cea de-a șasea ediție a târgului „Nunta Ta”, expozanții vor prezenta pentru viitori miri, timp de trei zile, între orele 11:00 și 20:00, oferte atractive pentru o nuntă perfectă.

Târgul găzduiește atât agenții full service, care vin în ajutorul mirilor cu pachete ingenioase, cât și companii sau persoane specializate în servicii foto-video, designeri renumiți, specialiști hair-style și make-up artiști.

O ofertă generoasă de accesorii și servicii

La Târgul „NUNTA TA” cei interesați își pot alege invitațiile, bijuteriile, rochia de mireasă, costumul sau tortul și își pot creiona meniul la restaurantul ales.

În cele 3 zile de târg, cei prezenți se vor delecta cu momente artistice special pregătite, ședințe foto și sesiuni demonstrative de make-up și hairstyle.

Sâmbătă, 16 martie, un show de zile mari

Sâmbăta, 16 martie 2019, va avea loc un show de zile mari. Spectacolul va fi presărat cu momente surpriză, special pregătite de către organizatori.

Premieră la Teatrul de Păpuși Gulliver: „Punguța cu doi bani”

„Punguța cu doi bani”, după celebra povestire a lui Ion Creangă

Copiii gălățeni au din nou motive de bucurie. Pe data de 10 și 17 februarie, începând cu ora 10,30, Teatrul de Păpuși Gulliver îi invită pe cei mici la o nouă premieră de excepție: „Punguța cu doi bani”, după celebra povestire a lui Ion Creangă, adaptarea în versuri aparținându-i lui Aurelian Iorga.

O poveste nemuritoare și originală

Povestea prezintă lupta pentru dreptate dintre un cocoș și un boier hapsân. Cocoșelul din poveste devine un model pentru micii spectatori, identificarea cu personajul năzdrăvan ajungând să fie o consecință firească pe parcursul derulării întâmplărilor hazlii.

În opoziție cu hapsânul boier, într-un raport de forțe inegal, doar aparent în defavoarea sa, iese în evidentă tenacitatea cocoșului, care luptă pentru dreptate, ceea ce îl face demn de admirat.

Pragurile, deloc facile, sunt trecute cu brio, iar finalul poveștii reiterează imaginea tradițională a cocoșului, considerat un simbol al luminii și oponent al forțelor nefaste, înseninând spiritual și material bătrânețile moșului.

Scenariul în versuri păstrează firul poveștii originale şi este un atu în asimilarea dialogurilor. Prin jocul actorilor și dinamica decorului, cei mai mici dintre spectatori vor fi, cu siguranță, greu de stăpânit din a-și manifesta implicarea în poveste.

Din distribuție fac parte următorii: Mihaela Lecca-Gorea, Nicole Lungu, Ion Tudorache, Nicoleta Miru. Regia, scenografia și temele muzicale îi aparțin lui Aurelian Iorga.

Spectacolul va dura 50 de minute, iar publicul țintă îl reprezintă copiii între 3-6 ani.
Bilete se pot achiziționa on-line pe: https://bilete.teatrul-gulliver.ro/alege-spectacol

Stop Shop Galați, locul unde veți găsi produse casnice de calitate

Calitate germană

Cumpărăturile sunt de obicei una dintre activitățile preferate de femei, dar și de bărbați, fără doar și poate. De aceea, există magazinul outlet Stop Shop Galați, locul unde se îmbină utilul cu plăcutul, iar clienții vor regăsi produse casnice calitate germană.

Prețuri accesibile

Stop Shop Galați nu vă garantează doar prețuri accesibile, ci și sprijinul în a alege ceea ce căutați atunci când sunteți în pană de idei sau aveți nevoie de anumite sfaturi.

Produse casnice pentru toate gusturile

Produsele de uz casnic sunt create special pentru a fi de ajutor pentru îndeletnicirile casnice. Acestea sunt foarte ușor de folosit și în același timp practice. Depozitarea produselor de uz casnic nu reprezintă o problemă.

Stop Shop Galați vă așteaptă cu o gamă variată de articole de uz casnic la prețuri accesibile, precum cuțite de bucătărie, tigăi de aluminiu, seturi casolete, căni, accesorii de baie și multe altele.

De asemenea veți găsi și o gamă variată de decorațiuni, îmbrăcăminte și încălțăminte.
Dacă vreți să vă convingeți, sunteți așteptați în magazinul situat pe Bulevardul Siderurgiștilor nr. 41, Bloc SD1B, parter (între Ireg și General).

La Stop Shop Galați găsești tot ce poftești. Cumpărături plăcute!

Telefon: 0742 070 944.
Facebook: Stop Shop Galati