Breaking news:

Noutăți în prag de sărbători la Brăila Mall

Forfota cadourilor, inspirație și bucuria alegerilor potrivite În perioada sărbătorilor,...

Magia cadourilor și farmecul decorațiunilor de Crăciun la Brăila Mall

E timpul să oferi bucurie… iar spiritul crăciunului dă...

Pregătirea organismului pentru primăvară 

După perioada rece, în care organismul a fost privat de soare dar și de vitaminele şi mineralele provenite din fructe şi legume proaspete, sistemul imunitar este pus la încercare din cauza variaţiilor de temperatură și devine vulnerabil în faţa virusurilor şi bacteriilor care circulă  la începutul primăverii.

Senzaţia accentuată de oboseală, prezenţa anumitor tulburări, printre care şi depresia, lipsa concentrării, pot fi simptome care,  mai ales primăvara, trag un semnal de alarmă cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri pentru întărirea rezistenţei organismului. Toxinele acumulate provin atât din exterior (poluare, aditivi alimentari, produse de îngrijire personală etc.) dar şi din interiorul organismului, că urmare a proceselor metabolice care au loc aici. Corpul nostru are un sistem de detoxifiere propriu, dar urmare a stilului de viaţă, organismul suprasolicitat nu mai poate face faţă cantităţilor mari de toxine/reziduuri pe care trebuie să le neutralizeze şi să le elimine.

Ce măsuri ar trebui să luăm?

Consumul unor alimente mai uşoare, un aport alimentar bogat în fibre ajută la eliminarea toxinelor şi la atenuarea manifestărilor asteniei de primăvară. Fibrele pot contribui și la reducerea grăsimilor, în plus, ajută la refacerea florei intestinale, care a avut de suferit în perioada iernii, când hrana de bază a fost compusă din alimente mai grase. În cura de detoxifiere de primăvară sunt recomandate: ciupercile, varza, migdalele, grapefruitul, sana, iaurtul, usturoiul etc.

În plus, este indicată adoptarea un regim de viaţă echilibrat, cu respectarea perioadelor zilnice de repaus şi somn, cu activitate fizică regulată și cu mese luate la timp și bogate în lipide, proteine şi glucide, plus vitamine şi minerale, în proporții echilibrate.

Ca să ajutăm la eliminarea toxinelor din organism putem să apelăm la saună şi la drenajul limfatic. Saună este indicată în tratarea alergiilor şi virozelor respiratorii, nefiind recomandată totuşi persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, hipotensiune, epilepsie, afecţiuni dermatologice etc. Drenajul limfatic are proprietatea de a stimula organismul, de a-l ajuta să asimileze mai uşor substanţele nutritive, însă nu se recomandă cardiacilor sau persoanelor cu tumori maligne.

Plantele medicinale vin să asigure și ele un suport în perioada de după sezonul rece: ghimbirul, scorțișoara, echinaceea, cătina.  Pentru purificarea corpului şi în special a sângelui putem folosi ceaiuri detoxifiante și depurative de soc, măghiran, rozmarin.

Multe fructe și legume, bogate în antioxidanţi, vitamine și minerale, pot fi consumate sub formă de  sucuri nutriţionale, extrem de benefice pentru organismul nostru. Avem astfel la îndemână sucul de lămâie, sucul de sfeclă roșie, sucul de morcov.

Dacă veți ține cont de toate acestea, veți intra în vară cu un corp sănătos, cu o imunitate  puternică, mai puțină celulită, câteva kilograme în minus dar și o piele strălucitoare și mai multă poftă de viață.

Experții în nutriție de la Natur House, alături de tine

Pentru ca tu să devii mulțumit în totalitate de tine, apelează fără ezitare la specialiștii de la Natur House.

Natur House este unul dintre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre prezente în 40 de tări. Dacă ești interesat, centrul Natur House îți oferă consiliere din partea unui specialist în nutriție, care în funcție de obiceiurile alimentare, de stilul de viață, de afecțiunile fiecăruia îți va recomanda o dietă de reeducare alimentară și produse exclusive marca Natur House.
Toate consultatiile sunt gratuite. Programarile se fac la numerele de telefon 0751.339.206 sau 0786.925.747.

Alina Maria Vereș
Nutriționist Natur House Galați

Tratamentul Resurfacing, la clinica Absolute Aestetics

Având în vedere ca suntem în sezonul cald,  nu trebuie să omiți să ai grijă mai mult ca oricând de tine, pentru că pielea și tenul tău trebuie să fie cele mai protejate.

De aceea, clinica Absolute Aestetics vă recomandă tratamentul Resurfacing de regenerare cu laserul Eufoton. Acest tratament este o nouă tehnică de regenerare a pielii care utilizează tehnica fracţională Lightscan. Laserul Eufoton emite o lumină având lungimea de undă de 1470 nm prin intermediul unei diode.

Cum funcționează tehnologia Resurfacing Lightscan la Absolute Aestetics?

Noua tehnologie împarte fascicului laser în microfascicule separate prin spaţii libere, lăsând zone libere între zonele expuse astfel încât vindecarea şi recuperarea să fie mult mai rapidă şi să se reducă la maxim riscul unor cicatrici determinate de o zonă mare de expunere, devenind astfel o metodă sigură şi eficace de întinerire facială.

Așadar, țesutul neîncălzit din jurul zonei tratate se contractă instantaneu şi celulele regeneratoare cutanate sunt stimulate. Începe astfel un proces fiziologic de regenerare cutanată prin formarea de celule noi care repară punct cu punct ţesătura cutanată deteriorată.

Efectele benefice terapiei de regenerare Resurfacing

  • Cicatricile de acnee sau de varicelă se micşorează, se superficializează şi chiar dispar complet;
  • Se regenerează textura şi tonusul, porii se micşorează şi petele brune dispar;
  • Se micșorează dimensiunile și se îmbunătățește textura vergeturilor;
  • Dispar petele de melasmă, pistruii, keratozele;
  • Se atenuează ridurile fine de îmbătrânire;
  • Se obţine un ten mai luminos;
  • Se obţine un tonus al pielii mai bun cu fermitate;
  • Efect de întinerire;
  • Tratarea leziunilor vasculare tip teleangiectazii, cuperoză, acnee rozacee.

 

Menționăm că rejuvenarea se efectuează în zona facială, gât, decolteu şi mâini, pe abdomen, fese, membre superioare sau inferioare în funcție de necesități prin intermediul unui scanner care creează sub piele sute de microcoloane de coagulare, cu obţinerea unei vindecări rapide, stimularea regenerării colagenului şi a elastinei.

Ce poate fi mai plăcut decât un răsfăț la clinica Absolute Aestetics  ?

Programul Clinicii este de luni până vineri de la 15,00 la 19,00 și sâmbăta de la 9,00 la 12,00. Programări se pot face la telefon: Ginecologie: 0755 125 535 / Plastică și dermatologie 0787 592 088.

Ne găsiți și pe ginecologiegalati.ro sau chirurgie-plastica-galati.ro
Absolute Aestetics– Sănătate și frumusețe într-un singur loc!

 

Aparatul dentar Invisalign – o procedură modernă de transformare a zâmbetului

Niciodată nu e prea târziu să remediezi ceva, iar miturile conform cărora dantura care nu a fost îndreptată în copilărie nu mai poate fi corectată nu mai sunt valabile, datorită unul tratament ortodontic modern, destinat tocmai adolescenţilor şi adulţilor.

Aparatul dentar Invisalign este o metodă uşoară de îndreptare a dinţilor pentru pacient, un aparat dentar invizibil, o procedură modernă cu aliniatori detaşabili ce înlocuiesc arcurile şi brackeţii cu un set de mulaje transparente, numite gutiere, care, purtate câteva săptămâni fiecare, ajută la alinierea dinţilor într-un mod foarte comod. “Confortabil, transparent şi detaşabil, sistemul Invisalign transformă zâmbetul fără a afecta activitatea socio-profesională a pacientului. În plus, sistemul Invisalign utilizează o tehnologie avansată de imagistică 3D computerizată pentru proiectarea planului de tratament, pornind de la poziţia iniţială a dinţilor până la poziţia finală dorită, aşa că pacientul are posibilitatea să urmărească în avans operațiunile în cursul tratamentului”, a explicat dr. Loredana Boroș, unul dintre medicii dentiști din Galați care folosesc această tehnică.

Ce diferențiază Invisalign de alte tipuri de aparate dentare?

Este 100% personalizat, aliniatorii proiectându-se pe baza situației clinice a fiecărui pacient. Gutierele sunt invizibile, detașabile și confortabile şi acționează programat asupra fiecărui dinte. Pacientul nu are restricții în ceea ce privește alimentele consumate, întrucât aliniatorii se scot înainte de masă și înainte de fiecare periaj dentar. Nu jenează pronunţia, în plus, spun pacientele, mai în glumă, mai în serios, aliniatorii reprezintă o adevărată barieră împotriva micilor tentaţii alimentare.

Cine poate purta aparatul dentar Invisalign?

Invisalign poate fi utilizat pentru tratamentul problemelor ortodontice de către majoritatea adulţilor şi adolescenţilor. Se recomandă în situațiile clinice următoare: dinţi înghesuiţi, suprapuşi, rotaţi, spaţii dentare inestetice, ocluzii deschise sau ocluzii adânci acoperite. “Medicul dentist va stabili dacă sistemul Invisalign este potrivit pentru situația clinica a pacientului în urma consultației de specialitate, ce presupune efectuarea de radiografii, fotografii şi amprentarea dinţilor”, a declarat dr. Loredana Boroș.

La Hexamed Brăila – Tehnică chirurgicală cu ultrasunete pentru cataractă

Cu o echipă renumită de specialiști chirurgi oftalmologi din București, cu aparatură modernă, servicii de calitate și prețuri accesibile, Clinica Oftalmologică și Optică Medicală Hexamed din Brăila se remarcă prin tehnica de operație a cataractei.

Cataracta e una dintre cele mai comune afecțiuni ale ochilor (mai exact a lentilei oculare numite cristalin), întâlnită odată cu înaintarea în vârstă. Singura cale de a o trata este prin operație, adică prin schimbarea cristalinului afectat cu unul artificial.

Trebuie să știți că doctorii oftalmologi de la Hexamed Brăila, parte a grupului de clinici cu același nume dezvoltate la nivel național, folosesc în tehnica operatorie Prechop. Este vorba despre o operație oftalmologică descrisă de Takayuki Akahoshi, unul dintre cei mai importanți oftalmologi. Spre deosebire de tehnica folosită în mod obișnuit în cazul cataractei, aceasta utilizează o cantitate redusă de ultrasunete pentru a îndepărta cristalinul afectat, recuperarea fiind mult mai ușoară pentru pacient.

Echipa Hexamed este specializată în chirurgia polului anterior (mai exact în operații pentru cataractă, glaucom, chirurgia pleoapelor). Numele chirurgilor oftalmologi Sanda Popa și Cristian Benguș este binecunoscut în domeniu și nu mai este nevoie să faceți un drum până în București pentru a beneficia de îndelunga lor experiență. Alături de aceștia, la consultațiile de la Hexamend Brăila vă așteaptă dr. Emanuela Dumea, dr. Alexandra Sârbu, dr. Andrei Ștefania, dr. Andrei Anghelie, dr. Violeta Măndița.

Sfatul întregii echipe de medici este să nu neglijați sănătatea ochilor și, mai ales odată cu înaintea în vârstă, să efectuați controale de rutină sau de la primele semne ce pot indica o afecțiune oculară.

Hexamed – Clinică Oftalmologică și Optică Medicală
Brăila, B-dul. Al.I. Cuza Nr. 212
Informații și Programări: 0724. 929.700

Cristina S. Carp
Foto: arhivă personală Hexamed Brăila

Şi dacă nu vreau, tot compun! – interviu cu Răzvan Clopoţel

E actor de comedie, dar a descoperit de curând că are şi voce. Cântă la chitară şi vrea să devină regizor. De anul trecut are la Galaţi propriul show cu cântecele lui, despre care ar putea scrie singur un articol, pentru că a terminat Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism.

Este vorba despre Răzvan Clopoţel, actor la Dramatic, absolvent a două facultăţi, masterand la Regie la Târgu Mureş dar şi cel care semnează muzica, conceptul şi regia show-ului Flu, Flu, ce se va repune în scenă pe 13 martie.

A pariat pe comedie din prima şi a ajuns în teatru încă din anul II de facultate. Răzvan are puţine roluri dramatice, dar bune. Iar de când se ştie are şi o pasiune: muzica.

“Îmi place să cânt la chitară. De fapt compun de când mă ştiu, tot timpul se naşte o melodie în capul meu şi dacă nu vreau, tot compun!”, spune, în glumă, Răzvan.

Aşa s-au născut, în timp, vreo 11 melodii, de fapt bucăţi de refren sau strofe, pe care colegii l-au ajutat să le pun cap la cap. Cu ele a creat spectacolul-concert, numit Flu, Flu, un show inedit, care imbină actoria cu improvizaţia şi muzica cu satira socială. Lucrează cu Hippie (Florin Chiriac- chitară) şi alţi doi instrumentişti din trupa lui: Răzvan Gheorghiu (tobe) şi Ciprian Dincă (chitară bas), iar dintre colegi i-a cooptat pentru reprezentaţie pe Oana Mogoş şi Ionuț Moldoveanu.

“Prima întâlnire cu publicul a avut loc la Festivalul de Comedie din 2019, când am cântat trei, patru melodii pregătite de noi. Sunt cântece inspirate din viaţă, din experienţele noastre de zi cu zi, scrise cu umor, care, sperăm noi, motivează, descreţesc frunţi, inspiră. Am avut o reacţie frumoasă a sălii, ceea ce ne-a încurajat. Trebuie să spun că spectacolul este interactiv, aşa că oamenii sunt liberi să se exprime”, explică Răzvan.

Cei şase sunt acum o echipă. Cu Hippie s-a înfiripat prietenia în timp: Răzvan a fost la concertele lui apoi au vorbit şi colaborarea s-a perfectat cam în doi ani de zile. Iar pe colegi îi ştia din teatru şi din experienţele de la repetiţii.

Flu, Flu este un spectacol plin de umor, inteligență și exuberanță despre lumea superficială în care trăim. Ar fi bine să nu-l rataţi”, spune Răzvan.

Care are planuri mari şi cu show-ul şi cu el. În primul rând, să (îl) joace mai mult în 2020, apoi, să găsească nişte sponsori dispuşi să se implice în sprijinirea actului cultural, să facă videoclipuri la melodiile sale şi, de ce nu, să mai creeze un show, de această dată cu lăutari şi muzică lăutărească.

“Pe piaţa românească, lucrurile sunt noi în acest domeniu şi se vede asta. Îmi doresc să cresc, să regizez şi alte spectacole, să termin masteratul şi să lucrez cu nişte studenţi buni de la Facultatea de Arte din Galaţi. Am pus deja ochii pe câţiva copii buni de la Actorie”, mai spune Răzvan Clopoţel.

Noi îi dorim să îşi vadă visurile cu ochii, pentru că dacă un regizor e inspirat, spectatorii săi vor fi fericiţi!

Expertiză în implantul dentar, la Dental Pulse Brăila

În stomatologia modernă, implantul dentar este poate singura opțiune de a înlocui un dinte extras cu unul artificial care să funcționeze în armonie cu  biocompabilitatea osoasă a pacientului.

Medicii de la Dental Pulse Brăila, specializați în implantologie, cunosc cel mai bine aceste aspecte și vă pot oferi oricând un sfat profesionist privind implantul dentar. Aceștia vă recomandă o astfel de lucrare ca o investiție de lungă durată în calitatea vieții dumneavoastră: păstrează intacți dinții vecini celui lipsă, stimulează funcțional osul, care nu se mai resoarbe, scade riscul de apariție a cariilor sau a bolii parodontale.

Nu e lipsit de importanță faptul că, la Dental Pulse Brăila, orice intervenție se realizează cu grad minim invaziv și cu disconfort redus pentru pacient. Cu tehnică dentară superioară și condiții medicale ireproșabile, oferite de specialiști cu expertiză, clinica Dental Pulse Brăila se remarcă, astfel, prin servicii de implantologie la standarde înalte!

Cum decurge intervenția pentru implant dentar?

În faza chirurgicală, implantul e inserat în osul maxilarului, apoi se așteaptă 6-8 luni pentru a se osteintegra. În faza următoare, după vindecarea gingiei, medicul dentist „va construi” pe rădăcina artificială noul dinte. Practic, va finaliza implantul printr-o coroană, o punte sau o proteză dentară.

Implantul dentar într-o singură etapă s-a dezvoltat în ultimii ani, iar diferența majoră este dată de durata foarte scurtă, dar și de procedura finală.

Pentru informații complete, sfaturi specializate și evaluarea situației din cavitatea orală, este esențial să vă programați la un consult inițial, la medicii implantologii. Aceștia se vor îngriji, așa cum face zi de zi întreg personalul medical de la Dental Pulse Brăila, ca dantura dumneavoastră să arate excelent!

Bonă sau afterschool?

Întrebarea se pune mai ales din momentul în care copilul intră la școală și îi chinuiește săptămâni întregi pe părinți, până la luarea unei decizii. La o primă vedere, afterschool-ul pare tentant: pentru că sunt teme, pentru că învățătoarele organizează astfel de programe de școală după școală cu propriile clase și pentru că părinții se văd uneori depășiți de situație în ceea ce privește gestionarea programului de lucru acasă.

Însă, dincolo de poleiala acestor programe, care promit și lecții de dans, pian, dezvoltare personală sau actorie, rămâne ideea că micuții petrec aproape 8 ore într-un spațiu închis, cu aceeași persoană, fără timp de odihnă și fără posibilitatea să-și aleagă activitățile. La finalul zilei obținem, de cele mai multe ori, niște mici frustrați, cu energia neconsumată și cu nevoia de control nesatisfăcută.

Vom încercă să arătăm că, în opinia Trust Team Galați, a apela la serviciile unei bone care să vină la domiciliu, să supravegheze copilul în mediul său familiar, să îi dea posibilitatea acestuia să se odihnească și să facă activitățile în ordinea în care dorește el, e de preferat unei activități afterschool, chiar dacă micuțul pierde la capitolul socializare.

O bonă e mai benefică decât un afterschool

În primul rând, bona e concentrată asupra unui singur copil, învățătoarea are în grijă 25. Apoi, bona poate vedea în ce stadiu se află el, în ceea ce privește acumularea cunoștințelor, atunci când îi verifică temele sau îl ajută să le facă. Într-un afterschool, temele se copiază, de cele mai multe ori, la grămadă, de pe tablă. Cantitativ, toate bune și frumoase, calitativ, nu știm dacă exercițiul folosește cu adevărat copilului.

Acasă, bona poate să gătească sau să încălzească mâncare sănătoasă, în afterschool-uri se aduce, de obicei, catering. Apoi, în familie, copilul este pus mai întâi să se odihnească, își încarcă bateriile, se conectează la mediul familiar. Apoi încep activitățile de pregătire pentru a doua zi sau cele de dezvoltare prin joc. O bonă cunoscătoare de psihologie sau cu o temeinică pregătire pedagogică poate fi aur curat pentru o familie cu copii. Iar cei de la Trust Team Galați au identificat și pregătit astfel de doamne, care abia așteaptă să își pună experiența de o viață în slujba dumneavoastră.

Nu în ultimul rând, bona poate scoate copilul în parc, îl poate duce/lua de la activitățile complementare (dans, karate, muzică, desen) și înlocuiește cu succes o bunică, o mătușă sau un prieten de nădejde. În after, copilul este doar o voce printre altele, în timp se acumulează oboseală, frustrări și dezamăgire, mai ales dacă în grup există antipatii neexprimate.

Mămicile cu experiență recomandă profesoarele ieșite la pensie, atât pentru seriozitatea lor în ce privește angajamentul pe o perioadă mai lungă de timp, cât și pentru implicarea și rigoarea lor în activitățile educative ale copiilor. Intră pe pagina de Facebook a Trust Team sau pe Urbania și află cum îți poți cunoaște ajutorul de nădejde în creșterea copilului tău. Peste puțin timp, îți garantăm că ne vei mulțumi!

 

Mihaela Alexandru – când pasiunea învinge

Mihaela Alexandru a absolvit Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, ba chiar a şi profesat zece ani în domeniu, dar pasiunea pentru culoare şi arta machiajului a fost mai puternică: în 2014 a urmat un curs de make-up profesionist şi a participat cu un pictorial la un concurs într-o revistă de specialitate. A câştigat locul I şi acesta a fost semnalul că se află pe drumul cel bun.

“Am fost pasionată de acest domeniu de când mă ştiu. Bucuria de a face pe cineva să arate bine m-a urmărit din adolescenţă, când mi-am exersat talentul pe toate prietenele, colegele, cunoştinţele. Îmi place să desenez zâmbete pe chipurile femeilor”, mărturiseşte Mihaela.

Cu Mihaela Alexandru descoperi DIVA din tine

Mihaela a urmat cursuri de make-up, a învăţat de la profesionisti de top, a experimentat, a îndrăznit şi şi a şi-a făcut, de-a lungul anilor, un nume în domeniu. Are la activ numeroase premii câştigate la concursurile de specialitate, iar ca exemplu le enumerăm numai pe cele din ultimii trei ani: în octombrie 2018-locul I la Transilvania Makeup Camp & Contest, Sighisoara, în martie 2019 – locul II la Cupa a VII la Naţionala de Makeup, Cluj Napoca, în noiembrie 2019 – Premiul Special al Juriului, la Concursul Make-up Talent şi titlul de campion la Alternativ MUA Championship, Cluj Napoca, cu locul I la competiţia Bridal (machiaj mireasă), locul I la competiţia Fashion Night şi locul I la Fantasy Mix, la secţiunea profesionişti. De altfel, Mihaela a făcut anul trecut parte din juriu,  invitându-i pe cât mai mulţi make-up artişti să participe la Campionat. La cursurile Mihaelei Alexandru s-a creat o echipă, unde o găseşti de fiecare dată zâmbind, unde visurile devin realitate, unde clientele sunt fericite şi tot mai multe domnişoare se iniţiază în tainele machiajului şi devin, la rândul lor, make-up artist. “La noi înveţi să-ţi dezvolţi talentele, punându-ţi în practică originalitatea. Cele mai de preţ valori ale noastre sunt inovaţia, educaţia şi integritatea. Suntem o echipă de make-up artişti cu experienţă în spate, care te învăţă pas cu pas tehnicile corecte ale artei machiajului. Cursurile sunt personalizate, cu module flexibile, în funcţie de programul clientelor şi certificate cu diplome eliberate de Autoritatea Naţională de Calificări”, explică Mihaela Alexandru.

Make-up-ul, între artă şi ştiinţă

Tot ea e de părere că sunt mulţi make-up artişti în oraş, însă cei cu adevărat buni sunt cei care investesc în imaginea şi în pregătirea lor. “Make-up-ul este, deopotrivă, artă dar şi matematică, înseamnă curaj să încerci lucruri noi dar şi rutină pentru perfecţionarea tehnicilor. Nu poţi face artă, dacă nu deprinzi partea teoretică, texturile, nu cunoşti proporţiile feţei, nu ştii cum se combină culorile şi ce reguli poţi să încalci”, spune Mihaela.

Mihaela iubește stilul natural, elegant, neîncărcat, dar participă şi la show-uri de modă cu tot felul de compoziţii extravagante. Sursele lor de inspiraţie sunt: Alex Box, Einat Dan, Roshar sau Julia Voron. Ca planuri de viitor, aceasta spune că îşi doreşte să se extindă, să continue cursurile pentru cei care vor să înveţe să se pună în valoare singuri, dar să exploreze mai mult partea artistică a make-up-ului.

“Visez la un studio propriu, la şedinţe foto profesionale pe creativ şi fashion, îmi doresc să explorez şi domeniul make-up-ului de film şi televiziune şi, de ce nu, să fac şi prostetică, adică machiaj cu protezare. Nu am niciun regret, ba chiar aş fi dorit să mă apuc de make-up mai devreme. Nu mă văd făcând altceva, mai ales de când am devenit mamă: am timp şi pentru copiii mei, mă răsfăţ şi pe mine. E drept că nu am weekenduri, sărbători, dar mă hrănesc cu bucuria celor pe care îi ajut să îşi descopere frumuseţea”, spune Mihaela.

Pentru cei care doresc să înceapă o afacere în domeniu are mai multe sfaturi: să muncească mult, să viseze la fel de mult, să investească în pregătirea profesională şi în produse, să îşi urmeze calea, indiferent de obstacole.

Noutățile anului la Nomasvello! – Interviu cu managerul Mihaela Lupoaie

Pentru a vedea care sunt noutățile cu care Nomasvello își întâmpină clienții pe 2020, am stat de vorbă cu managerul Mihaela Lupoaie, cea care a adus această franciză în Galați, acum opt ani de zile.

Nomasvello este o rețea de centre specializate în epilare progresiv definitivă. Datorită îmbunătățirii echipamentului de lucru, astăzi ne permitem să le prezentăm clienților noștri un echipament rapid și puternic, special conceput pentru a oferi tratamente de îndepărtare a părului și de întinerire a pielii. Acesta dispune de un sistem intens de răcire sub-zero, blând la nivelul pielii și cu un efect de anestezie locală care face procedeul nedureros. Spre deosebire de alte aparate, echipamentul de epilare definitiva Nomasvello poate trata aproape toate tipurile de piele și păr, fără efecte secundare și la un cost accesibil tuturor.

Cum funcționează tratamentul de epilare progresiv definitivă și ce alte avantaje mai are?

Este un tratament unisex, pe termen lung, epilarea progresiv definitivă este mai confortabilă și mai puțin costisitoare decât epilarea clasică. La Nomasvello putem epila orice zonă a corpului – axilă, bikini, picioare, spate, umeri, oricât de întinsă ca suprafață sau delicată ar fi (areolă mamară sau fese). În plus, cu tehnologia Nomasvello, se epilează definitiv și zona feței. Procedura tratează și foliculita, nu necesită anestezierea zonei și nu prezintă risc de infectare. Personalul nostru este specializat: toți operatorii  au urmat training-uri și sunt în permanentă colaborare cu medicii dermatologi. Iar ca să vă convingem definitiv, vă spunem că avem un preț accesibil pe piață, respectiv 85 lei/zonele mini sau 170 pentru zonele midi și maxi/ședință.

Ce tratamente și produse are Nomasvello pentru eliminarea celulitei și redobândirea fermității pielii?

Terapiile de remodelare corporală cu tehnologia LED+Esthetic, o inovație a Laboratoarelor Nomasvello Spania! Fie că alegi tratamentul corporal anticelulitic cu LED sau pe cel de fermitate a pielii, vei beneficia de: consultanță gratuită, un plan de tratament personalizat, aplicarea de produse profesionale No+Vello, cu efect instant și rezultate rapide (ședința este de 20 de minute). Tratamentul LED+Esthetic netezește pielea brațelor, sânilor, coapselor, feselor, tonifică țesuturile cutanate, revitalizează aspectul pielii și conferă elasticitate, este non-invaziv și fără efecte secundare. Pentru mămici, după naștere, le recomandăm pachetele FIT MOMS SOFT și FIT MOM MOMS INTENSIV.

Care sunt avantajele curățării faciale PRO SKIN?

Tratamentul de curățare ProSkin este o metodă rapidă, eficientă și non-invazivă în urma căreia veți vedea următoarele rezultate: piele hidratată, netedă și moale, fără puncte negre, cu porii închiși, celule regenerate și o producție crescută de colagen. Este un procedeu nou, care funcționează fără a fi necesară utilizarea unor produse chimice.

Ce tratamente și soluții aveți pentru petele pigmentare sau pentru o piele sensibilă?

La Nomasvello vă putem oferi serviciul de Rejuvenare cu IPL, ce presupune aplicarea impulsurilor de lumină pe piele. Este recomandat pentru tratarea petelor de bătrânețe, a ridurilor de expresie, pentru hiperpigmentări, pierderi ale elasticității pielii și acnee. Vara, recomandăm Tehnologia LED +Esthetic. Principiul Photocare ajută la reducerea semnelor și a pigmentării excesive, la diminuarea ridurilor și a roșeții pielii, precum și la tratarea tenului gras. Efectele tratamentelor faciale cu LED sunt accelerate dacă înainte se efectuează o curățare facială în profunzime cu ProSkin, în urma căreia tenul este pregătit să absoarbă din plin produsele noastre profesionale No+Vello aplicate.

Ce ne puteți spune despre sistemul de albire profesională a dinților de la Nomasvello?

Tehnologia LED +Esthetic oferă o metodă de albire dentară mai rapidă, mai accentuată, de durată și deloc invazivă. Dinții sunt mai albi cu până la opt tonuri, tratamentul este comod, eficient și fără efecte secundare, preț special pentru clienții Nomasvello, rezultatele vizibile încă de la prima ședință. Procesul de albire cu tehnologia LED +Esthetic se face în 3 ședințe a câte 20 de minute fiecare.

În final, vă reamintesc că în centrele Nomasvello fidelitatea se răsplătește, toții clienții primesc banii înapoi sub formă de puncte, la orice tratament efectuat sau produs cumpărat, primești cadou pe Cardul de Fidelitate un număr de puncte bonus. În fiecare lună a anului vom avea oferte cu discount-uri semnificative pe lângă pachetele și abonamentele fixe, anuale, la care se poate beneficia de până la 30% reducere. Vă așteptăm cu drag la o testare și diagnoză facială, gratuite!

Revista Urbania nr.22

Chiar dacă nu a fost o iarnă așa cum poate ne-am dorit fiecare, vremea trece și ne pregătim cu toții de primăvară. Natura se trezește la viață și soarele ne face curte cu zile senine și mult mai calde. Păstrând același ton de optimism și energie cu care te-am obișnuit, îți dăm toate ponturile pentru locații pline de culoare și de viață unde poți să-ți „încarci bateriile” împreună cu cei dragi ție.

În noul număr al Revistei Urbania vei descoperi locații noi, nu doar pentru tine ci și pentru prietenii tai cu blăniță, saloane de înfrumusețare unde vei obține acel look mult dorit, îți vom spune unde poți găsi soluția pentru zâmbetul ce cucerește inimi, sfaturi pentru revigorarea organismului și multe alte idei aflate la un clik distanță.

Nu am uitat de oamenii care te inspira și care au devenit deja un model, găsești toate detaliile în Interviurile Urbania și în Oameni de succes. Așadar, nu mai aștepta, pune mâna pe revistă, folosește reperele pe care ți le dăm și redescoperă #JunglaUrbană.

Revista Urbania februarie – aprilie 2020

Revista Urbania – ghidul tău în jungla urbană!

Menopauza şi postmenopauza

După un an fără menstruaţie, femeia atinge menopauza şi trece în postmenopauză. După un an sau doi de postmenopauză, nivelul de estrogen se echilibrează la un nivel scăzut. Deoarece estrogenul joacă un rol important şi în alte funcţii ale organismului, nivelul scăzut are efecte ce includ pierderea mineralelor din ţesutul osos şi subţierea şi uscarea pielii, atrofierea vaginului şi a tractului urinar, demineralizarea, modificări ale dinţilor şi gingiilor – producţia scăzută de estrogen afectează ţesuturile de legătură ceea ce creşte riscul de pierdere a dinţilor şi de afecţiuni gingivale. Simptomatologia caracteristică menopauzei este cauzată de modificarea sau scăderea nivelului hormonal şi persistă încă unu sau doi ani după menopauză.

Unele femei prezintă simptome pentru încă cinci sau mai mulţi ani iar acestea pot fi:

  • bufeuri (senzaţie de căldură subită şi trecătoare resimţită pe faţă, gât, torace, însoţită de transpiraţii şi frisoane)
  • tulburări de somn (insomnie)
  • tulburări emoţionale, schimbări ale dispoziţiei sau iritabilitate
  • modificări ale vieţii sexuale, a interesului sau a răspunsului sexual
  • probleme de concentrare sau de memorie legate de tulburarile de somn şi de modificarile hormonale
  • migrene (dureri de cap)
  • tahicardie (palpitaţii)
  • prurit generalizat (mâncărimi).

Menopauza se poate instala artificial şi prematur prin scoaterea chirurgicală a ovarelor sau prin chemoterapie sau radioterapie în zona abdominală şi pelvină. Menopauza instalată artificial post-chirurgical, prin chemoterapie sau radioterapie se poate asocia cu depresie, anxietate, tulburări de somn sau iritabilitate.

 Natur House vine în ajutorul tău cu soluţii

  • Un stil de viaţă sănătos va ajuta la reducerea simptomatologiei menopauzei. Asta înseamnă: o alimentaţie echilibrată, fără stress, mişcare regulată, evitarea fumatului, a cofeinei şi a abuzului de alcool.
  • Terapia hormonală cu doze scăzute sau cu contraceptive orale în doze mici poate fi o opţiune în cazul în care femeia mai prezintă cicluri şi are mai multe simptome sau mai accentuate. Contraceptivele orale nu se folosesc după instalarea menopauzei, deoarece conţin cantităţi de hormoni mai mari decât necesarul femeilor.
  • Exerciţiile de respiraţie meditativă şi suplimente ca black cohosh sau Cimicifuga racemosa (ierburi din America de Nord – coada şoricelului) sau soia pot ajuta la ameliorarea simptomatologiei.

Natur House este unul dintre liderii mondiali în nutriție și dietetică, cu peste 2000 de centre prezente în 40 de tari. Centrul oferă celor interesați consiliere din partea unui specialist în nutriție, care în funcție de obiceiurile alimentare, de stilul de viață, de afecțiunile fiecăruia îi va recomanda o dietă de reeducare alimentară și produse exclusive marca Natur House.Toate consultaţiile sunt gratuite.

Programările se fac la numerele de telefon 0751.339.206 sau 0786.925.747.

 

6 zile cu 6 filme de Oscar

„Parazit”, filmul care a scris istorie la Oscar, se vede pe marele ecran în cinematografele Cinema City din toată țara

Nu ai avut ocazia să vezi până acum filmele nominalizate la Oscar în acest an? Marele câștigător al celei de-a 92-a ediții a galei, „Parazit”, poate fi vizionat în toate cinematografele Cinema City din țară, alături de cele mai premiate filme, până pe 16 februarie.

Cu 6 nominalizări dintre care 4 au fost câștigătoare, filmul face istorie devenind prima producție într-o limbă străină care ia premiul pentru Cel mai bun film, în același timp obținând și premiul pentru Cel mai bun regizor (Bong Joon Ho), Cel mai bun scenariu original (Bong Joon Ho) și Cel mai bun film internațional.

Alături de producția sud-coreeană, poți să te bucuri de o săptămână specială la cinema și cu alte producții care au fost nominalizate și premiate de industria cinematografică. Până pe 16 februarie poți profita de oferta „Filme, Premii, Statuete”, și cu cât vezi mai multe filme, cu atât plătești mai puțin.

Ai ultima șansă să vezi în cinema producțiile:

„Joker”
Cu 11 nominalizări, filmul i-a adus premiul Oscar pentru Cel mai bun actor principal lui Joaquin Phoenix în rolul lui Joker (acesta fiind și primul Oscar câștigat în cariera actorului). Filmul a fost premiat și pentru Coloană sonoră originală.
„A fost odată la…Hollywood”
Cu 10 nominalizări și titlul de favorit pentru titlul de Cel mai bun film, filmul-omagiu adus Hollywood-ului a obținut premiul Oscar pentru două categorii, Scenografie și Cel mai bun actor într-un rol secundar pentru Brad Pitt (fiind și primul Oscar din cariera lui).

Din aceeași promoție fac parte și cele mai noi titluri nominalizate, precum:

„Fiicele domnului March”
Cu 6 nominalizări, filmul a obținut Oscarul pentru Cele mai bune costume (Jaqueline Durran).
„Bombshell: Scandalul”
Cu 3 nominalizări, filmul a fost premiat pentru Machiaj și Coafură.
„La cuțite”
Cu o nominalizare pentru categoria Scenariu Original, filmul are o poveste captivantă și plină de umor, dar și distribuție de top (Daniel Craig, Chris Evans, Christopher Plummer, Jamie Lee Curtis, Katherine Langford, Ana de Armas).

Mai multe detalii pe http://bit.ly/FilmePremiiStatuete.