Breaking news:

Activităţi folositoare cu care să vă încărcați timpul liber

Pentru mulți dintre noi, timpul liber reprezintă încărcarea cu preocupări utile, fiind o modalitate prin care ne sporim energia, creativitatea, entuziasmul şi bineînțeles sentimentul de împlinire în viaţă. Astfel, dacă timpul liber este fololsit într-un mod benefic, cu siguranță ne vom asigura că suntem împliniți pe toate planurile, atât profesional, cât și sentimental.
Iată, așadar câteva moduri prin care ne putem folosi cu succes timpul liber în activităţi utile.

1. Renunțați la stresul fără rost

Pentru a avea parte într-adevăr de timp liber și să fie folosit cu lucruri benefice, feriți-vă de energia negativă și de lucrurile care vă stresează fără sens. Aveți nevoie de timp liber pentru reîmprospătarea şi îmbunătăţirea energiei și creativității. Nu lăsați activităţile cotidiene ale vieţii de zi cu zi să vă „târască” în timpul liber sub pretextul că aşa sunteți util deoarece nu veți avea nimic de câștigat.

2. Încercați să vă deconectați de la privitul la televizor

Televizorul a devenit pentru mulți o sursă de relaxare, însă de multe ori acesta vă încarcă inutil cu fel și fel de energii negative, riscând astfel să vă epuizați timpul liber cu astfel de lucruri. Înlocuiți televizorul cu alte surse, care vă pot oferi oportunităţi ample de a obţine mesaje creative, practice sau informative.

3. Învăţați lucruri noi

Uneori, la locul de muncă, suntem nevoiţi să învăţăm lucruri noi pentru a ne menţine poziţia sau pentru a crește pe plan profesional. Însă nu întotdeauna învăţăm pentru că vrem sau pentru că ne place. Încercați să vă dozați timpul liber învăţând lucruri noi prin dorinţă şi dăruire, fără a avea o presiune extra față de obiectivele propuse.

4. Folosiți-vă de pasiunile voastre

Timpul liber este un moment perfect pentru a vă urma pasiunile sau hobby-urile. Pasiunile vă ajută să vă deconectați de la responsabilităţile familiale sau cele ale locului de muncă. În acest fel,vă puteți crea un spaţiu personal pentru relaxare, distracţie şi dezvoltare. Pasiunile vă pot crește entuziasmul şi încrederea de sine. Cu cât vă simţiți mai bine în interior, cu atât calitatea tuturor acţiunilor dumneavoastră va creşte.

5. Luați-vă un animal de companie

Dacă până acum nu ați avut un animal de companie, acesta este un moment prielnic pentru a vă gândi la acest lucru. Animalele necesită îngrijire regulată şi vă pot ajuta astfel să vă creați timp liber datorită nevoii lor de grijă şi afecţiune. În acest fel vă puteți deconecta de la toate motivele de stres sau responsabilitățile din viața cotidiană. Îngrijirea unui animal poate fi cea mai plăcută activitate de rutină pe care o puteți alege pentru timpul dumnevoastră liber.

Tendinţele machiajului de zi în 2017

După cum știm tendinţele în Make-up ca de fiecare dată sunt date pe catwalk la prezentările de modă ale marilor designeri. O dată cu vestimentația, și machiajul face încă o dată un salt înapoi, dacă în anul 2016 acesta a fost în spirit din anii ’90 anul acesta este inspirat din machiajul anilor ’80. Machiajul de zi trebuie să fie unul natural şi luminos, naturalețea, prospețimea și fragilitatea fiind punctele forte ale acestuia ce vor domina tendințele verii.

Fondul de ten

Trebuie să fie unul cu o textură ușoară în nuanțele naturale ale pielii, dar şi o textură satinată pentru un plus de lumină, optând pentru o bază hidratantă iluminatoare, iar în zonele cu problemă aplicaţi un concealer.

Sprâncenele „motănel”- naturale

Sprâncenele le poţi purta răsfirate sau aranjate, dar întotdeauna cât mai dese şi lungi, le poți fixa cu ajutorul gelului transparent.

Blush-ul

Dacă până acum se purta pe zona de contur în semiumbră, anul acesta se poartă cât mai central pe obraz și în nuanțe rozalii, iar în zona de lumină aplicăm un highlighter.

Ochii sclipitori

Se poartă foarte mult pleoapele sclipitoare ce tind să fie foarte jucăușe. Pentru acest lucru te poți folosi de farduri satinate sau chiar sclipici în nuanţe naturale dar fără a exagera.

Linia de tuș

Încă la putere, aceasta dă o profunzime ochiului. Clasicul negru poate fi înlocuit cu nuanțe mai electrice precum albastru, verde mov animând look-ul de zi.

Buzele

Rujul mat este vedeta anului 2017. Ținând cont că am optat pentru un look natural buzele pot fi accentuate, pentru un plus de senzualitate putem folosi nuanțe de ruj de la roșu trandafir până la prună.

Botezul bebelușului tău – de la burtică la album de familie

Sunt de părere că amintirile de familie pentru voi și bebelușul vostru încep, așa cum e firesc, din burtică.
Nu puține sunt viitoarele mămici care aleg să aibă ca amintire câteva fotografii realizate în studio sau în natură cu burtica. Cu siguranță este un sentiment cu care majoritatea femeilor nu se va mai întâlni, rezultând, astfel, o șansă unică. Aparent, sesiunea foto cu burtică este un trend, o modă. Știu sigur că, peste ani, orice mămică ar retrăi, cu aceeași intensitate, momentele plăcute din timpul sarcinii. Este, în același timp, un prilej minunat pentru bebe, atunci când va crește, să poată răsfoi câteva pagini cu familia sa, înainte ca el să fi fost adus pe lume.
Pornesc mereu sesiunile foto cu idei năstrușnice, unele planificate, altele care vin pe moment. În studio, de cele mai multe ori se întâmplă să fiu pus în fața unor mici dificultăți pentru că fotografiez oameni care nu stau zilnic în fața aparatului de fotografiat și, atunci, apelez la câteva artificii. Poate cele mai importante artificii sunt timpul și răbdarea.

Momentele botezului

Amintirile voastre de familie încep cu voi și dorința voastră de a coopera și a de înțelege care sunt cu adevărat valorile care contează. Eu, ca fotograf sunt prezent încă de la pregătirile de înainte de botez. Îmi doresc să documentez întreg momentul.
Mă impresionează foarte mult emoția părinților din timpul pregătirilor pentru slujba de la biserică. Repet de foarte multe ori părinților, faptul că, atunci când spunem botez, ne gândim la slujba de botez. Așadar, alege o biserică de suflet, suficient de încăpătoare și cât mai luminoasă. Sunt perioade în care la aceeași oră, în aceeași biserică mai sunt botezați alți copii. Ai mereu de ales așa că încearcă să nu te complaci în această situație. Slujba de botez este poate cel mai emoționant moment de la eveniment și așa trebuie să rămână și în albumul vostru de familie.

Un alt lucru important când vine vorba de botez este sesiunea foto cu voi și bebelușul vostru. Acum 3 ani am început un proiect la care lucrez în permanență. Un studio foto pentru familie și bebeluși. Acolo, avem timp suficient să realizăm imagini superbe cu voi toți.

De cele mai multe ori, petrecerea are întâietate în ochii părinților. Inițial mă obosea să explic faptul că petrecerea trebuie să fie pe ultimul loc. Acum sunt foarte încântat de faptul că oamenii înțeleg că petrecerea dată în cinstea bebelușului este un lucru nu așa de important pe cât pare. În oferta mea am inclus maxim 3 ore, prezența mea la petrecere. 3 ore sunt suficiente pentru a surprinde momentele importante de la petrecere.

Albumul de botez, tipărit pe hârtie fotografică este tot ceea ce rămâne după ce botezul trece. Este foarte important să alegem imagini reprezentative cu voi ca familie, imagini cu titlu de amintiri dar și intime în același timp. Din dorința de a păstra cât mai mult intimitatea, limitez foarte mult numărul de cadre de la băița bebelușului.

Și nu în ultimul rând, căutați un fotograf diferit, căutați un fotograf care să surprindă momentele importante într-un mod unic și plăcut. Bugetul pe care-l alocați fotografiilor de botez este odată, pentru toată viața. Muzica cântă doar o noapte, ursitoarele pleacă după câteva minute. Renunțați la lucruri nefolositoare, la tradiții făcute după ureche. Eu am doar o fotografie de la botezul meu și plec la fiecare botez cu acest lucru în minte. Voi, câte fotografii aveți? Bucuria copiilor e trecătoare!

Rețetele lunii – prezentate de Chef Vali, bucătarul de la Summertime, dublu medaliat cu aur

Creveți la grătar

“Rețeta este adusă de mine din Italia, mai precis din zona Siciliei, unde se mănâncă mult pește și fructe de mare. Creveții se curăță cu grijă, apoi se fac la grătar în stil mediteraneean și se asezonează cu un dressing, ce conține, printre altele, ulei de măsline, zeamă de lămâie, pătrunjel și usturoi”, precizează Chef Vali. La final, creveții se așează pe farfurie cu un mix de salată mediteraneeană, cu rucola, radicchio și salată verde. La acest fel de mâncare, Chef Vali recomandă un vin alb, sec.

Ribs cu cartofi naturali prăjiți și sos barbecue de casă

Coasta se tăvălește prin sosul barbecue făcut în casă. (timp de preparare 120 de minute). “Este un preparat ce vine din America. Ribs așa cum le fac eu, nu mai găsiți în altă parte. Rețeta e îmbunătățită de mine, coasta e pusă în valoare cu totul altfel. Trebuie doar să veniți să încercați preparatul la Summertime și vă veți convinge,” spune Chef Vali. Se servește cu salată și sos barbecue și merge foarte bine cu un vin rose sau roșu sec.

Chef Vali, pe numele său Vali Enică, vine din Constanța și are o experiență de 27 de ani în bucătărie. A lucrat în țară, pentru restaurante mari, unde a pregătit masa pentru sute de persoane, dar și-a impus stilul în Galați la Viva Club, Divino Club, Flow sau Union Jack – unde se mai gătește și acum după rețetele sale.

A fost și în bucătării din mari restaurante în Europa, a furat meserie de la cei mai experimentați, la rândul său a creat discipoli cu care se mândrește. Dublu medaliat cu aur la Campionatul Internațional de Pizza și Paste, de la București, acum gătește pe Faleza Dunării, așa că, dacă vreți să vă simțiți ca la Masterchef, dați o fugă la Summertime.

Mâncare bună și naturală, atmosferă estivală, evenimente inedite – e rețeta perfectă pentru o vară de vis la Summer! Iar noi zicem că merită încercat!

 

Evenimente de Bun Simţ dă tonul la distracţie

“Suntem ceea ce ne amintim” Nichita Stănescu

Cu acest gând în minte, echipa Evenimente de Bun Simţ, o echipă tânără şi entuziastă, şi-a luat angajamentul de a crea amintiri de neuitat tuturor clienţilor care apelează la serviciile lor.
Organizarea unui eveniment de bun simţ va diferenţia clar o petrecere obişnuită de una de neuitat.

Muzica dă tonul

Pentru orice moment special din viaţa voastră, echipa EVDBS are pregătit un repertoriu muzical foarte diversificat, începând cu muzica anilor ‘70 până la ultimele hituri din prezent. Astfel, vor fi mulţumiţi până şi cei mai pretenţioşi invitaţi.
Evenimentul tău e pe mâini bune alături de DJ-i cu o experienţă de peste 10 ani în domeniu.
EVDBS vă pune la dispoziţie şi serviciul de închiriere sistem audio complet, boxe, mixere, microfoane sau console de mixat.

Amintiri de neuitat marca Joben Cabina Foto

Distracţie, fotografii instant, distracţie! Aceasta este, pe scurt, descrierea celui mai în vogă serviciu fotografic al momentului.
Cabina foto Joben e un „must have” pentru a-ţi asigura o porţie bună de râs la petrecerea ta. Şi pleci cu dovada vie, fotografia.
Rezervi JOBEN şi eşti în trend!

Lumini, fum greu, rent a barman

Aceste servicii vin să completeze perfect ingredientele pentru reuşita evenimentului tău. Luminile sunt de nelipsit la o petrecere, fumul greu va transforma ringul de dans într-o scenă de poveste, iar barmanul va avea grijă ca licorile bahice să aibă cel mai bun gust.

Prezentator evenimente

Pentru evenimente corporate, spectacole, concursuri sau orice eveniment care presupune o prezentare în faţa unui public, vă lăsăm în siguranţă pe mâna lui Liviu Stoica – Mc & prezentator cu o experienţă de peste 10 ani în public speaking şi prezentări evenimente.

Bunul simţ e din nou la modă!

www.evenimentedebunsimt.ro
Facebook: Liviu Stoica – Evenimente de Bun Simţ!

Un fotograf în Londra

Când călătoresc, prefer să simt strada, să mă amestec printre oameni și să mă las purată de ritmul vieții lor. Te pierzi repede în mulțime. Se vorbesc toate limbile pământului. Zâmbesc, gândindu-mă că nu înțeleg nimic din ce spun unii, găsesc asta reconfortant. Este o stare de comuniune, de apartenență la un întreg de mult pierdut. Babel.

Londra a fost mereu în ochii mei amestecul ideal între vechi și nou, între tradiție și inovație. Trec cu evlavie pe lângă Globe Theatre, replică identică a construcției originale elisabetane, cu gândul la Shakespeare. Puțin mai încolo, Tate Modern este găzduit într-o fostă uzină electrică. În holul imens este montată o instalație de lumină și sunet. Oameni întinși pe mocheta gri trăiesc experiența instalației de artă contemporană de sunet-lumină cu un firesc și cu o relaxare desăvârșită. Devin geloasă, mi-aș dori și înapoi acasă, în orașul meu, așa ceva.

Urcăm dealul verde smarald până la Greenwich Observatory. La meridianul zero, turiștii se fotografiază cu un picior în emisfera de est și cu celălalt în emisfera de vest. The Shard, unul din zgârie-norii londonezi, patronează zvelt cerul. Pub-uri cochete. La Royal Albert Hall lumea intră la spectacol. Mâncare din toate colțurile lumii în mica piațetă din Greenwich. Tube rides. Thames Clippers, catamarane de mare viteză pe Tamisa. Kensington la asfințit, Royal College of Music, ambasade, eleganță și somptuozitate.

Pe Prince Consort Road, a patra cea mai scumpă stradă din Londra, este o pancartă anunțând trecerea Prințului Albert pe acolo duminică 9 aprilie și implicit închiderea drumului din acest motiv între prele 11 și 13. Este o altă lume. Un alt secol de civilizație.

Sfaturi în alegerea școlii de make-up

În ultimii ani, tot mai mulți tineri nu mai aspirã la joburi clasice de medic, inginer etc, ci la cele legate de frumusețe și artã : make-up artist, hairstylist, florist etc

Alegerea de a deveni make-up artist este o decizie importantã, urmatã de alegerea școlii unde veți invãța aceastã meserie.

Gãsirea cursului potrivit pentru tine necesitã puțin timp și efort.
Existã pe piațã mai multe școli, cu o varietate de cursuri:

• Automachiaj – te invațã sã te machiezi pe tine, sã te pui in evidențã, sã iți subliniezi armonios trãsãturile
• Cursuri de bazã – oferã informații de la cele mai simple la cele mai complexe, asigurã tot bagajul de informații de care ai nevoie pentru a incepe sã profesezi.
• Perfecționãri – nu sunt chiar cursuri in sine, ci mai degrabã workshopuri în care se prezintã diverse tipuri de machiaj, trenduri sau lucrul cu diferite texturi.

Fiecare şcoalã lucreazã cu anumite branduri, ia în considerare produsele pe care le folosesc. Întreabã înainte de a te înscrie, pentru a nu trebui sa vii cu propriile produse!
Majoritatea școlilor nu oferã pensule în cadrul cursului. Va trebui sã aloci un buget și pentru asta.

Durata cursurilor variază de la o zi (perfecționãri), la câteva sãptãmani sau luni.
Ca structurã, orice curs bun are o parte teoreticã , una demonstrativã și una practicã.

Sfaturi în alegerea școlii

• Fã o selecție a școlilor care te-ar interesa
• Viziteazã-le site-ul sau pagina de Facebook și vezi ce oferã fiecare (programa, informații, poze)
• Cautã profesorii de la fiecare școalã și vezi ce portofoliu sau recenzii au
• Mergi la școalã și asistã la o ora
• Mergi ca model la trainerul respectiv pentru a-ți face o idee despre el și curs

Foto 1
Makeup: Diana Pavel, makeup artist, trainer automachiaj Diva Academy
Photo:Oana Artem

Foto 2
Makeup: Mihaela Alexandru, makeup artist, trainer curs incepatori Diva Academy
Photo:Oana Artem

Foto 3
Makeup: Larisa Boitan, makeup artist, trainer curs baza & perfectionari Diva Academy
Photo: Oana Artem

Atelierul de meşterit poveşti, primul atelier de storytelling din Galaţi

Suntem o poveste şi facem parte din ea. Zi de zi îi dăm suflu, culoare, sens, iar scena vieţii larg deschisă ne invită să defilăm, în ritm cadenţat, în văzul tuturor! Aşa a început totul. Dintr-un gând, multă pasiune, din suflet de mămică de gemeni minunaţi şi pedagog cu drag de copii! Din aceste motive şi multe altele, am dat naştere primului atelier de storytelling din Galaţi!

Entuziasm şi motivaţie pentru lectură

Proiectul Atelierului de Meşterit Poveşti, pe care l-am demarat în anul 2015, a adunat în jurul său o comunitate de oameni minunaţi, care iubesc frumosul, lectura şi copiii deopotrivă, şi cu drag s-au alăturat ideii, ce încet a prins viaţă.

Iniţiativa creării atelierelor de lectură a pornit din necesitatea de a stârni entuziasmul şi motivaţia pentru lectură, interesul pentru descoperire şi imaginaţie în rândul preşcolarilor şi şcolarilor.

Atelierele sunt foarte interactive şi creative, bogate în jocuri de rol, dramatizare, interpretare, iar la final copiii desfăşoară de fiecare dată, activităţi practice inedite şi pleacă acasă cu o cărticică de poveste în dar.

În cadrul programului, cei mici sunt încurajaţi să vorbească liber şi fluent, să asculte şi părerea celorlalţi, să comunice prin mijloace multiple şi să se integreze într-un grup, să exprime idei şi sentimente, verbal şi/sau în scris, să-şi susţină punctul de vedere cu argumente.

Invit aşadar părinţii din Galaţi cu tot cu copilaşi, să ne cunoaştem mai bine şi să intrăm împreună în lumea poveştilor, în fiecare zi de miercuri de la ora 17 la librăria Donaris. Iar pe cei ce nu ne pot onora cu prezenţa, locuind în alte oraşe, vă aştept deopotrivă pe blog (www.reginamama.com) să vă împărtăşesc impresii şi idei de la fiecare întâlnire, direct din Atelier;)

Gentleman Style by Carlionț – un tărâm fermecat!

Gentleman Style by Carlionț este un salon dedicat în primul rând copiilor, unic în zona Galați-Brăila, dar și un loc unde tăticii și bunicii se pot tunde sau bărbieri, iar mămicile sau bunicile pot petrece câteva ore la coafor, manichiură, cosmetică, fără grija celor mici. Gentleman Style by Carlionț este o afacere de familie, pornită, printr-un proiect guvernamental, în 2012, de frații Simona și George Bălan.

“A apărut în momentul în care a venit pe lume fiica mea, Maria. M-am dus să o tund, a fost circ, iar frizerița mi-a zis să nu mai vin data viitoare. Atunci m-am gândit că e o oportunitate de afacere, am fost în Bistrița, la un salon similar, și am luat franciza. Vin la noi copii din tot județul, din Brăila și din Vrancea. Primul tuns e întotdeauna greu pentru cei mici, dar la Gentleman Style by Carlionț copiii plâng doar că nu vor să mai plece acasă,” ne spune Simona Bălan, administratorul salonului.

O lume de basm pentru cei mici

Copiii descoperă aici un tărâm fermecat, plin de jucării, jocuri, desene animate și …calești fermecate, care sunt, de fapt, mașinuțe și motociclete mobile. Fetițele beneficiază de cârlionți de prințese, împletituri sau cocuri de balet, băieţeii, la cerere, de șuvițe colorate nepermanente. Produsele de styling folosite pentru copii sunt fără parabeni. La final, micuții se mai pot juca în locul special amenajat și pot primi un balon modelat sub formă de sabie, inimă sau cățel, bomboane ori o insignă.

Frizerie, coafor, manichiură, cosmetică pentru cei mari

În paralel, tăticii pot beneficia de tuns, bărbierit, spălat, tratamente și masaj capilar. Iar mămicile se pot bucura în voie de servicii profesionale de vopsit, coafat, aranjat, manichiură, pensare, epilare sau pot sta câteva zeci de minute la un tratament cosmetic. Produsele sunt de la Wella, de o foarte bună calitate.

Ca să aflați mai multe, consultați: Facebook/Gentleman Style by Cârlionț și http://www.frizeriegalati.ro/. Programările se pot face la telefon: 0757855043 sau 0336802117 sau direct pe facebook, la adresa: @gentlemanstylecarliont.
Adresa: Complex Spicul, Strada Albatrosului, nr. 1, Bloc M, parter, în parculețul de lângă Hotel Galați.

Cum să te relaxezi și să slăbești la Centrul Epsilon

Împachetări la rece, pentru un corp de invidiat în sezonul cald

Revigorante, relaxante și cu efect vizibil de slăbire, împachetările la rece reprezintă o soluție binevenită când se apropie sezonul cald. Și, în același timp, sunt foarte apreciate de doamnele și domnișoarele care stau deja cu gândul la hainele ușoare de vară și la vacanțele-nsorite.

Nou intrată în pachetul de servicii ale Centrului Epsilon Galați, împachetarea la rece cu criogel cu benzi este, de altfel, o alternativă binevenită la un alt tip de împachetare aflat în oferta Epsilon. Algoterapia sau împachetările în tunel cu alge sunt preferate în sezonul rece, întrucât folosesc beneficiile aerului cald. Începând cu această perioadă a anului, puteți alege fără niciun regret serviciul de împachetări la rece.

Efectul tratamentului e dublu

La fel ca un duș răcoritor, aplicarea benzilor cu criogel pe corp revigorează întregul organism, pornind de la nivel celular. Efectul tratamentului e dublu: relaxare și eliminarea surplusului de kilograme de pe abdomen, brațe sau fese. Iar pentru a vă bucura de aceste beneficii, nu trebuie decât să stați întinse. Și, bineînțeles, să lăsați ca benzile cu criogel în care vă e înfășurat cu grijă corpul să își facă pe deplin treaba!

O ședință durează între 30 și 40 de minute, în funcție de limita acceptată de pielea dumneavoastră. Senzația de la final e incomparabilă. Bineînțeles, dacă întregul corp a fost astfel răsfățat, ideal este să vă ocupați și de ten: un tratament cu vacuum facial anticearcăn sau pentru retenția de lichide ori un masaj tonifiant și de relaxare. Starea de bine și tonusul excelent vă vor însoți mult timp după încheierea tratamentelor.

Iar dacă, totuși, vă faceți griji în ceea ce privește senzația de rece a împachetărilor… atunci ar trebui să vă amintiți că echipa de cosmeticiene Epsilon, profesionistă și bine pregătită cu sfaturi și informații, vă întâmpină întotdeauna cu multă-multă căldură!

“Vreau să slăbesc “- vreau să fiu sănătos

Dacă vrei să îţi schimbi radical aspectul fizic şi să slăbeşti, ai răbdare, fii exigent cu tine însuţi şi continuă să te automotivezi. E adevărat că după sărbători sălile de sport sunt pline ochi cu cei care au pus câteva kilograme în plus sau cei care îşi doresc definire musculară, dar după o lună cei mai mulţi renunţă. Fii tu cel care face diferenţa! Stabileşte-ţi ţeluri măreţe, însă pe termen lung. Aşteptările realiste îţi vor aduce rezultate.

Automotivaţie!

Caută o persoană care te inspiră prin felul cum arată,ia un afiş cu el/ea şi lipeşte-l pe frigider sau pe un perete din camera ta ca să-ţi aminteşti de ce faci sport şiş a renunţi la dulciuri şi făinoase.Ni se întâmplă tuturor să fim stresaţi,ne pierdem cheful de antrenament,alimentaţia sănătoasă nu ne mai surâde.E firesc,se întâmplă,ridică-te şi continuă de unde ai rămas.
Colegii mei şi cu mine vă vom aştepta la sală bucuroşi şi pregătiţi să vă motivăm în a vă îndeplini ţelurile.

“Vreau să slăbesc”

De ce? Este o clasă circuit dinamică şi energică, cât şi un antrenament de formare a resiztentei şi de pierdere în greutate. Sunt alternate exerciţii cardio cu exerciţii de tonifiere. Intensitatea acestei clase este medie spre ridicată. Beneficii: creşte forţa musculară, creşte viteza de reactive, dezvoltă rezistenţa, dezvoltă rezistenţa cardio-respiratorie.

Body pump

Concentrându-te pe greutăti uşoare şi pe mai multe repetiţii, vei arde grăsimile şi îţi vei creşte forţa. Cu acest antrenament intri în formă şi îţi tonifiezi principalele grupe de muşchi.

Spinning-ul este o activitate aerobică care se practică cu ajutorul unei biciclete statice.
Beneficii: te ajută să slăbeşti, te ajută să elimini toxinele, întăreşte inima, îmbunătaţeşte metabolismul oaselor şi articulaţiile, întăreşte muşchii gambelor şi fesierii, un beneficiu important pentru femei este faptul că ajută la combaterea celulitei, elimină stresul.

Sportul este un mediu sigur, unde poţi ieşi din zona de confort şi poţi afla mult mai multe despre tine decât de oriunde altundeva.

Roxana Lazăr
Instructor Personal Trainer
Aerobic, Body Pump-Cross Circuit, Spinning,
”Vreau să slăbesc” la MaxFitness Coşbuc

Recomandările de lectură din partea Librăriei Humanitas din Galați

Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, scrisă de Héctor García și Francesc Miralles, o apariție nouă în colecția Practic a Editurii Humanitas.
Traducere de Carmen Dinică

Ce este Ikigai?

„Ikigai… Acest concept japonez, care s-ar traduce prin «fericirea de a fi mereu ocupat», pare să explice extraordinara longevitate a japonezilor, mai ales din insula Okinawa. Acolo, numărul persoanelor centenare depășește cu mult media mondială.
Cultivarea prieteniilor, alimentația moderată, odihna adecvată și mișcarea ușoară par să facă parte din ecuația sănătății, însă în centru este acea joie de vivre, bucuria de a trăi, care îi ajută să însumeze ani și să sărbătorească în continuare fiecare răsărit de soare, ikigai-ul personal al fiecaruia.“ (Héctor García (Kirai) și Francesc Miralles)

Amurgul marinarului, roman semnat de Yukio Mishima, a fost tradus și inclus în luna aprilie în colecția Raftul Denisei de la Editura Humanitas Fiction.
Traducere din japoneză şi note de Andreea Sion

„Cel mai bun roman al lui Mishima și unul dintre cele mai mari ale secolului trecut.” (The Times)

“Romanul Amurgul marinarului a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles și Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea, iar în 1990 a avut premiera spectacolul de operă Das verratene Meer, pe muzica lui Hans Werner Henze, după un libret de Hans-Ulrich Treichel. În 2006, o nouă punere în scenă, de data aceasta pe un libret în japoneză și purtând titlul original Gogo no eikō, a fost prezentată la Festivalul de la Salzburg.

În luna mai, Editura Humanitas mai pregătește și o promoție surpriză cu titlurile încluse în colecția Eseu a Editurii Humanitas. Mai multe detalii pe pagina oficială – Librăria Humanitas Galați.